Miercuri, 9 aprilie 2025, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol şi intensificări ale vântului, până vineri seară, 11 aprilie.
Tensiunile cresc înaintea derby-ului local dintre U Cluj și CFR Cluj, programat luni, 31 martie 2025, de la ora 20:30, pe Cluj Arena. Deși rivalitatea dintre cele două galerii este cunoscută
Cunoscut lanț hotelier internațional își va extinde prezența în România prin deschiderea a șapte hoteluri în următorii ani, iar Cluj-Napoca se numără printre orașele vizate.
Programul etapei a 4-a din play-off-ul și play-out-ul Superligii a fost anunțat!
Daniel David, ministrul Educației și fost rector UBB, a explicat modul în care vrea să aducă schimbări în școlile din mediul rural. El a susținut că trebuie atât modificări noi, cât și extinderea unor programe deja existente.
Liga LPF a anunțat programul și orele de disputare ale meciurilor din a treia etapă a play-off-ului și play-out-ului din SuperLigă, care începe pe 4 aprilie.
U-BT Cluj joacă miercuri, 19 martie 2025, un nou meci în Liga Națională, împotriva celor de la CSM Petrolul Ploiești, într-un joc restant.
Mâine, 13 martie, vântul va sufla cu intensitate în întreaga țară, atingând viteze de 50-60 km/h. În 14 județe, rafalele vor fi și mai puternice, ajungând la 70-85 km/h, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
LPF a confirmat oficial când vor avea loc toate meciurile din cea de a doua etapă a play-off-ului. Universitatea Cluj și CFR se vor „bate” săptămâna viitoare
Mii de angajați de la cel ma mare combinat siderurgic din România și al doilea din Europa, cel din Galați, riscă să-și piardă locul de muncă
În Cluj-Napoca încă mai există străzi fără trotuare, ceea ce pune în pericol viața clujenilor.
Doi dintre jucătorii echipei CFR Cluj au fost incluși în echipa ideală a etapei 29 din Superliga, în ciuda remizei cu Sepsi, scor 1-1.
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei cu numărul 30 din SuperLigă.
Ministerul Energiei a semnat 105 noi contracte pentru dezvoltarea de parcuri fotovoltaice destinate autoconsumului instituțiilor publice, o investiție de 167,5 milioane de lei. Clujul, printre județele care beneficiază de aceste proiecte.
Mijlocașul care a avut de ales dintre U Cluj și CFR a explicat cum a ajuns să decidă între cele două echipe. El a susținut că decizia a fost luată mai degrabă de club, care l-a sunat de mai multe ori.
Universitatea Cluj a câștigat în deplasare la Oțelul Galați cu 1-0, grație golului lui Fabry, aflat la primul meci în echipa clujeană
U Cluj se pregătește pentru o confruntare de zile mari cu Oțelul Galați în etapa a 28-a din SuperLiga României, care va avea loc vineri, 21 februarie 2025, pe Stadionul „Oțelul” din Galați, începând cu ora 20:00.
Antrenorul lui U Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, a susținut joi, 20 februarie 2025, conferința de presă înaintea meciului cu Oțelul Galați.
Antrenorul Universității Cluj, Ioan Sabău, a explicat într-o declarație de presă unde crede el că jucătorii săi mai au de muncă și cum va încerca să îi ajute să evolueze. În ciuda faptului că echipa este deja calificată, jucătorii nu se pot lăsa pe tânjea
Un cunoscut complex comercial din Mănăștur a fost vândut. Compania italiană care deține în România lanțul Winmarkt vrea să-și reducă din datorii, încercând să vândă centrele comerciale din România.
Un suporter al echipei U Cluj a fost amendat cu 500 de lei și nu mai are voie să participe la meciuri de fotbal în următorul an, după ce a fost implicat într-un incident violent în timpul meciului din data de 18 octombrie 2024, disputat între „studenți” ș
România, în stare de alertă! Două aeronave de luptă s-au ridicat de sol. Măsurile de securitate, activate
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei a 28-a din SuperLigă.
Dan Șucu, patronul Rapidului, este nervos după meciul pierdut în fața echipei clujene, acesta fiind scârbit de decizia arbitrului de a nu acorda o lovitură de 11 metri.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ceață, valabilă duminică, până la ora 11:00.
O profesoară de la Facultatea de Medicină este cercetată de DNA pentru luare de mită și divulgare de informații nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
CFR Călători a anunțat că 12 trenuri electrice noi vor circula pe patru rute de serviciu public, după cum urmează: Iași – Cluj Napoca,
CFR Cluj a jucat astăzi primul meci din cantonamentul din Spania. Jucătorii antrenați de Dan Petrescu au jucat în primul meci cu formația din Liga 3-a
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat programul etapei a 23-a din SuperLigă.
U-BT Cluj, meci de foc în deplasare cu CSM Ploiești! Clujenii au nevoie de o victorie ca de aer