Clujenii sunt invitați miercuri, 16 septembrie, în Piața Ion Agârbiceanu (Parcul Engels) la o piață mobilă, organizată în cadrul Day 15, parte a Capitalei Europene a Tineretului 2015.
Efectele nocive ale consumului exccesiv de alcool asupra ficatului sunt cunoscute de toată lumea, însă acesta nu este singurul care poate cauza probleme organului.
Capitala Europeană a Tineretului 2015 încă nu și-a spus ultimul cuvânt la Cluj-Napoca.
Dieta suedeză presupune consumul redus de carbohidraţi, iar accentul cade pe consumul de grăsimi şi proteine.
Lunile sezonului de toamnă trec în ritm alert. Forfota generată de luna septembrie face timpul să treacă galopant. De prin octombrie deja românii încep să se gândească la luna cadourilor – Decembrie. În pregătirea acestei perioade
O tânără a mâncat numai babane un an de zile, urmând dieta unei alte femei care a slăbit și a ajuns la un abdomen plat.
În fiecare dintre noi există un suflet de copil, dornic să se răsfeţe cu delicii care să amintească de primii ani din viaţă. Pentru cei mici, dar şi pentru cei mari, magazinul BUCURIA din IULIUS MALL CLUJ este universul dulce unde
Producțiile de legume și fructe din România au fost afectate destul de puternic de seceta din această vară, iar producătorii susțin că producțiile mici au început deja să influențeze prețurile.
Auchan România și-a cerut scuze de la clienți după cazul cazul pepenilor din Ungaria vanduți sub brand românesc.
Un clujean a surprins o angajată de la Auchan Cluj, în timp ce muta pepenii ungurești într-un container pe care scria produs românesc.
Un bloger clujean a realizat un top cu localurile unde pot fi găsite cele mai bune deserturi din Cluj.
Cei care vor sa aiba o forma de invidiat pe termen lung trebuie să respecte un orar alimentar
Comisia Europeană a extins până în iunie 2016 acordarea ajutoarelor destinate fermierilor europeni pentru atenuarea efectelor embargoului impus de Federaţia Rusă pentru importurile de produse agroalimentare din Uniunea Europeană.
Ovidiu Vancea, barbatul din Dej umilit de trei tineri care l-au lovit cu un ou in cap in plina strada, a primit ajutor.
Polițiștii clujeni au efectuat o serie de controale în zona Măguri Răcătău, aceștia aplicând amenzi de peste 15.000 lei.
Soții Ceaușescu puteau aveau tot ce își doreau în timpul în care au condus cu mână de fier România.
Clujenii de la Farmec te ajută să faci față provocărilor celei mai fierbinți perioade a anului, printr-un kit special de supraviețuire pe timp de vară.
Medicii atrag atenția că micul dejun este foarte important, dar sunt alimente care vă pot face rău.
Cercetătorii de la cel mai avansat institut din Australia, CSIRO, au descoperit, în mod accidental, tratamentul pentru mahmureală.
Kusadasi sau Insula Păsărilor reprezintă un miraj exotic și totodată modern care suprinde plăcut vară de vară turiștii români. Serviciile impecabile all inclusive la oferte ieftine
Cafeaua de dimineață are numeroase beneficii, însă experții avertiează că pe timp de caniculă ar trebui să renunțăm la acest obicei.
Polițiștii clujeni au efectuat, sâmbătă, o serie de actiuni de aploare, pe raza întregului județ.
Poliţişti clujeni au făcut o amplă razie și sâmbătă, 11 iulie, după cea din ziua precedentă.
Peste 200 de poliţişti au acţionat, vineri, 10 iulie, pe raza întregului judeţ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.
O femeie din Marea Britanie are 52 de ani, dar arată ca la 20, datorită unor obiceiuri sănătoase ce pot fi adoptate de oricine.
La Centrul Angro Transilvania, locul unde producătorii își duc spre desfacere legumele și fructele, se formează după ora 20.00 cozi uriașe.
Bianca Drăgușanu are grijă de fizicul ei și mănâncă din 4 în 4 ore, iar după ora 20.00 nu mai mănâncă nimic.
Antreprenorul clujean Dorin Bob, unul dintre cei mai implicați și pasionați investitori prezenți pe piața imobiliară din Transilvania, a devenit acționar majoritar al firmei sibiene de distribuție de materiale de construcție Profelis.
Un fermier din Brașov a testat metoda germană de vânzare a produselor pe care le-a cultivat, metodă bazată pe sistemul de ”autoservire pentru omul cinstit”.
Prețurile reduse după ce a scăzut TVA de la 24% la 9% au revenit acum la loc. Hipermarketurile se apără și spun că este vorba despre cerere și ofertă.