Premierul Victor Ponta crede că România ar trebui să studieze modul în care se exploatează aurul în Finlanda.
Peste trei mii de oameni au ieșit în Piața Unirii, duminică, la ora 17.00, la Cluj-Napoca, pentru a protesta împotriva proiectului de exploatare minieră de la Roșia Montană.
România s-a înscris oficial în cursa pentru organizarea meciurilor din cadrul ediției aniversare a EURO 2020, disputată în 13 orașe diferite de pe continentul european.
Microsoft va cumpăra divizia de telefoane mobile a Nokia contra sumei de 5,44 de miliarde de euro, conform AFP.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost atacat cu roşii în timpul unui discurs susţinut la Băile Tuşnad.
Potrivit unui studiu realizat de Transparency International în 95 de țări, o persoană din patru a dat mită funcționarilor publici în ultimul an.
Preţurile alimentelor în România reprezintă două treimi din media la nivelul UE, dar se apropie de medie când vine vorba despre brânză, lapte şi ouă. Nivelul de trai, însă, este la jumătate faţă de Europa.
Potrivit unor studii recente, persoanele care donează sânge în mod regulat prezintă un risc mult mai scăzut de a suferi de un infarct sau de cancer.
Potrivit Business Insider, Ogranizația pentru cooperarea economică și dezvoltare a alcăutit un indice pentru a măsura calitatea vieții din statele membre, Australia reușind să ocupe pentru al doilea an consecutiv primul loc.
Reprezentantul României la Eurovision 2013, Cezar Ouatu, a stârit multe controverse, fiind criticat de multe persoane publice din țară.
Reprezentantul României la Eurovision 2013, Cezar Ouatu, a reușit să se califice în finala concursului, care se va desfășura sâmbătă, pe scena Malmo Arena din Suedia.
Românii se află printre cei mai prost plătiți salariați din Europa, diferențele dintre salariile orare fiind extrem de mari.
Potrivit studiilor efectuate pe această temă, s-a ajuns la concluzia că femeile care dau naștere mai multor băieți trăiesc mai puțin după ultima naștere decât femeile care au dat nastere la fete.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat că a primit asigurări din partea reprezentanților mediului de afaceri clujean că vor susține organizarea la Cluj a meciului de Cupa Davis, dintre România şi Olanda.
Federația Română de Tenis a decis că întâlnirea de Cupa Davis dintre România şi Olanda (5-7 aprilie) va avea loc la Cluj-Napoca, pe zgură.
Peste 30 de ecologiști clujeni, membri ai mai multor ONG -uri, au protestat în Piața Unirii din Cluj-Napoca în semn de susținere a grecilor, unde o firmă vrea să înceapă exploatarea aurului cu cianuri.
AIESEC Cluj-Napoca recrutează studenți din anii 3 și 4 de licență și masteranzi pentru a pleca în internshipuri internaționale plătite.
După meciul câştigat la puncte de Lucian Bute, cu rusul Denis Grachev, Carl Froch îi transmite un mesaj dur românului, pe care, în luna martie, l-a deposedat de titlul mondial al categoriei supermijlocie, versiunea IBF.
Transilvania se află printre cele 10 destinaţii de iarnă din Europa, anunță celebrul ghid de călătorii Lonely Planet.
Potrivit unui raport realizat de Credit Suisse, în perioada iulie 2011 - iunie 2012, averea populaţiei în România a scăzut cu 36%, având cel mai abrupt declin din lume ca procent. Unul dintre motive e şi problema economică generate de criza din z
Consumul de roșii, bogate în licopen, previne accidentele vascular cerebral, anunță rezultatele unui studiu finlandez publicat în Neurology, revistă a American Academy of Neurology.
Grupul finlandez Nokia a scos la vânzare sediul din Espoo, Finlanda, cladirea fiind evaluată la 200-300 milioane de euro.
Tenismenul Marius Copil a fost învins, duminică, la Cluj-Napoca, scor 6-3, 7-5, 1-6, 7-6, de Jarkko Nieminen, în cel de-al patrulea meci al întâlnirii România - Finlanda, de Cupă Davis.
Tenismanul Horia Tecău a declarat că meciul la dublu cu perechea Jarkko Nieminen / Harri Heliovaara a fost dificil, dar că acum românii au de partea lor avantajul prospețimii.
Perechea Florin Mergea / Horia Tecău a câștigat al treilea meci cu Finlanda din întâlnirea de Cupa David de la Cluj-Napoca.
Marius Copil, locul 215 ATP, a adus victoria pentru România în al doilea meci din cadrul întâlnirii de Cupa Davis de la Cluj.
România a pierdut primul meci al duelului cu Finlanda, din cadrul Cupei Davis. Meciul disputat în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, dintre Victor Crivoi, locul 354 ATP, și Jarkko Nieminen, locul 39 ATP, s-a terminat cu scorul 5-7, 1-6 şi 2-6.
Cupa Davis se mută în acest weekend la Cluj-Napoca, unde România întâlnește Finlanda.
Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber a început la Polus cu o paella gătită de un grup de bucătari din Israel.
Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber se află la a 7-a ediţie şi va avea loc în acest sfârşit de săptămână, la Polus Center.