U Cluj a pierdut al doilea meci consecutiv de la debutul acestui campionat, iar Ionel Ganea nu are soluții, neavând un lot generos.
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel național sunt disponibile aproximatim 11.400 de locuri de muncă, în perioada 25 - 31 iulie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Cluj, Timiş, Iaşi, Con
Guvernul României a aprobat, în sedința de miercuri, cele opt sedii ale direcțiilor regionale a finanțelor publice, precum și sediile regionale a Direcției Antifraudă a ANAF.
Echipa CFR Cluj a primit suma de 17.302.000 de euro pentru participarea în Champions League, ediția 2012/2013, sumă mult mai mică decât cea primită de Oțelul Galați, 18.382.000 de euro, aceștia din urmă nereușind să obțină niciun punct în
Cel mai mare premiu din istoria Loteriei Române, în valoare de peste 11 milioane de euro, a fost câștigat săptămâna trecută de către un bărbat în vârstă de 51 de ani din Galați.
Potrivit unui sondaj, realizatla solicitarea autorităților, pentru stabilirea capitalelor noilor regiuni de dezvoltare din România, orașele preferate de români sunt Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Braşov, Ploieşti şi Constan
Persoana din Galați care a câștigat la Loto 6/49 11 milioane de euro s-a prezentat la sediul Loteriei Române pentru a-și valida biletul norocos.
Marele pot de la Loto 6 din 49 a ajuns în Galați, oraș din care vine un alt mare câștigător. Acesta a obținut tot 11 milioane de euro, în 2009, iar acum a oferit unele sfaturi celor care se îmbogățesc peste noapte.
Marele premiu la Loto 6 din 49 a fost câştigat duminică de către o persoană din Galați, care a câștigat 11 milioane de euro.
Joi, un front atmosferic rece se apropie de graniţa de nord-vest a ţării. Astfel, spre după-amiază şi seara în vest, centru şi nord vor fi averse, descărcări electrice şi vijelii.
Absolvenţii examenului de Bacalaureat sunt cu gândul la facultate, dar unele facultăţi trebuie ocolite, având calificativ "E", neperformant.
DIICOT a făcut, marți dimineața, 166 de percheziții în CLuj, București și alte 25 de județe la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unei societăţi de asigurări, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziu
LPF a stabilit programul sezonului 2013-2014 al Ligii I, la care vor participa 18 echipe. Derby-ul dintre CFR Cluj și ”U” Cluj se va juca în etapa a șaptea.
Tehnologia ne ajută din ce în ce mai mult să avem o viață cât se poate de confortabilă, chiar și atunci când plecăm în vacanță, iar o serie de aplicații te poate ajuta să te descurci oriunde ai pleca.
Mămicile din Florești au protestat în fața Primăriei din localitate, nemulțumite de lipsa locurilor de joacă pentru copiii lor.
Vineri, vreme în general instabilă. Averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiază şi seara, pe arii extinse în zona montană şi în Moldova şi local în Maramureş, Transilvania, Dobrogea
CFR Călători anunță că în perioada 15 iunie- 9 septembrie va adapta circulația trenurilor de pasageri la traficul estimat pentru sezonul estival din acest an.
Meteorologii anunță că în următoarele trei zile vremea va fi instabilă. Va fi puțin soare, în schimb va ploua pe arii extinse
Cluburile de fotbal U Cluj, Rapid, şi CS Turnu Severin nu au primit licenţa pentru sezonul 2013/2014 al Ligii I. Oţelul Galaţi şi Gloria Bistriţa au obţinut licenţa, a anunţat, oficial vineri, 31 mai, FRF, pe site-ul oficial.
O expoziție inedită de lego a fot deschisă la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
U Cluj a înscris golul 2.000 în Liga 1 prin Bogdan Apostu, în meciul cu Oţelul Galaţi anunță Comisia de Statistică şi Istorie a Federaţiei Române de Fotbal.
Ionel Ganea a dezvăluit la finalul meciului cu Oțelul Galați care este secretul lui.
U Cluj a reușit să obțină victoria în meciul cu Oțelul Galați, scor 2-0. Clujenii s-au îndepărtat de zona retrogradării.
Cinci echipe din Liga I, între care și Universitatea Cluj, nu au primit licenta pentru sezonul 2013-2014. O ultimă șansă pentru obținerea licenței se va ”juca” vineri, 10 mai, la Comisia de Apel a FRF.
Vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în regiunile nordice şi estice, dar condiţiile de ploaie vor fi extrem de reduse.
În timp ce salariatii de la Oltchim si de la alte intreprinderi protesteaza pentru ca nu le-au fost achitate salariile de luni de zile, alesii Statului voteaza in Comisii proiecte prin care arunca pe fereastra zeci de milioane de euro anual.
Industria județului Cluj a avut mult de suferit de pe urma crizei economice, fiind pe locul patru în țară în privința disponibilizărilor.
Procurorii au efectuat zeci de percheziții în toată țara, inclusiv la Cluj-Napoca, joi dimineața, pentru a destructura o grupare de falsificatori de carduri.
Meteorologii anunță că, în următoarele trei zile, temperaturile vor crește cu câteva grade.
Preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toró T. Tibor, a prezentat harta regionalizării României, care cuprinde și Ținutul Secuiesc ca regiune distinctă.