Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. anunţă că ȋncepând cu data de 10.05.2023 se va modifica textul de comanda pentru biletele metropolitane achiziţionate prin SMS. Vor fi disponibile bilete de 1 călătorie ȋntre Cluj-Napoca și localitatea metrop
Cluj-Napoca este un oraș destul de compact, datorită poziției geografice deosebite.
Consiliul Județean Cluj a aprobat miercuri, 26 aprilie, indicatorii tehnico-economici ai investiției privind modernizarea drumului județean DJ 103G Tureni - Ceanu Mic - Aiton - Gheorghieni - Centura Vâlcele-Apahida, în lungime de 17,1 km, drum care va fun
Un șofer inconștient a fost surprins pe cameră în momentul în care a intrat în depășire, cu nonșalanță, trecând peste linia dublă continuă chiar în curbă, la urcarea pe dealul Feleacu.
Primăria Feleacu a acționat rapid, după materialul publicat de Știri de Cluj, la sesizarea unui cititor, prin care erau prezentate câteva persoane care aruncau moloz și alte resturi din construcții.
În a treia zi de Paști, când unii mai merg la udat, patru clujeni, ”iubitori” ai naturii, cu fost filmați pe Dealul Feleacului, în timp ce descărcau moloz.
Un autoturism s-a răsturnat joi dimineața, în jurul orei 9.00, pe drumul care urcă spre Feleacu dinspre Cluj-Napoca.
Un tânăr din Bihor, care a fost dat dispărut, a fost găsit mort într-o pădure din Cluj.
Unde pot clujenii din comuna Feleacu să depună documentele necesare
Tinerii din Feleacu sunt acuzați că merg la pădure și lasă după ei mormane de gunoi. Oamenii cer pubele în zonele de pădure, iar o asociație propune educație.
Ninsoarea și temperaturile cu minus din ultima perioadă au făcut ca cele patru pârtii din județul Cluj: Buscat, Băișoara, Feleacu și Mărișel, să fie numai bune de vizitat.
Compania Supercom este bombardată din toate părțile județului cu imagini care arată că nu își fac treaba, în colectarea deșeurilor.
O mămică din Cluj s-a plâns că a fost terorizată de un câine lăsat la voia întâmplării pe pârtia de la Feleacu. Ea și copilul său au scăpat doar cu o spaimă urâtă, maidanezul însă i-ar rănit cățelul.
Duminică, 5 februarie, pe pârtia de la Feleacu o mămică ieșită la săniuș împreună cu copilul său a fost atacată de un câine maidanez care dădea târcoale prin zonă.
Clujul a pierdut în ultimii ani zeci de mii de oameni care s-au mutat în Florești, Baciu și Apahida. Primarul Emil Boc spune că pregătește o altfel de unire cu aceste comune.
Compania de Transport Public Cluj a realizat un vast material în care explică modul în care pot fi cumpărate biletele și care sutn cele mai rentabile abonamente.
Recensământul Populației și Locuințelor runda 2021 arată că municipiul Cluj-Napoca e departe de milionul de locuitori. Ba mai mult a pierdut populație, satulă de promisiuni. Oamenii s-au mutat în mediul rural, în timp ce totul în oraș s-a scumpit.
Pompierii clujeni au intervenit noaptea trecută la un incendiu care s-a manifestat la o casă situată în localitatea Casele Micești, comuna Feleacu.
Un tânăr de 23 de ani din comuna Suatu a fost reținut și apoi arestat pe 30 de zile, după ce a alimentat la o pompă fără să plătească. El conducea și fără permis.
Meteorologii au emis o avertizare de Cod Galben de ceață densă și vizibilitate scăzută pentru 70 de localități din județul Cluj, inclusiv Cluj-Napoca.
Un accident de circulație a avut loc, duminică după-amiază, pe raza localității Feleacu, pe direcția Cluj-Napoca spre Turda. Din primele informații, la volanul autoturismului avariat se afla un tânăr de 22 de ani.
Un autoturism a derapat pe Calea Turzii, marți seara, în jurul orei 19.10.
Pe 4 ianuarie Parlamentul a adoptat legea care permite localităților să se unească în consorții administrative. Călin Groza, consilier local USR Cluj-Napoca, spune că Clujul poate fi primul județ în care se pune în aplicare legea consorțiilor administrati
Comunele din jurul Clujului trebuie să plătească dacă vor să intre în programul Vinerea Verde.
Meteorologii au emis un cod galben de ceață și ghețuș pentru localitățile din Cluj, inclusiv municipiul Cluj-Napoca. Șoferii trebuie să adapteze viteza la condițiile meteo.
În urmă cu puține momente, un accident rutier a avut loc pe Feleac. Din primele informații, trei mașini ar fi fost implicate în incident, în care se aflau patru adulți și o minoră. Fata a fost transportată de urgență la spital.
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit Cod Galben de ceață pentru județul Cluj, valabil astăzi, 3 ianuarie până la ora 13:00.
Meteorologii au emis un Cod Galben de ceață densă în mai multe județe din țară, printre care și județul Cluj.
Meteorologii au emis atenționări de Cod Galben de ceaţă pentru mai multe județe din Transilvania, printre care și Cluj.
Pompierii clujeni au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge un incendiu care a cuprins o casă de locuit din localitatea Feleacu.