Primarul Emil Boc a anunțat că va monta cutii de reclamații la primăriile de cartier și la Primăria centrală, unde clujenii să îi poată scrie direct.
Procurorii DNA au făcut marți percheziții la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar pentru fapte de corupţie.
Dosarele penale ar putea fi secretizate total, iar Consiliul Superior al Magistraturii va urma să ia o decizie în acest sens, după ce s-a consultat cu judecătorii din întrega țară.
Viktor Ianukovici este anchetat pentru ”ucidere în masă” a civililor. Președintele ucrainian a fost demis din funcție, sâmbătă, iar pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare, anunță ministrul interimar de Interne Arsen Avakov în
Membru al Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Jucan, a decis să înainteze președintelui Consiliului, Laura Georgescu, o solicitare de clarificare a declarațiilor făcute de aceasta în cadrul unei conferințe de presă pe tema protest
Forumul Civic al Românilor cere sancționarea dură a extremiștilor maghiari care l-au bătut pe fostul lider PD din Covasna, Gheorghe Preduț, în noaptea de Revelion, pentru că acesta nu știa să vorbească maghiară.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că a sunat la ANM pentru a vedea dacă vine gerul și a aflat că ”nu vine niciun ger deocamdată”.
Scandalul mitei de 2.8 milioane de euro se învârte în jurul clujeanului Rareş Criste, membru al unei loje masonice din oraş, conduse de un celebru medic neurolog din Cluj-Napoca.
Angajaţii disponibilizaţi de la Poşta Română Cluj şi-ar putea primi ajutoarele de şomaj numai în decembrie, din cauza birocraţiei şi a unui sistem defect.
Președintele Traian Băsescu l-a averitzat pe Victor Ponta că în cazul în care a încălcat vreo lege va trebui să răspundă în fața organelor statului.
Statul federal american a intrat marți dimineață în șomaj tehnic, ceea ce vca afecta sute de mii de funcționari. O asemenea criză nu a mai avut loc în SUA de 17 ani.
Deputatul UDMR, Mate Andras Levente, s-a apărat în urma trimiterii în judecată de pentru că și-a angajat nevasta la cainetul parlamentar.
Premierul Victor Ponta a anunțat în cadrul ședinței de guvern de miercuri că din toamnă se vpr face restructurări în sectorul public.
Comisia înființată de președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, formată din funcționari ai aparatului propriu, și-a încheiat analiza și a redactat raportul privind situația de la revista culturală ”Tribuna”.
Regimul alimentar de zi cu zi s-a transformat substantial in ultimele decenii, fara ca organismul nostru sa ceara aceasta schimbare. De altfel, corpul uman nu este adaptat dietei moderne, ci ar trebui hranit ca in trecut, prin dieta preistorica.
Noul director al Spitalului Turda este liberalul Vasile Grumaz, care o înlocuiește pe Antonica Bica, soția fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, Radu Bica, condamnat pentru luare de mită.
Dieta cu proteine presupune, in primul rand, un consum marit de alimente bogate in proteine si scazut in carbohidrati. Este o cura cu grad crescut de reusita si poate fi chiar un deliciu pentru iubitorii de carne. Insa implica si anumite riscuri!
Se stie deja ca stresul dauneaza bunei functionari a organismului, dar ca cel generat de locul de munca ar putea ucide este o descoperire noua!
Un clujean ne-a trimis la redacţie o scrisoare în care ne-a descris ”calvarul” prin care trebuie să treacă pentru ca Electrica să-i monteze un banal contor.
Consiliul Județean Cluj va edita un jurnal județean într-un tiraj de 5.000 de exemplare full color, prin care va fi promovată instituția în mediul rural.
”In Romania, nu se fac autostrazi pentru ca licitatiile pentru alegerea constructorilor dureaza cu anii”, a declarat ministrul de Proiectelor de Infrastructura, Dan Sova.
Potrivit unui studiu realizate pe 5.000 de funcționari britanici, așa-numita dietă occidentală, bogată în dulciuri, prăjeli şi carne roşie, făină albă şi produse lactate grase ne predispune la o gamă variată de boli grave și ne scurtează
În timp ce salariatii de la Oltchim si de la alte intreprinderi protesteaza pentru ca nu le-au fost achitate salariile de luni de zile, alesii Statului voteaza in Comisii proiecte prin care arunca pe fereastra zeci de milioane de euro anual.
Ştiri de Cluj a demonstrat clar în articolele anterioare şi credem că nu mai este nici un secret pentru nimeni faptul că, şefii sindicatului din Primăria Cluj împreună cu un grup, atent "selectat”, controlează autoritar tot ce "mişcă” î
Disperare în Primăria Cluj-Napoca unde sute de funcționari publici au intrat într-o agitație maximă din cauza ultimei sentințe a Curții de Apel Oradea, din data de 18.03.2013, prin care sunt obligați să restituie importante sume de bani.
Ministrul Sănătăţii i-a înfierat pe funcționarii de la casele de asigurări, spunând că îi hingheresc pe români și în omoară cu birocrația pe pacienți.
Liderul sindicatului Civitas din Primăria Cluj-Napoca, Valer Suciu, este acuzat de sindicaliști că vrea să organizeze o paranghelie de 8 Martie, pe banii Sindicatului, la care nimeni nu vrea să meargă.
Fostul premier Emil Boc a declarat că regionalizarea de care vorbește Victor Ponta va fi un eșec pe linie și va fi făcută numai ca să bifeze un punct realizat în raporturile cu UE.
Multe mămici din Cluj ajung să folosească acte false și să își declare copiii handicapați pentru a-și prelungi perioada în care stau acasă și beneficiază de indemnizaţii speciale de maternitate.
Comisarul șef Mihai Curt, din cadrul Serviciului Arme al IPJ Cluj, a fost arestat pe 29 de zile de Curtea de Apel Cluj.