Catalogul digital apare din ce în ce mai des în școlile din România
Autoritățile locale au anunțat că vor fi achiziționate microbuze electrice de ultimă generație pentru elevii din 34 de comune clujene.
Clujul are o istorie bogată în castele și conace, dar lucrul care lipsește este restaurarea acestora și introducerea într-un circuit turistic. S-ar putea organiza fără probleme turul castelelor, de pe urma căruia ar profita foarte mult comunitățile locale
Alertă de vreme extremă în Cluj! Clujenii au primit un mesaj RO-Alert, autoritățile anunță ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice.
Un accident în care a fost rănit un tânăr s-a produs sâmbătă seara, 8 iulie, la Mociu.
Vara și căldurile și-au intrat în drepturi, astfel că gândurile fiecăruia sunt la o baie bună. Dacă se poate să fie și gratuită, atunci este mai bine.
Un nou urs a fost observat în zona comunei Țaga și s-a emis o alertă.
Hidrologii au emis, vineri, 9 iunie, o avertizare cod roşu de inundaţii care vizează bazinul hidrografic al râurilor Borșa și Lonea. Ulterior, autoritățile au emis și un mesaj RO-ALERT.
Un urs a fost semnalat, duminică seara, între localitățile Ghirișu Român și Mociu, anunța ISU Cluj.
Doi urși au fost fotografiați de un bărbat din Gilău, pe raza localității Macău, comuna Aghireșu.
Urșii sunt tot mai prezenți în localitățile din zona de est a Clujului. După atacurile de la Sic sau Geaca, acum a fost raportat un atac și la Suatu.
Un localnic din comuna Geaca s-a trezit azi noapte cu ursul în curte, încercând să omoare o oaie. Bărbatul s-a panicat, dar cu ajutorul unui vecin a fugărit sălbăticiunea cu ajutorul unui tractor.
Cristi Borcea face senzație oriunde merge și este renumit pentru averea impresionantă, pentru numărul mare de neveste și urmași. Ei bine, acum, fostul boss de la Dinamo este și un guru vestimentar, cu peste 20.000 de dolari investiți numai pentru o ținută
Tragedie nemărginită într-o familie din Cluj, care și-a pierdut marți fiica în vârstă de 14 ani. Amintim că, eleva s-a înecat cu un jeleu la Școala Gimnazială Geaca, în data de 26 aprilie.
Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 21:50, în localitatea Jucu de Sus. Din primele informații, 14 pasageri se aflau în microbuzul care a încercat să facă o depășire periculoasă, acroșând un alt autoturism.
Adolescenta de 14 ani, care s-a înecat la școală cu un jeleu, a ajuns miercuri la UPU Cluj, în stare gravă. Medicii spun că adolescenta este în comă profundă și necesită susținerea funcțiilor vitale.
Echipajul SMURD din cadrul Punctului de Lucru Mociu a fost solicitat în cursul zilei de astăzi pentru a interveni în cazul unei eleve de 14 ani care s-a înecat cu un jeleu la Școala Gimnazială Geaca.
O clujeancă este dată dispărută, după ce a plecat de acasă în cursul zilei de marți, 18 aprilie. Femeia trebuia să revină la domiciliul din Cluj, din Apahida.
Polițiștii din Mureș caută un minor, de 11 ani, care a plecat voluntar de la domiciliu. Dacă aveți informații despre acest copil, sunați la 112.
Un clujean este dat dispărut, după ce a plecat de acasă în cursul zilei de vineri, 31 martie. De 6 zile familia nu a mai auzit nimic de el.
O clujeancă de 33 de ani a fost dată dispărută.
Adrian Bogdan Negrei, zis "Cretu", clujeanul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după ce în 16 mai 2010 i-a dat foc unei prostituate românce în fața unei discoteci din Viena, a fost reținut de trupele speciale.
Un clujean care își căuta nevastă pe TikTok și s-a afișat cu mulți bani pe rețeaua de socializare s-a trezit jefuit de o femeie, care a vrut să profite de el și l-a atras într-un parc din Aiud.
Părinții unui băiat de 16 ani au alertat Poliția Cluj în 8 martie, în jurul orei 01.00, după ce au constatat că băiatul lor, Pop Bogdan Andrei a plecat de acasă în 7 martie, în jurul orei 16.00.
”Primărița de fier” a Clujului, Lucia Suciu, a ieșit din birou și s-a dus prin satele comunei Chinteni cu ciocolată pentru bunicuțe.
O minoră din satul Dezmir, comuna Apahida, județul Cluj, este dată dispărută.
Deși pantofii Dr. Martens sunt de multe ori purtați doar în sezonul de toamnă, aceștia pot fi asortați la diverse ținute pe tot parcursul anului.
După ce a plecat cu un membru a familiei în Dej, o tânără de 23 de ani, din localitatea clujeană Câțcău, a dispărut.
21 de localităţi din toată ţara au fost atestate de Guvern drept zone cu potenţial turistic. Titlul a venit după ce unele erau deja în centrul atenţiei turiştilor. Bonţida din Cluj, unde se organizează Electric Castle, este un exemplu.
Clujenii se aducă repede atunci când trebuie ajutat cineva, iar acest lucru este întărit de un caz petrecut la Ciurila.