Economist Intelligence Unit a făcut un top al celor mai scumpe orașe din lume în 2022, ținând cont deopotrivă de creșterea prețurilor energiei, a carburanților, dar și de valoarea monedelor naționale.
În total, 52 de cetățeni străini din Turcia, Iraq și Siria au fost descoperiți, marți, de polițiștii de frontieră de la Nădlac și Nădlac II, în timp ce încercau să treacă ilegal granița, informează Poliţia de Frontieră Română.
S-a încheiat a doua fază a grupelor Campionatului Mondial. Care sunt echipele deja calificate și care au cele mai mari șanse în ultimul meci din grupă.
Sunt controverse la Cupa Mondială din Qatar din cauza problemelor legate de drepturile comunității LGBTQ+. Suporterii au apărut în tribune purtând accesrorii de culoarea curcubeului.
S-a testat apărarea antiaeriană şi antirachetă NATO în România. Mai exact, a fost respins un atac al avioanelor de luptă deasupra Mării Negre.
O monedă antică de aur reprezintă dovada că un împărat roman din secolul al III-lea, nerecunoscut de textele istorice şi considerat un personaj fictiv, a existat cu adevărat, conform oamenilor de ştiinţă, relatează joi BBC.
Un britanic a reușit să facă o captură rară într-un lac din Franța: un „peștișor” auriu de peste 30 de kilograme.
Mai multe state europene, conduse de Germania și Franța, au promis luni, 21 noiembrie, un nou sprijin de milioane de euro pentru Republica Moldova. Cu toate acestea, liderii politici de la Chișinău au cerut ca aceste fonduri să fie trimise mai repede deoa
Mijlocașul belgian Martin Remacle, cel care a înscris singurul gol al lui „U” Cluj, în egalul cu piteștenii, 1-1, a povestit în cadrul unui interviu ce părere are despre fotbalul din România, dar și cum se simte la Cluj, alături de „studenți”.
Polițiștii de frontieră arădeni au prins 17 migranți care au încercat să treacă ilegal granița în Ungaria, ascunși în cutiile din plastic transportate de un camion.
În 2022, cea mai folosită parolă din lume este „password".
Un hacker cu patru clase a spart site-ul Consiliului Județean Cluj și al Poliției Locale Ploiești. În cazul instituției din Cluj a cerut și răscumpărare.
Luna va fi expusă din nou la Cluj! Lucrarea artistică va fi montată în zona The Office Cluj-Napoca.
Medicul pediatru Mihai Craiu susține că „sezonul de boli virale va fi deosebit de zgomotos anul acesta”.
Un preot a fost aresta în Franța sub acuzația că a drogat și violat un băiat de 15 ani. Potrivit unei surse apropiate dosarului, preotul este seropozitiv.
Mai multe țări din Europa încep să rămână fără motorină.
Temperaturile din octombrie în Eurpa au fost cele mai ridicate din istorie, atingând aproape 2 grade Celsius peste perioada de referință 1991-2020.
Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, susține că vehicularea la nesfârșit a gradului de încărcare a depozitelor ca fiind marea realizare și marea salvare a României este un mit
Un cetățean leton, considerat de autoritățile din mai multe țări drept cel mai talentat falsificator de documente din Europa, a fost arestat săptămâna aceasta în Spania.
Șase parlamentari PNL au depus un proiect de lege pentru a permite accesul animalelor de companie în instituții publice și în mijloacele de transport în comun, transmite senatorul PNL Marcel Vela.
Mamadou Thiam (27 de ani), atacant francez de origine senegaleză este noua senzație a Universității Cluj. Thiam a deschis scorul în derby-ul „U” Cluj - FCSB, 2-1.
O mamă și-a ucis fiul în vârstă de doar 11 ani ca să scape de problemele pe care micuțul i le cauza. Aceasta a mărturisit că nu i-a mai putut suporta crizele și a ddecis să pună punct.
Au fost stabilite grupele turneului final al Campionatului European U21 de anul viitor, organizat inclusiv în România.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor interzice de la 1 noiembrie vânzarea în România a alimentelor care au etichetă nutriscore, care are 5 culori, de la verde la roșu.
Jurnalista Emilia Șercan publică lista celor 54 de rectori care au semnat comunicatul Consiliului Național al Rectorilor în susținerea lui Sorin Cîmpeanu, în afacerea plagiatului.
Mai mulți farmaciști din Cluj au fost trimiși în judecată de DIICOT pentru constituire de grup infracțional și trafic de droguri de mare risc, dar și de scoate din țară a drogurilor, potrivit unui comunicat emis de instituție sâmbătă.
Clujul pregătește anual 30-35 de neurochirurgi, dar aceștia nu au unde lucra pentru că nu sunt locuri. Migrația creierelor din medicină spre Occident este pandemică, iar sistemul sanitar românesc nu face nimic pentru a o opri.
Guvernul francez prezintă, joi, 6 octombrie, un plan de măsuri menit să ducă la reducerea consumului energetic cu 10%.
Ioan Becali a povestit o parte din viața lui de star de cinema, cu amănunte picante.
O chirie lângă Iulius Mall, la 10 minute, a ajuns la nivelul uneia din Franța, Spania sau Italia.