Oricine visează să obțină un abdomen plat, însă pentru asta sunt necesare destul de multe sacrificii în ceea ce privește alimentația și mult efort fizic, grăsimea abdominală fiind cel mai greu de dat jos.
Specialiștii în nutriție au realizat un top al celor mai proaste alegeri pentru meniul prânzului, format din alimente care nu sunt capabile să îți furnezeze energia necesară și care te pot îngrășa.
Este un fapt bine cunoscut că micul dejun reprezintă cea mai mai importantă masă a zilei, care îți oferă energia necesară pentru a funcționa într-un regim corespunzător pentru întreaga zi.
Prima dată când auzi de grătar te gândești la carne, însă există multe alte alimente care sunt și sănătoase, dar și gustoase, care pot fi gătite pe grătar.
Alimentele pe care le consumi reprezintă un factor important în lupta pentru a preveni mușcăturile de țânțar.
În această lună roșiile devin din ce în ce mai gustoase, iar prețul lor scade și este perioada perfectă în care poți încerca o dietă rapidă și sănătoasă pe bază de roșii.
Alimente considerate "proaste” sau "nocive” pentru sanatate si silueta pot fi, de fapt, foarte bune daca sunt consumate in cantitati mici sau moderate. De altfel, unele chiar nu trebuie sa lipseasca din alimentatie!
Potrivit unui nou studiu, realizat de cercetătorii americani, carbohidrații rafinați pot declanșa pofe asemănătoare cu cele ale dependenților de droguri, indicând nivelul ridicat de zahăr din sânge datorat consumului de carbohidrați intens pro
Spre deosebire de sandviciurile clasice, micile gustari pe toast (paine prajita) au nevoie doar de o felie de paine. Astfel, reduci consumul de carbohidrati si te bucuri de o gustare completa.
Cum iti potolesti pofta de dulce cu ceva bun, dar sanatos? Iata cateva surse bune de zahar!
Sa folosesti un produs medicamentos pentru curatarea ficatului de toxine este o solutie de detoxifiere usoara, dar nimic nu se compara cu o alimentatie echilibrata pentru a inlesni functia hepatica.
Sindromul de oboseala se poate manifesta printr-o serie de semne si simptome nespecifice:
Asociația CERT Transilvania organizează la Cluj-Napoca o colectă de alimente, rechizite și jucării pentru copiii din Munții Apuseni.
Puiul prăjit de la fast-food conține dimetilpolisiloxan un agent care impiedica formarea de spuma in vasele mari cu ulei, ”ingredient” folosit de asemenea in industria cosmeticelor.
Potrivit unui studiu realizate pe 5.000 de funcționari britanici, așa-numita dietă occidentală, bogată în dulciuri, prăjeli şi carne roşie, făină albă şi produse lactate grase ne predispune la o gamă variată de boli grave și ne scurtează
Asociatia CERT Transilvania, Detasamentul de Interventie in Caz de Dezastre, pregătește cea de-a IV-a editie a Actiunii Umanitare de Paste, in zilele de 20 si 21 aprilie 2013, cand vor oferi ajutoare familiilor aflate in situatii grele, in muntii Apuse
Dacă vrei să slăbești, dar nu mergi la sală sau nu vrei să urmeziț diete drastice, poți să o faci cu ajutorul unor mici schimbări din tabietul tău zilnic. Poți să te abții de la anumite alimente sau să profiți de orice activitate casnică
Chiar dacă începi o dietă de lungă durată sau doar vrei să dai jos câteva kilograme, primii pași pot fi foarte greu de urmat și te pot face să renunți.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj au retras din magazine 250 de kilograme de produse care aveau un gramaj inferior celui trecut pe pungi de producători.
Covrigeii, pufuleţii, cerealele şi snacksurile sunt alimente pe care nu trebuie să le consume copii, iar adulții trebuie să le consume cu moderație.
Ai grijă de tenul tău și folosești cele mai bune produse cosmetice pentru curățarea si hidratarea pielii, dar tot ai probleme cu acneea? Cauza ar putea să fie chiar alimentația ta.
”Abecedarul de Nutriție” oferă o gamă variată de alimente care sunt atât șănătoase, cât și gustoase și care respectă modelul celor ”3S” al nutriției( simplu, sigur, sănătos).
Există o strânsă legătură între punctele negre inestetice și porii dilatați, care pot duce ușor la apariția coșurilor, dar acum nu trebuie șă îți mai faci griji din această cauză pentru că această problemă poate fi ușor combătută c
Desertul este cel mai mare inamic al dietei, dar daca nu te poți abține totuși de la aceste mici plăceri clulinare, iată 8 dulciuri pe care le poți mâncă fără să îți faci griji pentru siluetă.
Cei care vor să slăbească întâmpină probleme în ceea ce privește masa de cină.
Chimicalele procesate sunt cele care dau dependență, scrie în noul său volum profesorul Ashley Gearhardt, din cadrul departamentului de psihologie de la Universitatea Michigan.
După trecerea sărbătorilor, toată lumea vrea să dea jos căt mai rapid greutatea acumulată inevitabil din cauza răsfățurilor culinare, dar asta nu înseamnă că trebuie să apelezi la înfometare și cure drastice.
Alegerile parlamentare din 9 decembrie sunt marcate de Google România printr-un logo mai mult decât reprezentativ.
Un reporter s-a supus singur unui experiment și a mâncat o săptămână numai supă la plic. I-a crescut tensiunea, avea senzaţia de balonare și îi ardea fața.
Ajutoarele de la Uniunea Europeană vor fi distribuite în Cluj-Napoca, de Primărie, joi, 22 noiembrie, de la ora 8.30.