Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Maramureș, a fost reținut ieri de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile din Franța.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, alături de alte două instituții academice din țară, își deschide porțile nu doar pentru studenți, ci și pentru fermieri
Cluj-Napoca este înfrățit cu peste 20 de orașe, conform datelor oficiale. Mai exact 25 la număr, luând în considerare și înfrățirea recentă cu Cernăuți din Ucraina.
România, ca orice altă țară din lume, are perioade de vârf când vine vorba despre numărul de turiști care ajung aici, precum și „perioade moarte”
FC Universitatea Cluj a anunțat transferul mijlocașului defensiv francez Mouhamadou Drammeh, în vârstă de 26 de ani. Jucătorul, format la Reims și cu experiență în primele ligi din Franța și Danemarca, vine la „U” de la echipa franceză Sochaux
Clujul devine, de la an la an, un „magnet” pentru tot mai mulți străini din țările asiatice! Sute de străini decid să se stabilească în județul Cluj.
Ziaristul Dan Manolache a anunțat trecerea în neființă a unui apreciat profesor al Universității Babeș-Bolyai
Azi, 22 mai 2025, de la ora 11:00, în cadrul Summitului Internațional pentru Neutralitate Climatică 2025, Primăria Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin Electric Mobility Applied Research Center, au organizat o demonstrație publică.
Examenul de Evaluare Națională de la clasa a VIII-a ar putea fi modificat din anul școlar 2025-2026, după modelul francez, a anunțat miercuri ministrul Educației, Daniel David
Președintele AUR, George Simion, a transmis marți, 20 mai, o declarație publică la două zile după ce a pierdut turul doi al alegerilor prezidențiale. Liderul AUR a anunțat că va contesta rezultatul votului la Curtea Constituțională
Antreprenorul și analistul Doru Șupeală a lansat un avertisment dur, acuzând anumite forțe politice și mediatice de pregătirea unui climat de contestare a rezultatelor alegerilor și de instigare la tulburări sociale.
România clocotește din nou, iar scena politică e cuprinsă de o tensiune explozivă! Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a declanșat un atac fără precedent la adresa președintelui Nicușor Dan, contestând vehement procesul de formare a noului Guvern
Cluj-Napoca se pregătește pentru o nouă ediție a Zilelor Clujului, desfășurată în perioada 22-25 mai. Timp de patru zile, orașul va găzdui sute de evenimente dedicate comunității, desfășurate în zeci de locații și adresate publicului de toate vârstele.
„A rămas aici și a construit cu răbdare” – Portretul sincer al lui Nicușor Dan, făcut de un profesor clujean.
După numărarea a peste 10.800.000 de voturi, diferența în favoarea lui Nicușor Dan este de circa 900.000 de voturi. Mai sunt de numărat doar alte 750.000 de voturi, deci situația nu se mai poate schimba
Dan Enache, vicepreședinte al USR în diaspora, a relatat într-o serie de înregistrări video că a fost agresat fizic și verbal la o secție de votare din Ambilly, Franța, de un grup de susținători ai lui George Simion, candidatul partidului AUR.
Deputatul PSD Remus Lăpușan a votat în această dimineață! Acesta a menționat că a votat pentru valorile în care crede, susținând totodată drumul european al României.
Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale din 2024 și actual primar al Bucureștiului, a reacționat public după ce pe rețelele sociale a circulat o diplomă falsă de Bacalaureat, care îi atribuia rezultate slabe la examen.
Muzeul de Artă Cluj-Napoca găzduiește începând de marți, 13 mai, ora 18:00, vernisajul expoziției de pictură „O remodelare temporară a lumii” semnată de artista franceză Chloé Silbano.
Între 13 și 16 mai, pavilionul B2 din ROMEXPO devine HUB-ul inovației industriale, găzduind METAL SHOW & TIB 2025 – cel mai important târg dedicat industriei de prelucrare a metalelor, tehnologiilor și echipamentelor industriale din România.
Poligonul Bogata din municipiul Turda devine în această lună unul dintre punctele-cheie ale unui amplu exercițiu militar NATO desfășurat pe teritoriul României.
Poliția Română a adus în țară miercuri, 7 mai 2025, 5 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.
Gigantul auto american își continuă planurile de expansiune în România, iar Cluj-Napoca ar putea deveni în curând un punct strategic pe harta companiei Tesla. După București și Timișoara, orașul de pe Someș
Un tânăr de 26 de ani din Cluj, dat în urmărire internațională, a fost adus în țară de autorități, după ce a fost găsit în Elveția! Pe numele său exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt calificat.
Ioana Lascăr, lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de teatru și film, își consolidează reputația internațională în domeniul cinematografiei
O vacanță poate deveni rapid urâtă din cauza hoților de buzunare! Deși mulți turiști sunt familiarizați cu avertismentele privind Spania sau Anglia, o altă țară ocupă primul loc din Europa atunci când vine vorba de hoții de buzunare.
Nistor nu a avut un parcurs obișnuit pentru un fotbalist, cu debut în copilărie și trecerea prin diferite faze de juniorat.
Aproximativ 4.000 de militari și 913 mijloace tehnice din 10 țări aliate vor participa, în perioada 5–23 mai, la exercițiul multinațional DACIAN SPRING 2025
Aurel Tămaș, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți clujeni, împlinește astăzi frumoasa vârstă de 64 de ani.
Clujenii, dar și majoritatea celor care vizitează Clujul și-au dat seama că prețurile sunt exagerate, indiferent dacă vorbim de chirii, mâncare sau viața de noapte. Internauții clujeni au rămas mască atunci când au văzut cât costă un simplu bagel.