Considerat unul dintre cei mai eclectici artiști ai lumii, Lenny Kravitz a câștigat 4 premii Grammy, 4 ani la rând, iar recent a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Tânăra de 20 de ani din Brașov care s-a urcat pe un tren din Gara Cluj pentru un selfie a fost electrocutată foarte grav, iar acum se zbate între viață și moarte.
După ce a lansat piesa „Macarena”, în urmă cu câteva zile, Erika Isac, a ajuns la urechile multor români.
În cele patru zile și patru nopți de festival, UNTOLD Dubai a setat un record de participanți, peste 185.000 de fani din întreaga lume au ales să descopere, în premieră pentru Emiratele Arabe Unite, universul UNTOLD, și să combine realul cu imaginarul.
Există o anecdotă amuzantă în care o femeie este întrebată care ar fi slujba ei de vis, iar răspunsul ei este că nu visează la o anumită slujbă, ci la experiențe cu adevărat plăcute, precum relaxarea și călătoriile.
„Taci și înghite” este denumirea unui preparat tradițional, cu origini ardelenești, fiind vorba despre o rețetă veche, care era preparată în trecut de ciobani.
Unul dintre cei mai cunoscuți pastori penticostali din România, Romi Mocan, a murit în timpul slujbei, chiar în timp ce vorbea despre un scandal sexual.
Boboteaza sau Botezul Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine și se celebrează în fiecare an, pe 6 ianuarie. Această zi aduce cu ea și o sumedenie de obiceiuri și superstiții. Ajunul Bobotezei este, de asemenea, o zi plină de semni
Nu demult, Jador a fost invitat la podcastul Ilincăi Vandici, acolo unde a vorbit despre noile proiecte pe care urmează să le promoveze, dar și despre anumite întâmplări din viața lui.
Conținutul video a explodat după anii 1990. Dacă înainte un serial era ceva greu de realizat, acum a ajuns ceva la ordinea zilei. Nevoia oamenilor de conținut nou a deschis o nouă industrie.
În Carpații Meridionali, într-o zonă pilot de 1.400 km², sunt 47 de lupi și un hibrid între lup și câine, împărțiți în șase haite, arată datele studiului de monitorizare genetică realizat de echipa Fundației Conservation Carpathia în perioada 2018–2020. S
Un utilaj cu braț hidraulic a rupt firele de contact de la o trecerea la nivel cu calea ferată din Mediaș, iar trenurile care veneau spre Cluj-Napoca au rămas blocate în câmp.
În Romania vidra este răspândită în întreaga țară, cu deosebire în lacurile și văile apelor mari, dar mai ales în bălțile și Delta Dunării (Brehm, 1964). Existența locurilor bogate în pește, atrage vidra până sus la munte, la peste 1500 de metri, în preaj
Clujenii continuă să se plângă de calitatea servirii de la Profi Mercur, locația care a fost amendată de Protecția Consumatorilor Cluj, pentru probleme cu produsele scoase la vânzare. Din păcate, calitatea servirii nu poate fi amendată.
Trei zodii vor aduce prosperitatea și succesul pe toate planurile în viața ta, motiv pentru care nu trebuie să ratezi șansa pe care ți-o pun la dispoziție astrele. Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că vei avea parte de energia lor în perioada urmă
Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu izbucnit la o grădiniță de pe strada 11 octombrie. Educatoarele au raportat fum la panoul electric al unității.
Românii „inventivi” folosesc metode halucinante ca să nu plătească la restaurant consumaţia.
Arheologul Horia Cilan, care a absolvit Facultatea de Istorie a UBB Cluj, a murit la numai 24 de ani pe un șantier arheologic din Arad.
Acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a declarat că tinerii din ziua de azi sunt pasionați de muzica rebelă.
O fire veselă și deschisă, Georgiana Lobonț a reușit să își câștige rapid o mulțime de fani. Iar oamenii vor să le cânte și să îi distreze la nunți și alte evenimente private.
Un muncitor de la spații verzi a fost filmat în timp ce tundea iarba pe asfalt.
Clujenii au fost și sunt mari iubitori de fotbal, iar acest lucru s-a văzut cel mai bine pe vremea comunismului, când nu se transmiteau meciuri internaționale la TVR.
Vara și căldurile și-au intrat în drepturi, astfel că gândurile fiecăruia sunt la o baie bună. Dacă se poate să fie și gratuită, atunci este mai bine.
O învățătoare din satul Cara, comuna Cojocna, și-a pus în cap că vrea să renoveze școala unde predă și a reușit să facă acest lucru.
Iubirea vine și cu certuri, chiar dacă oamenii se înțeleg foarte bine unii cu alții. La un moment dat apar neînțelegeri și lucrurile se rup. Unele zodii vor avea o predispoziție mai mare, în luna iulie, de a ajunge în pragul despărțirii.
Orice femeie își dorește un bărbat romantic, fidel și care să asigure bunăstarea familiei. Ei bine, sunt bărbații din anumite zodii reușesc minuni, atunci când dau de femeia potrivită.
Mănăstirea de la Bârsana, județul Maramureș, este un loc readus la viața de puterea credinței care a sălășluit în părintele Justinian Chira, conducătorul plin de har al Episcopiei Ortodoxe Romane a Maramuresului si Satmarului.
Borșul de perișoare din carne de curcan este un preparat similar ciorbei, având în vedere că sunt doar câteva ingrediente diferite în componență. Iată o rețetă inedită pentru borșul de perișoare, care este apreciată și de cei mai mari gurmanzi.
Orașele precum Clujul, Brașovul, Oradea sau Sibiul sunt, în cea mai mare parte, văzute într-o lumină bună de către călători și turiști. La polul opus, internauții au votat orașele Corabia, Făgăraș, Constanța, Țăndărei și Giurgiu ca și exemplu de „așa nu”.
Ucigașul muzicianului clujean Teo Peter, basist al trupei Compact, a ajuns vedetă de televiziune în SUA. Chris Vangoethem și-a văzut liniștit de viață după incidentul din 2004 și a ajuns pe platoul unui cunoscut reality-show american.