Asociaţia ”Şepcile Roşii 1919” le multumeşte tuturor suporterilor Universităţii Cluj care au contribuit financiar la cheta organizată pentru jucătorii clubului. ”Gestul a avut un caracter spontan, simbolic”, susțin reprezentanții Asocia
Florian Walter a fost dus de mascați la audieri la DIICOT Cluj, dar a scăpat rapid de procurori.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a anunțat că șase patroni ai unor echipe de fotbal din Lige 1 vor să se retragă din cauza datoriilor și a anchetelor demarate de procurori.
Doi fani ai U Cluj au publicat pe site -ul suporterilor, ucluj.ro, o scrisoare - sesizare care va fi tradusă în engleză și trimisă la FIFA și UEFA.
Legenda U Cluj, Remus Câmpeanu, a vorbit în termeni duri la adresa lui Florian Walter și Ioan Mărginean, spunând că cei doi s-au purtat execrabil cu jucătorii și zecile de mii de fani ai U Cluj.
USL Cluj îl acuză pe primarul Emil Boc că nu își respectă ”promisiunile profetice” din ultimul an, prin care anunța ”salvarea U Cluj”.
Nemții de la DK Sportler nu au renunțat total la intenția de a cumpăra Universitatea Cluj, dar, după refuzul lui Florian Walter, și-au îndreptat atenția spre două cluburi din Liga a treia din Germania: Alemannia Aachen și MSV Duisburg.
Un fan U Cluj a trimis o scrisoare deschisă Primăriei Cluj-Napoca și lui Emil Boc, prin care îl acuză deschis pe acesta că nu s-a implicat suficient pentru a fi salvată echipa.
U Cluj a pierdut, așa cum era de așteptat, meciul disputat vineri seara cu Petrolul Ploiești. Recordul e altul: s-au întâlnit două echipe patronate de aceeași persoană, Florian Walter.
Petrolul Ploiești ar putea pierde lotul de 17 jucători transferați de Florian Walter oe gratis de la U Cluj, în urma anchetei declanșate de DIICOT.
Procurorii DIICOT susțin că Florian Walter a făcut jaf la U Cluj și că a devalizat firma când a plecat cu toți jucătorii la Petrolul Ploiești. Walter a dus cu el și autocarele, mașinile și tractorul de tuns iarbă.
Ioan Mărginean ar vrea să dea echipa U Cluj pe mâna lui RJ, liderul incontestabîl al galeriei Universității Cluj, retras temporar din prim plan.
Ioan Mărginean, omul de încredere al lui Florian Walter și proprietarul din acte al U Cluj, vrea să cedeze echipa Primăriei pe un EURO.
Antrenorul U Cluj, Marius Șumudică, le va spune jucătorilor săi să se decidă dacă vor să dea totul pe teren și să facă deplasarea de la Petrolul Ploiești.
Acționarul majoritar al U Cluj, Florian Walter, a comentat noul dosar penal pe care i l-a întocmit DIICOT. El a spus că cineva vrea să distrugă U Cluj.
Procurorii DIICOT au făcut percheziții la U Cluj şi Petrolul Ploieşti, în privința transferurilor cu titlu gratuit făcute de Florian Walter. Valoarea a fost de 11 milioane de euro.
Călin Bultoc, unul dintre frații care dețin ”Meridian Auto” și despre care se spune că ar prelua U Cluj, a făcut o declarație care aruncă totul în ceață.
Marius Șumudică, antrenorul U Cluj, a anunțat că regretă că a venit la U Cluj pentru că i s-a promis ceva și a găsit altceva.
Primarul Emil Boc a discutat marți, după ora 10.00 cu Călin Bultoc, unul dintre proprietarii firmei ”Meridian Auto”, care este interesat de cumpărarea clubului.
Noul antrenor al U Cluj, Marius Șumudică, a explicat, în cadrul primei lui conferințe de presă la Cluj Arena, de ce a semnat contractul de tehnician în biroul lui Florian Walter.
Frații Călin și Gheorghiță Bultoc l-au numit antrenor al U Cluj pe vulcanicul Marius Șumudică.
Fostul manager al U Cluj, Anamaria Prodan, a declarat că jucătorii pe care îi impresariază și care joacă la Universitatea Cluj amenință zilnic că depun memorii la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).
Frații Bultoc, patronii Meridian Auto, au cumpărat U Cluj și vor semna actele la ora 19.00. Walter a vândut echipa pentru că ar fi primit mai mulți bani decât nemții de la DK Sportler.
Florian Walter este acuzat că i-a umilit în utlimul hal pe nemții care au venit la București pentru a cumpăra echipa. Patronul U Cluj a discutat cu șefii DK Sportler 3 minute și le-a luat și cărțile de vizită, la finalul întrevederii.
Oferta făcută de nemții de la DK Sportler a fost respinsă de Florian Walter, fiind acceptată o altă ofertă nedezvăluită încă.
Unele surse din anturajul echipei U Cluj au declarat că echipa a fost vândută, Florian Walter anunțând că de joi, 8 noiembrie, jucătorii vor primi salariile restante.
Cumpărarea U Cluj de către nemții de la DK Sportler se transformă într-o telenovelă. Surse din anturajul lor au declarat că răspunsul final la oferta lor va fi dat după ora 16.00.
Investitorii nemți de la DK Sportler au negociat cu Florian Walter și Ioan Mărginean timp de 4 ore, de la 16.30 și până la 20.30, preluarea echipei. Decizia finală a fost amânată pe miercuri, la ora 12.00.
Ioan Mărginean nu a participat la Adunarea Generală a Acționarilor U Cluj, care trebuia să aibă loc, luni, 5 noiembrie, pentru că negociază vânzarea echipei. AGA a fost amânată până la finalizarea tranzacției.
Investitorii germani de la firma DK Sportler, interesați să cumpere echipa U Cluj, și-au luat bilete de avion cu destinația București. Marți, 6 noiembrie, ei se vor întâlni cu Florian Walter pentru a trata cumpărarea echipei.