Cristela Georgescu, soția candidatului la președinție Călin Georgescu și-a dezvăluit rețeta de gogoșari ,,cu gust dumezeiesc”, cum îi numește ea, pe care îi gătește și soțului.
Pasionații de fotografie au publicat mai multe imagini cu o dragă de pe lacul din Gheorgheni, din jurul anilor 1970, adusă din Delta Dunării/Vadu Oii.
Lacul Iezer, situat în Munții Rodnei, este renumit pentru forma sa unică, care se aseamănă cu harta României
Septembrie e luna de concediu pentru Lucian Mîndruță, care a ales să-și petreacă vacanța la mare, în Grecia, chiar la final de sezon.
Un agent imobiliar din Cluj a reușit să înfurie toată lumea după ce a publicat un videoclip pentru promovarea unui apartament „vintage” .
Un clujean de 42 de ani, din municipiul Turda, a fost trimis în judecată de magistrații clujeni, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de de agresiune sexuală în formă continuată.
Un șofer clujean s-a luat la ceartă cu un pieton pentru că a îndrăznit să-l „filmeze la el acasă”, la el acasă însemnând, de fapt, în mijlocul Bulevardului Eroilor.
Arhivele din secolul al XVIII-lea consemnează că în Țara Românească a apărut prima carte de bucate, cu un titlu pe cât de hilar, pe atât de descriptiv: ,,Carte întru care să scriu mâncările
La doar 14 de ani un băiat din Sibiu a dat dovadă de curaj și de eroism, după ce și-a salvat prietenul de la înec, cu toate că avea mâna în ghips.
Lostrița (Hucho hucho) este un pește răpitor dulcicol, din familia salmonide (Salmonidae), din apele mari curgătoare de munte cu fund pietros din bazinul hidrografic al Dunării.
Lacul Tarzan este situat în zona Băilor Sărate Turda și este frecventat anual de sute de turiști dornici de bălăceală, în plus apele sale au și proprietăți terapeutice recunoscute la nivel național.
Oamenii și animalele se diferențiază prin foarte multe aspecte, însă dacă e să vorbim despre iubire, cred că suntem cu toții de acord că la acest punct ne asemănăm mai mult decât am crede.
Smiley este considerat unul dintre băieții buni din industria muzicală din România, dar un gest făcut recent i-a stârnit pe fani, care l-au criticat.
Un fotomodel cu milioane de fani pe reţelele sociale cere scaune mai mari în avioane, pentru a nu plăti două locuri. Aceasta nici să slăbească doar pentru a avea loc pe un scaun din avioanele comerciale.
Cartierul Gheorgheni s-a construit după 1960. Arhitectul Augustin Presecan a proiectat prima dată Gheorgheni 1, partea dinspre oraș, iar apoi, după 1967 s-a trecut la ridicarea microraionului Gheorgheni 2, continuarea cartierului până la capătul străzii U
Clubul / restaurant Caro are probleme mai mari decât igiena, calitatea personalului est reclamată intens de clujeni pe Google Reviews. Protecția Consumatorilor a vizitat locația zilele trecute și a aplicat o amendă de 10.000 de lei, închizând localul până
Doi tineri din Cluj au vrut să imite clipurile spectaculoase filmare de vloggeri de afară și au ajuns să își pună viața în pericol, în mod prostesc.
Un clujean cu spirit civic a surprins în Piața Cipariu un șofer cu o mașină cu numere de Anglia, care a uitat de regulile de circulație.Acesta a trecut peste jaloanele din plastic care despart sensurile și s-a postat cu mașina pe trotuar.
Un tânăr de 23 de ani s-a înecat în lacul Tarnița, în cursul zilei de sâmbătă, 9 septembrie, fiind căutat de salvatori 24 de ore.
Băile sărate sunt preferatele multor români, fiind și extrem de bune pentru sănătate. Chiar dacă toamna bate la ușă, încă vor mai fi zile în care ne putem scălda, așa că azi vă propunem ca destinație ”ștrandul fără fund”.
Clujenii dezbat tot mai intens în mediul online situația în care a ajuns Clujul, un oraș admirat de cei din afară și criticat de cei din interior.
Ardealul are câteva puncte care trebuie descoperite și savurate pe deplin. Un astfel de loc este și cel prezentat astăzi, care are un peisaj rustic montan, o terasă aflată într-o grotă și o piscină care de invită la baie și relaxare.
Pe lângă muzică și atmosferă electrizantă, UNTOLD înseamnă și outfituri spectaculoase. Atenție, nu vorbim doar despre ținutele vedetelor!
Concertul susținut de Bebe Rexha la Untold 2023, joi seara, a fost de departe punctul central al serii. Chiar dacă mulți au cârcotit că artista e cam expirată, aceasta a adus pe scena de la Untold un show live extrem de incitant.
Vara și căldurile și-au intrat în drepturi, astfel că gândurile fiecăruia sunt la o baie bună. Dacă se poate să fie și gratuită, atunci este mai bine.
Lacul Tarzan”, cunoscut și sub numele de ”Lacul fără fund”, esle locul unde te poți bucura de soare, apă sărată, fără să scoți vreun ban din buzunar. Da, mai sunt și astfel de locuri.
Avenul lui Adam este o pestera care adaposteste una dintre cele mai vechi colonii de lilieci din Europa. Intrarea în peșteră este permisă doar cu echipament speologic numai în anumite perioade datorită aburilor calzi care ies.
Mai mulți clujeni au reclamat faptul că atât stațiile de autobuz, cât și autobuzele au fost extrem de aglomerate pe tot parcursul zilei de joi, 1 iunie. Cetățenii s-au decis să-și reverse frustrările la adresa deciziei administrației de a reduce cursele î
Pentru a absorbi cumva excesul de energie mecanică a arcului, amortizoarele sunt plasate în suspensie. Designul lor vă permite să amortizați rapid vibrațiile arcurilor și să restabiliți poziția mașinii în spațiu.
Un clujean a căzut într-o groapă săpată în jurul unor pubele de gunoi îngropate. Lucrarea nu a fost finalizată, iar pe margine a rămas un șanț, ce va trebui acoperit, dar care a fost suficient ca cineva să cadă cu piciorul în el.