O fotografie unicat prezintă lacul Gheorgheni, în 1969, pe care puțini știu că funcționa un vaporaș, cunoscut sub numele de ”șalupa lui Perijoc”.
Garsonierele de 11 mp din Cluj s-au scumpit enorm în ultimii ani, ba chiar sunt unele cazuri în care proprietarii au uitat că este criză în țară și trecem printr-o pandemie. Se dau zeci de mii de euro la Cluj pentru o experiență claustrofobică.
În condițiile inflației actuale, piața imobiliară clujeană se află, mai mult decât oricând, în atenția investitorilor care au nevoie să-și ferească de devalorizare capitalul.
Primăria Cluj-Napoca a desemnat oficial câștigătorul licitației pentru Metroul din Cluj. A câștigat o Asociere condusă de firme turcești, care au licitat cu 5 milioane de lei sub prețul estimat de Primăria Cluj-Napoca.
Sufocat de maşini, municipiul Cluj-Napoca adoptă modelul occidental. De ani de zile, administrația Boc le explică oamenilor de ce ar fi mai bine să fie pietoni, nu șoferi.
Clujul a demolat peste 2000 de garaje în 2022, dar numărul locurilor de parcare în plus a fost mult mai mic decât cel promis.
Claudiu Salanță, arhitectul-șef al județului Cluj, a relatat că în perioada interbelică, în orașul Cluj, au fost realizate și atribuite populației clujene un număr de 5.765 de loturi pentru construcția de locuințe.
Baza unui stâlp din beton, de pe o stradă intens circulată, se ține numai în fierul beton, riscând să cadă oricând.
Un nou cutremur s-a resimtit la Cluj, marți, 14 februarie.
Clujenii care doresc să se implice în campania de ajutorare a locuitorilor din zonele afectate de cutremurul din Turcia pot face donații în patru locații din Cluj-Napoca.
Un șofer și-a parcat ”tancul” în ușa halei agroalimentare din
Trotuarele din Gheorgheni, de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, sunt pline cu gheață la câteva zile de la venirea înghețului.
Dezvoltarea Clujului și transformarea în ceea ce este azi a început în anul 1960. Totul înflorea și peste tot se făceau investiții.
Clujenii sunt foarte nemulțumiți de faptul că nu se colectează bine gunoaiele menajere și mulți nu știu care este cauza.
Primarul Emil Boc spune că Supercom a început să rezolve din probleme și că numai punctual sunt probleme cu deșeurile. Pe site -ul de reclamații al Primăriei lucrurile stau altfel, sunt zeci de plângeri care vizează firma Supercom, care trebuie să adune g
O altercație soldată cu înjunghierea unui tânăr de 17 ani s-a produs duminică seara pe strada Unirii, din cartierul Gheorgheni.
Firmele Siemens și Alstom concurează pentru a prelua contractul de furnizare a 62 de rame de scurt parcurs pe mai multe rute ferioviare din țară, inclusiv la Cluj.
Robert are 23 de ani și este student la Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj. Până acum a locuit la un centru de plasament, însă a venit timpul să stea „pe propriile picioare”.
N-au scăzut prețurile în jungla imobiliară din Cluj-Napoca nici pe final de an. Atât pe segmentul de vânzări, cât și pe zona de chirii, prețurile au crescut în mai toate cartierele din Cluj.
Cartierul Gheorgheni este cel mai frumos din oraș, la fel cum putea fi și cartierul Bună Ziua, care a fost construit de la zero sub mandatul primarului Emil Boc.
Clujul imobiliar a încheiat 2022 la cel mai ridicat nivel de până acum. Prețul mediu al apartamentelor de vânzare din Cluj-Napoca, la final de 2022, a fost de 2.261 euro/mp, în creștere cu 19 euro/mp față de noiembrie 2022 (2.242 euro/mp) și este cu 284 e
Nouă linii de autobuz vor circula în noaptea de Revelion în Cluj-Napoca. Acestea vor avea stații speciale de îmbarcare în apropierea Pieței Unirii.
Un apartament dintr-un bloc de lângă Iulius Mall Cluj a ajuns să se vândă cu 300.000 de euro.
În data de 31 decembrie 2022, transportul public de călători se va desfăşura între orele 5:30 – 22:00, conform programului de transport pentru zilele de Sâmbătă, iar începând cu ora 22:00 vor intra în circulație liniile speciale pentru petrecerea de Revel
O parte a rețelei de apă din cartierul Gheorgheni a fost serios avariată, după ce o conductă de apă din zona bulevardului Nicolae Titulescu s-a spart, apa inundând șoseaua.
Piața imobiliară din România s-a confruntat cu schimbări majore în ultimii ani.
Cartierul Gheorgheni a fost blocat, luni dimineața, de traficul auto infernal. Culmea este ca mijloacele de transport în comun circulau aproape goale.
Primarul Emil Boc se laudă pe Facebook, într-o nouă campanie de PR, că a creat 2300 de locuri noi de parcare din demolarea a 2150 de garaje. Adevărul este că numai 140 sunt noi, restul sunt locurile de garaj, multe date spre folosință foștilor proprietari
Clujul a demolat 2000 de garaje în 2022 și a creat 2297 noi locuri de parcare în cartiere.
O vulpe a ajuns să se familiarizeze cu oamenii și și-a făcut ”casă” în Baza Sportivă din Gheorgheni.