Polițiștii maramureșeni au depistat, azi-noapte, un conducător auto care se afla la volanul unui autoturism furat din Cluj-Napoca
Legea grațierii a fost comentată și de polițistul Marian Godină, care o condamnă categoric.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut doi bărbați care au pătruns, prin efracţie, într-o locuinţă, în scopul sustragerii de bunuri, iar un al treilea, complice al celor doi, este căutat de oamenii legii.
Polițiștii clujeni au depistat un criminal căutat de autoritățile portugheze pentru multiple infracțiuni deosebit de grave.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat acuzat de furtul unui telefon mobil. Bărbatul fusese recent liberat condiţionat dintr-un penitenciar.
Un român a fost arestat preventiv de către procurorii ploieșteni, acesta fiind acuzat de comiterea unui jaf impresionant, la sfârșitul anului trecut, în Franța.
Doi tineri au fost arestați de polițiștii clujeni, aceștia fiind acuzați de sărvărşirea infracţiunii de „tâlharie calificată”, respectiv „complicitate la tâlharie calificată” şi „furt calificat”.
WhatsApp este cel mai popular serviciu de mesagerie instant din lume, iar hackerii îl pot utiliza pentru a-ți fura datele personale.
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj desfăşoară, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, o campanie de prevenire a furturilor.
Polițișttii clujeni au depisat în flagrant, azi-noapte, doi minori care furau bunuri din autoturisme la Dej.
Polițiștii clujeni au fost sesizați, duminică, privind comiterea unei spargeri de locuințe, pe raza comunei Panticeu.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au identificat un bărbat bănuit de comiterea unor infracţiuni silvice.
O nouă lege le interzice patronilor cu antecedente penale să deţină societăţi de taximetrie sau închirieri auto.
Polițiștii clujeni au început acțiunile pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din județ.
Un hoț clujean acuzat că a furat un iPhone a învins măsurile de securitate implementate de Apple și a reușit să schimbe telefonul blocat de proprietar cu altul fără probleme.
Polițiștii clujeni au solicitat ajutorul cetățenilor, vinei, pentru a depista o tânără acuzată de mai multe furturi.
Doi adolescenți, de 13 și 15 ani, din Râmnicu Vâlcea, sunt cercetați de polițiști pentru furt calificat, după ce transmis în direct, pe Facebook, momentul în care sustrag bani dintr-un autoturism.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut un bărbat bănuit de comiterea mai multor furturi din garaje.
Polițiștii clujeni au depistat și reținut, pentru 24 de ore, tre trei persoane bănuite de comiterea a opt furturi dintr-un complex comercial din Florești.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj l-a premiat pe clujeanul care a reușit să împiedice un furt, în stația de autobuz de la Operă, acesta fiind apoi agresat de hoț
Polițiștii clujeni au reținut pentru 24 de ore o femeie acuzată de comiteea mai multor furturi.
Clujenii dau, din nou, dovadă de spirit civic, după ce au oprit un hoț de buzunare într-un mijloc de transport în comun.
Polițiștii din Mureș au depistat, în flagrant delict, cinci persoane care aveau asupra lor bunuri furate dintr-un magazin din localitatea clujeană Luna.
O patrulă de polițiști locali a reușit, vineri,m 28 octombrie, în jurul orei 13.30, să prindă un hoț recidivist.
Polițiștii clujeni au depistat, zilele trecute, un bărbat dat în urmărire internațională pentru comiterea mai multor furturi.
Polițiștii clujeni au depistat, luni seară, trei spărgători de autoturisme,la scurt timp după comiterea unui furt.
Hoțul care a bătut un clujean, după ce a fost prins când fura un portmoneu, ar fi trebuit să fie arestat de câteva zile și trimis la penitenciar.
Hoțul de buzunare care l-a bătut pe un clujean a fost reținut pentru de 24 și va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare pe 30 de zile.
Un clujean și-a făcut datoria civică și a intervenit în cazul unui furt de buzunare dintr-o stație de autobuz. IMAGINI VIOLENTE
Polițiștii clujeni au depistat trei tineri suspectați de sustragerea a șase biciclete, în valoare de 18.000 de lei, iar unul dintre aceștia a fost reținut pentru 24 de ore.