Parlamentul României ar fi fost îmbogăţit cu o videochatistă, potrivit unor surse politice. Valentina Aldea, senatoarea trimisă de Partidul Oamenilor Tineri (POT) să reprezinte interesele românilor, este mult mai cunoscută pe internet sub numele de Justin
Un număr de 15 politicieni va avea județul Cluj în noul Parlament al României, în urma voturilor din 1 decembrie. Dintre aceștia, 4 se vor afla în Senat și 10 în Camera Deputaților
Nicu Ştefănuţă, europalramentarul independent, și-a anunțat susținerea pentru Elena Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale printr-un mesaj pe o rețea de socializare.
FOTO. Elevii unei școli din Cluj, solidari cu persoanele cu dizabilități. Gestul lor este un model pentru întreaga comunitate clujeană
Portarul Helmut Duckadam, cunoscut ca și ”Eroul de la Sevilla” a murit la vârsta de 65 de ani. Marcel Pușcaș a făcut tristul anunț printr-un videoclip publicat pe pagina sa de Facebook.
FOTO. Femeia cu inima de aur din Cluj a adus un strop de fericire într-o familie dintr-un sat clujean
Știri de Cluj a fost înființat în 2 decembrie 2009, și în câțiva ani a devenit sursa principală de informare a clujenilor. Treptat, cu ajutorul Dvs, după trei ani, ne-am consolidat prima poziție în rândul site-urilor de știri din județul Cluj, iar mai apo
Partidul Social Demorcrat (PSD) și Partidul Social Democrat Unit au numele și siglele foarte asemănătoare. Din această cauză s-a creat puțină confuzie, iar PSDU a reușit să obțină o parte
Anamaria Gavrila, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), formațiune care îl susține pe Călin Georgescu, a declarat duminică noapte că va ține un „post cu apă” timp de trei zile, în semn de mulțumire pentru intrarea formațiunii sale în Parlament.
VIDEO. O polițistă cu vocea de aur a impresionat o țară întreagă: „Mi-am realizat visul”
În ceasul al 12-lea, Cristian Tudor Popescu are un mesaj categoric pentru întregul popor: „Deșteaptă-te, române”
Actorul clujean Bob Rădulescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: „Votați cu cap, să nu ne bată tovarășii securiști la ușă”
„Cei care cred că România ar fi mai puternică şi mai prosperă fără Uniunea Europeană, priviţi spre Republica Moldova, vedeţi cât de mult a avansat România în ultimele două decenii şi cu cât greu s-a descurcat Republica Moldova.”
Fostul judecător clujean Cristi Danileț a răbufnit la adresa românilor, cu privire la faptul că un număr mare de oameni au votat fără să știe pe cine votează.
Contractul de împrumut cu Banca Europeană de Investiții, pentru electrificarea liniei de cale ferată din Cluj-Napoca spre Oradea, a fost semnat. Valoarea acestuia se ridică la 300 de milioane de euro.
Te-ai pregătit de sesiuni intensive de cumpărături? Iulius Mall Cluj te întâmpină cu și mai multe promoții la brandurile tale preferate. Cel mai așteptat eveniment de shopping este și momentul perfect pentru a descoperi noi stiluri vestimentare și pentru
Chiar și în cazul în care, după renumărarea voturilor, Marcel Ciolacu ar ajunge pe locul 2, politicianul a transmis că se va retrage din cursa pentru Preşedinţia României.
Forța Dreptei Cluj își exprimă nemulțumirea față de actuala guvernare, acuzând PNL și PSD că au aruncat România într-un haos total, în urma deciziilor politice greșite.
Steagurile Rusiei și Belarusului, arborate lângă un monument istoric din România, în plină campanie electorală.
Actorul clujean Bob Rădulescu le cere tuturor românilor un minut de reflecție pentru țară.
Pe data de 17 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unui eveniment de referință: deschiderea celei de-a doua clinici Dental Chic pe strada Take Ionescu 113. În această zi plină de entuziasm și energie, evenimentul a adunat numeroși membri ai comunității loc
Senatorul clujean Adrian Oros a declarat că Forța Dreptei a avut un rol esențial în configurarea rezultatelor alegerilor, contribuind la o schimbare istorică în politica românească. El a subliniat că, pentru prima dată după Revoluție, PSD nu va fi prezent
Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost un adevărat șoc pentru mulți români.Pe rețelele de socializare a fost ori haos ori mare bucurie, în funcție de candidatul ales.
Compania de Apă Someș S.A. informează locuitorii comunei Florești despre o întrerupere programată a furnizării apei potabile, necesară pentru efectuarea unor lucrări de întreținere la rețeaua publică. Iată detaliile evenimentului și recomandările pentru c
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat pe pagina sa de Facebook, după afișarea rezultatelor parțiale a votului românilor la prezidențiale,
În urma numărătorii paralele făcute de partid, candidata USR l-ar fi depăsit pe Marcel Ciolacu în ceea ce privește numărul de voturi, anunță Cristian Seidler
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezindențiale, este un nume mai puțin cunoscut pe scena politică românească, dar unul care a stârnit controverse prin opiniile sale și asocierea cu anumite ideologii de extremă dreapta.
Vlăduța Lupău îi îndeamnă pe români să meargă să voteze la alegerile prezidențiale din mijlocul românilor din diaspora.
Mai mulți cetățeni au fost sunați și vizitați de polițiști după ce au anunțat pe Facebook, candidatul pe care îl vor vota în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a votat, în jurul orei 10:00, la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” din Zorilor.