Elena Șerban a fost înjunghiată și lăsată să moară, în Italia. La un an de la crimă, Falloni a primit detenție pe viață. Românca de 32 de ani a fost înjunghiată în aprilie 2021, în apartamentul pe care îl închiriase în Aosta, Italia.
Un bărbat din comuna Vama, judeţul Suceava a sunat la 112 şi a cerut intervenţia Poliţiei, după ce soţia a început să îl bată. Persoana vătămată a fost îndrumată să se adreseze la un cabinet medico-legal, în vederea eliberării unui certificat medico-legal
Bone Ferenc, suspectul în cazul uciderii femeii dispărute din Cluj-Napoca, adus în cătușe la Cluj, și-ar fi recunoscut fapta. Individul ar fi sugrumat-o pe tânără din cauza invidiei. Era gelos pentru că femeia avea multe activități sociale, în timp ce el
Tribunele Cluj Arena au fost aproape pline la meciul U Cluj - Dinamo, echipa clujeană având cel mai numeros public din Liga 1 doua și între primele trei din Liga 1.
Jucătorii U Cluj au avut o atitudine rece față de suporteri la finalul meciului câștigat cu Dinamo București și nu s-au dus să salute galeria așa cum se așteptau fanii.
O adolescentă din Iași a fost nevoită să ceară ordin de restricție împotriva fostului iubit, după ce aceasta a fost la un pas să dea foc apartamentului în care fata locuiește.
Un incident terifiant a avut loc în Marea Britanie, unde o femeie în vârstă de 76 de ani a fost mutilată în somn de un şobolan. Bătrâna dormea liniștită în propria casă, când a căzut victimă atacului rozătoarei.
Ministerul Sănătăţii anunţă proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, după ani de tergiversare. Conform contractului, într-un an de zile se prevede finalizarea Proiectului tehnic de execuție.
Un trend bizar devine popular în rândul vedetelor de la Hollywood. Controversata actriță Megan Fox și iubitul acesteia Machine Gun Kelly, împărtășesc un obicei ciudat, aceștia își beau sângele unul altuia, în semn de iubire.
Odată cu apariția vremii frumoase și înflorirea pomilor și arbuștilor, cabinetele medicilor ORL sunt asaltate de pacienții cu rinită alergică, care se reactivează datorită expunerii la polen. Nasul înfundat, mâncărimile nazale și strănutul sunt doar câtev
Procurorii clujeni au clasat dosarul în care minorul D.D. (17 ani), fiul medicului psiholog Cristian Delcea, deoarece nu avea discenământ atunci când a atacat-o pe femeie cu cuțitul.
Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie a adăugat noi simptome COVID-19 pe lista oficială a acestuia. Majoritatea simptomelor menționate sunt asemănătoare celor în caz de răceală sau gripă, precum tusea pe termen îndelungat și durerea pronunțată
Secţiile de primiri urgenţe din spitale românești sunt pline. Tot mai mulţi oameni ajung la medic cu viroze respiratorii. După scoaterea restricției de purtare a măștilor inclusiv în spațiile închise, Clujul a ajuns să se confrunte cu un val de viroze. Ma
Calendar 5 Aprilie 2022. Sfinţii Mucenici Teodul şi Agatopod sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la data de 5 aprilie.
După scoaterea tuturor restricțiilor anti-COVID, inclusiv purtarea măștii în spațiile închise, Clujul a ajuns să se confrunte cu un val de viroze. Majoritatea oamenilor spun că răcesc, iar simptomele nu sunt prea ușoare, căci își revin mai greu decât în m
Clujul este acum sub un val de viroze / răceli, declanșate cel mai probabil de faptul că nu se mai poartă mască. Nimeni nu știe câte cazuri sunt, dar medicii estimează că numărul este foarte mare.
Problemele între voluntari doritori să ajute refugiații ucraineni și autorități nu au întârziat să apară. În Gara de Nord din București voluntarii reclamă faptul că oamenii doritori să ajute care ajung acolo au rămas fără mâncare și medicamente după ce de
Sebastian Secan, unul dintre fondatorii cunoscutului blog de turism calatoriinbascheti.ro, a trecut prin Covid, iar acum orice mănâncă miroase a “gunoi”.
Antreprenorul român, Ștefan Mandachi, a sărit din prima zi în ajutorul refugiaților, cu alimente, cazare în hotelurile lui și transport.
Prezentatoarea televiziunii de stat Rusia 1 a apărut în direct, în spatele unei colege, cu o pancartă pe care scria ”Nu Războiului. Opriți Războiul! Nu credeți propaganda! Vă mint! Rușii împotriva războiului”.
Așadar, vreți să vă cumpărați o cămașă elegantă nouă, dar nu aveți nicio idee de unde să începeți. Nu-ți face griji! În acest articol, vom detalia toate aspectele cele mai importante ale accesoriului clasic pentru bărbați.
Alin Ghinea, medic specialist iridolog, a spus că Vladimir Putin are o sănătate șubredă, analizându-i trăsăturilor faciale și irisului acestuia.
Ei bine sunt zone în România unde și băieții primesc mărțișoare. Spre exemplu în zona Făgărașului fetele sunt cele care dau mărțișoare băieților însă numai în anii bisecți, cum ar fi 2020. În rest ele doar primesc. Iar în zona Bucovinei și Moldovei (Botoș
Șoferul unui bolid marca Maserati a fost filmat marți, la orele prânzului, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, pe interzis. Șoferul stătea lângă mijloacele de transport în comun, pentru a face dreapta spre Teatru.
Uneori simptomele banale pe care le resimte corpul nostru după o perioadă mai grea din viață nu ascund nimic mai mult decât un sistem imunitar slăbit sau o stare generală de oboseală. Însă, sunt situații când ar trebui să fim mai precauți, să nu presupune
Doctorul Mihai Craiu vorbește despre pericolul pe care îl reprezinta bateriile alcaline mici, care pot fi înghițite cu ușurință de către copii. În cazul în care cei mici nu primesc ajutor de urgență, pot fi afectați grav și pot ajunge chiar la deces.
Nelu Varga, finanțatorul CFR Cluj, face ședință cu echipa pentru că ”nu mai vreau să trăiesc fiecare meci în stres”.
Unul dintre criminalii lui Andrei Kurthy, suporter al U Cluj, a fost eliberat la începutul lunii februarie 2022 din pușcărie.
Copreședintele AUR, George Simion, l-a luay de gât pe Virgil Popescu în timpul moțiunii de simple împotriva ministrului Energiei.
România are pe zi 30.000 de cazuri de COVID-19, iar lucrurile par a se înrăutății, pentru că virusul este tot mai transmisibil. Care sunt semnele care arată că dacă am fost sau suntem infectat cu COVID.