Adi Falub, după ce a pierdut finala Cupei României: Sper ca acest club să nu dispară
Liga I se confruntă cu noi probleme financiaze, iar acestea s-ar putea înrăutăți din sezonul următor.
Clujul de fotbal Universitatea Cluj acumulează datorii semnificative, cu toate că procedura de insolvență nu ar permite acest lucru.
CFR Cluj se află într-o situație disperată, iar înfrângere cu Pandurii nu i-a ajutat deloc.
Jucătorii care au de recuperat salarii restante de la CFR Cluj au rămas cu buza umflată, o dată cu deschiderea procedurii de insolvenţă.
Unul dintre cele mai vechi magazine online din România a intrat în faliment.
Antena 1 filmează la al doilea sezon al showului de cooking '”Hell's Kitchen - Iadul bucătarilor”, cu toate că audiențele nu au fost cele așteptate.
Numele firmelor din România pot fi foarte ciudate, în funcție de inspirația proprietarilor care le dețin.
În perioada sărbătorilor de iarnă majoritatea oamenilor revin în sânul familiei și profită de timpul liber pentru a se întâlni cu cei dragi.
Arpad Paszkany și-a cesionat acțiunile la CFR Cluj unui grup de firme, între care și cea a lui Ștefan Gadola, dar caută între timp cumpărtori pentru echipă.
Ștefan Vuza, cel mai bogat clujean, a scos la vânzare o fabrică din județ, care era încă din perioada comunistă cel mai mare producător de hârtie de ambalaj și celuloză din fibră lungă din Balcani.
Arpad Paszkany a acordat Știri de Cluj un interviu telefonic pe marginea problemelor financiare de la CFR Cluj. Paszkany se află în Dubai și va reveni curând în România pentru a vota în turul 2.
Arpad Paszkany și Ştefan Gadola au negociat vânzarea acțiunilor către Energobit și salvarea echipei de la faliment.
Polițiștii de la investigarea fraudelor din cadrul IPJ Cluj au reținut după razia de sâmbătă dimineața, de la Târgul Auto Florești, 17 persoane, care se ocupau cu aducerea în țară a mașinilor second hand din UE, dar nu plăteau TVA.
Anchetatorii au dus în fața judecătorilor 17 persoane în urma raziei din Piața Auto Florești, de sâmbătă dimineața. Au fost confiscate toate mașinile, în valoare de 700.000 de lei.
Fostul internațional Florin Răducioiu a lansat recent un atac dur la adresa președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, pe care l-a numit inamicul său numărul unu.
Aplicația BoacterApp, care îi avertizează pe cei care merg cu mijloacele de transport în comun când sunt controlori în zonă, a stârnit destule controverse în rândul clujenilor.
Consilierul județean PNL Cluj, Mihai Seplecan, este atacat dur, într-un comunicat PSD Cluj, ca urmare a declarațiilor făcute de acesta privind tentativa social-democraților de privatizare a Aeroportului Internațional Cluj.
Consilierul județean Mihai Seplecan a aruncat pe piață o ”bombă”, acuzând consilierii PSD Cluj că vor să privatizeze Aeroportul Internațional Cluj.
Judecătorul Gabriel Năsui se poate întoarce la serviciu, la Curtea de Apel Cluj, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat decizia de excludere din magistratură.
Milionarul clujean Liviu Florian a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani și jumătate de închisoare, jumătate din pedeapsa inițială.
De la 1 ianuarie 2014, statul român a renunțat la restricţiile impuse cetăţenilor străini care vor să cumpere terenuri agricole.
Mircea Sandu a anunțat că va renunța la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal în 2014, iar trei personaje din lumea fotbalului românesc și-au anunțat deja candidatura: fostul internațional Gică Popescu, fostul jucător și fo
Asociația de Comunicații Electronice din România (ACeR) va depune o plângere la Consiliul Concurenței împotriva Pro TV SA
Becali nu a scăpat încă de problemele cu legea, deși este închis la Poarta Albă, fiind condamnat în trei dosare.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj oferă spații de închiriat cu 2 euro pe metru pătrat, chiriile scăzând foarte mult din cauza crizei.
Florian Walter a dat afară întreaga conducere de la U Cluj, nu numai pe Ioan Mărginean.
Preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, a declarat că peste 700.000 de români au restanţe la bănci mai mari de 30 de zile
Gabi Tamaș ar putea avea parte de un transfer la o echipă din Europa după ce a fost dat afara de la CFR Cluj, înainte să apuce să joace măcar un meci la formația din Gruia.
Deși a ajuns să dea faliment, BlackBerry a reușit să dețină una dintre cele mai descărcate aplicații ale momentului.