Proiectul pentru bugetul pe 2016 al comunei Florești se află în dezbatere publică, iar Primăria anunță că localitatea va avea la dispoziție aproximativ 60 milioane de lei.
Comuna Florești va avea un buget de 60 de milioane de lei în 2016, iar aproape 70% din bani vor merge spore investiții.
O persoană a căzut de la înălțime, în Florești. Incidentul a avut loc în jurul orei 13.20.
Prețurile apartamentelor din Cluj-Napoca au înregistrat în luna decembrie cea mai mare valoare din tot anul 2015, de 1.136 euro/mp.
Un incendiu a fost semnalat pe strada Cetății, din Florești.
Polițiștii de la Rutieră au efectuat, luni seară, o serie de controale în trafic pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Un tânăr a fost prins, duminică, după ce a furat mai multe bunuri din Polus Center.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale în trafic pe raza comunei Florești.
Licitaţia pentru finanţarea Drumului de Ocolire SUD (cel cu ieşire spre Mănăştur şi traseu pe deasupra Polus/Metro) a atras patru bănci, care au depus oferte.
Un clujean a fost reținut de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă și trafic de minori, aecesta fiind apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Jandarmii clujeni asigură paza enoriașilor, cu ocazia sărbătorilor de „Bobotează” şi „Sf. Ioan Botezătorul”, la mai multe biserici din Cluj-Napoca.
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă realizat pentru Primăria Cluj-Napoca de o firmă britanică propune ca tramvaiul să meargă săre Florești prin spatele Polus.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat marți, 5 ianuarie verificări privind curățarea trotuarelor de către agenții economici și persoanele fizice care dețin proprietăți cu fațada spre trotuare.
Un clujean adresează Primăriei Cluj-Napoca o întrebare de bun simț, care vizează modul în care sunt acordare gratuitățile pe mijloacele de transport în comun.
Un accident de circulație s-a produs pe Calea Florești, luni dimineața, în jurul orei 11.30.
Peste 10.000 de articole pirotehnice au confiscat poliţiştii într-o zi, în urma acţiunilor polițiștilor clujeni.
Primarul Floreștiului, Horia Șulea, a transmis un mesaj de Anul Nou în care urează la mulți ani locuitorilor din comună, dar prezintă și investițiile care se vor face în 2016.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale, pe raza întregului județ, pentru a preveni comercializarea ilicită a articolelor pirotehnice, oamenii legii onfiscând peste 15.000 astfel de produse.
Primăria comunei Florești anunță că a demarat o licitație pentru lucrările de executare a unoi noi trotuare pe strada Avram Iancu și în Luna de Sus, investiție realizată din fonduri proprii.
Un bărbat de 70 de ani, din Florești, a fost dat dispărut de familia sa după ce a plecat de acasă de Crăciun, fără să anunțe pe nimeni. Acesta suferea și de Alzheimer.
Vezi ce spitale și farmacii sunt deschise la Cluj de Crăciun și Revelion
Primăria Florești anunță că a fost scoasă la licitație proiectul de execuție a lucrărilor pentru drumu de legătură varianta Sud.
Cea de-a șasea ediție a proiectului caritabil ”Nepoți de Crăciun” s-a desfășurat la Cluj în perioada 13-18 decembrie, cei de la Asociația „Magic People”reușind săstrângă alimente pentru peste 2000 de bunici din centrele de zi din Cluj
Polițiștii clujeni au depistat, sâmbătă, trei persoane care s-au urcat la volan, cu toate că au consumat băuturi alcoolice.
Un cărucior în care se afla un copil de 2 ani a fost acroșat de un șofer în Florești.
Poliţiştii rutieri din Cluj au făcut un control amplu în trafic, scopul fiind prevenirea riscului de accidente rutiere.
Intrarea în Cluj-Napoca dinspre Florești este blocată de transportatorii care protestează față de scumpirea poliței RCA.
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Florești, după ce au tâlhărit o altă persoană pe strada Someșului.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca - Secţia 6 Poliţie Rurală Floreşti solicită sprijinul cetăţenilor în identificarea unui bărbat bănuit de comiterea spargerilor din Floreşti.
Polițiștii clujeni au lansat o campanie amplă pentru reducerea și prevenirea numărului accidentelor rutiere.