Un accident rutier, soldat cu rănbirea ușoară a unei persoane, a avut loc marți seara, în jurul orei 20.00, pe raza comunei Chinteni.
Polițiștii clujeni au depistat, duminică după-amiaza, un bărbat suspectat de furtul unui autoturism.
Alegerile prezidențiale s-au lăsat cu scandal la Cluj, iar la protestul celor de la ACL s-au alăturat și cei de la PMP și susținătorii Monicăi Macovei.
Un tânăr a fost prins, sâmbătă seara, de polițiștii clujeni ăn timp ce încerca să fure alimente din bucătăria unei firme.
Directorul Companiei de Transport Public Cluj, Liviu Neag, a spus că, în prezent, numai benzile reversibile mai salvează traficul din Florești.
Directorul Companiei de Transport Călători Cluj, Liviu Neag, este invitat, joi, de la ora 19.05, la emisiunea Știri de Cluj LIVE.
O fată de 15 ani din Florești a dispărut de acasă de o săptămână, fără ca familia să mai știe ceva despre ea. Ultima dată într-un club din centrul oraşului.
Un clujean frustrat deja de problemele din trafic a redactat o scrisoare deshisă pe care a adresat-o Primăriei.
CS Hayashi Activ Floresti a reusit anul acesta o sumedenie de medalii si titluri mondiale si europene.
Floreștenii se plâng de modul haotic în care se efectuează lucrările de asfaltare pe strada Sub Cetate.
O minoră de 15 ani, din localitatea Florești, a dispărut de acasă în urmă cu o săptămână.
Viceprimarul Gheorghe Șurubaru a anunțat că pasajul din Mănăștur, de pe Calea Florești, ar putea fi închis.
Polițiștii de la Rutieră au organizat, mrți, mai multe controale în traficul din Cluj-Napoca. în urma acțiunii au fost date peste 85 de amenzi, în valoare de aproximativ 14.000 lei.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a alocat în acest an 490 de spații pe domeniul public unde pot fi comercializate flori și lumânări cu ocazia zilei de 1 noiembrie, când se sărbătorește Luminația.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, a explicat pentru Știri de Cluj cum vor funcționa bezile reversibile, care ar urma să elibereze traficul.
Un fost membru al PSD Cluj, vicepreședinte al tineretului social democrat, a fost filmat în Florești, într-o postură ciudată.
Unul dintre cei 30.000 de șoferi care tremură de nervi în fiecare zi în traficul dintre Florești și Cluj-Napoca a realizat o parodie pe această temă.
Floreștenii au parte de o veste bună de la Compania de Transport public, care anunță prelungirea unei curse din Floreși până în centrul Clujului, la Opera maghiară.
Poliția Rutieră Cluj împreună cu reprezentanții Companiei de Transport Public Cluj analizează de câteva zile implementarea unei soluții pentru decongestionarea traficului.
Primarul comunei Florești anunță că se va realiza o nouă trecere de pietoni, pe strada Eroilor, în zona complexului Multiserv.
La aniversarea a 20 de ani de la înfiinţare, magazinele Dennver, oferă cititorilor Ştiri de Cluj un bonus de 100 lei sub formă de voucher de cumpărături, pentru renovarea locuinţei.
Traficul este aproape blocat în Florești, în zona Polus, circulându-se bară la bară.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj anunță că pensionarii din Cluj pot să își ridice abonamentele în perioada 27 octombrie - 10 noiembrie.
Un tânăr de 22 de ani a fost accidentat grav pe Calea Mănăștur, miercuri seara, în jurul orei 21.00.
Mai multe dube cu mascați au descins pe strada Porii din comuna Florești, în zona șantierelor de la blocurile Multiserv.
Mănășturenii atrag încă o dată atenția că transportul în comun a devenit un calvar de când a fost preluat și transportul din Florești.
Primăria Florești a deschis ofertele pentru noua școală, care va găzdui și clase de liceu, dacă va fi cazul.
Un accident rutier, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane, a avut loc, luni, în jurul orei 17.25, pe raza localității Florești.
Polițiștii clujeni de la Rutieră au efectuat, luni, o serie de razii, atât în zona centrală a municipiului Cluj-napoca, cât şi pe străzile Traian Vuia, Observatorului, Calea Floreşti, B-dul Muncii, Primăverii şi Oaşului.
Primarul din Florești, Horia Șulea, a declarat pentru Știri de Cluj că a fost la un pas să nu mai poată lua creditul pentru realizarea centurii Florești - Cluj, prin spate pe la Metro.