Pe fondul căldurii din ultimele zile autoritățile locale au deschis trei spații de refugiu, care pot fi folosite de clujeni pentru a se adăposti de caniculă. Astfel, clujenii pot să se răcorească într-un spațiu umbros și să se hidrateze în perioada canic
Cuceritor din fire, celebrul actor Florin Piersic a iubit numeroase femei celebre.
O veste tristă pentru fanii teatrului și admiratorii lui Florin Piersic. Actorul va fi absent de pe scenă încă o perioadă bună de timp. Din motive medicale, a fost anulat spectacol „Străini în noapte”, programat pentru data de 14 octombrie 2024.
O clujeancă care locuiește în centrul orașului reclamă că deseori, grupuri de tineri pierd nopțile în apropierea locuințelor din centrul orașului.
Florin Piersic, supranumit Alain Delon de România, și-a dedicat întreaga viață scenei și publicului, fiind unul dintre cei mai apreciați actori din țară.
După mai bine de o lună de spitale și intervenții chirurgicale, actorul clujean a fost, în sfârșit, externat de la Spitalul Foișor din București.
Florin Piersic ar putea fi externat în această săptămână.
Cu ocazia spectacolului „Tradiții clujene în Tezaur Folcloric”, Ovidiu Purdea Someș, cântăreț de muzică populară, și-a îndemnat colegii și publicul să spună o rugăciune pentru sănătatea actorului Florin Piersic.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a făcut noi declarații despre starea sa de sănătate.
Îndrăgitul actor clujean Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, transmit reprezentanții spitalului Foișor din București, unde artistul este internat momentan.
Spitalul Militar Cluj vine cu noi informații referitoare la starea Florin Piersic, declarând că actorul s-a infectat cu stafilococ auriu, înainte de internare.
Florin Piersic a fost mutat de la Terapie Intensivă într-un salon normal, iar evoluţia sa este una bună.
Operat recent și trezit pe patul de spital, Florin Piersic le-a transmis un mesaj, în stilul caracteristic, celor care îl iubesc: Sunt viu! Cu siguranță acum abia așteaptă să se întoarcă în superba casă situată pe o străduță din Cluj
Actorul Florin Piersic este internat de mai multe zile la Spitalul Foişor, după ce anterior fusese internat la Institutul Matei Balş şi Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj Napoca.
Medicii de la Spitalul Foişor au pregătit un plan pentru recuperarea lui Florin Piersic. Marele actor are un tonus bun, este optimist şi chiar face glume cu personalul medical.
Starea de sănătate a îndrăgitului actor clujean Florin Piersic a declanșat o mare îngrijorare în rândul celor apropiați.
Florin Piersic a fost supus unei operații dificile, joi seara, la Spitalul Foișor din Capitală.
Florin Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale extrem de dificile joi.
Florin Piersic Jr. a fost întrebat despre starea tatălui său, aflat în stare gravă la spital, după ce a fost diagnosticat cu septicemie (infecție în sânge). Piersic senior a fost deja operat de două ori la Cluj, iar acum urmează a treia intervenție la Buc
Îndrăgitul actor clujean, Florin Piersic, va fi supus unei noi intervenții chirurgicale, pentru care este necesară transferarea la un alt spital.
Florin Piersic a fost operat în prima zi de Paște pentru a i se scoate stimulatorul cardiac, ca urmare a infecției ce s-a răspândit în tot corpul. Actorul a fost adus cu un avion SMURD la București, la Institutul Matei Balș din Capitală.
Chirurgul Horia Roșianu, medicul care l-a operat pe Florin Piersic, a spus că nu a fost nevoie în nicio clipă ca maestrul să fie transferat la Viena, pentru că România are medici.
Medicii de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca au explicat pe larg modul în care a fost tratat la Cluj maestrul Florin Piersic.
Seara trecută, Florin Piersic a fost transferat de la Institutul Inimii, din Cluj Napoca, la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD.
Florin Piersic va fi transferat la spitalul Matei Balș din București, cu avionul SMURD, după ce a fost supus unei intervenții la inimă la Institutul Inimii Cluj-Napoca.
Florin Piersic a fost operat la Institutul Inimii de la Cluj-Napoca, după ce infecţia pornită de la genunchi se extinsese în zona stimulatorului cardiac.
Sărbătorile pascale, îndrăgitul actor clujean Florin Piersic, le-a petrecut departe de cei dragi. În prezent, maestrul se află internat la Institutul Inimii, pe secția cardiologie, după ce la finalul lunii aprilie a suferit o intervenție la genunchi.
Florin Piersic rămâne sub atenta supraveghere a medicilor de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a făcut primele declarații despre starea sa de sănătate, după ce luni, 29 aprilie, a suferit o operație la genunchi la Spitalul Militar din Cluj-Napoca.
Spitalul Militar din Cluj-Napoca dă asigurări că Florin Piersic nu a contractat nicio infecție nosocomială pe timpul internării, cum se stipula de către unele surse în presa centrală.