Consiliul Județean Cluj anunță un amplu proiect de modernizare a unor drumuri județene din județul Cluj pentru anul 2017.
Polițiștii clujeni au depistat, luni, 27 martie, doi conducători auto care se aflau la volan, deși nu dețineau permise de conducere.
Un accident rutier a avut loc, marți după-amiază, în jurul orei 13.00, pe şoseaua Gherla – Dej, la Buneşti.
Șeful Inspectoratului Școlar Judeațan Cluj, Valentin Cuibus, a declarat, vineri, că există aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale care fac naveta din zona Turda până la Cluj-Napoca pentru a putea merge la o școală specială.
Ofițerii antidrog din cadrul DIICOT Cluj au descins, vineri, la Dej, pentru a prinde în flagrant un traficant de droguri.
Polițiștii clujeni au depistat, luni dimineață, o persoană dată în urmărire națională pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.
Polițitșii clujeni au depistat, luni, un tânăr pe numele căruia exista un mandat de arestare.
Rampa de la Pata Rât va fi închisă în cel mult 12 luni, iar toată zona va fi acoperită cu gazon.
Polițiștii clujeni au prins un spărgător de autoturisme, la Gherla, cu ajutorul unor oameni cu spiit civic.
Un tânăr din Dej, de 21 de ani, s-a decis să facă pasul cel mare în viață alături de o tânără din Gherla, pe care o cunoștea numai de șapte zile.
Sculptorul Ioan Galgoczy, din Gherla, i-a uimit pe jurații concursului ”Românii au talent”, vineri seară, cu operele sale de artă.
Un accident rutier a avut loc, vineir după-amiază, pe centura Vâlcele-Apahida, unde un TIR s-a răsturnat pe marginea drumului.
Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unei tinere, a avut loc joi, în jurul orei 11.15, la ieșire din Jucu, spre Răscruci.
Interlopul ”Ochiu Mic”, pe numele lui real Tudor Vancea, a fost condamnat pentru un accidentul de circulație din 22 februarie 2015, de pe Calea Turzii.
PSD Cluj acuză Consiliul Județean că împarte banii după ”carnetul de partid”
Polițiștii clujeni au desfășurat mai multe acțiuni, miercuri, de 8 martie, în care au împărțit flori doamnelor și domnișoarelor, cu ocazia Zilei Femeii.
Un conducător auto, de 21 de ani, a fost prins băut la volan, sâmbătă, după ce a cauzat un accident rutier.
Un accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc, sâmbătă seară, în jurul orei 17.00, pe DN1C, pe raza localității Coplean.
Polițiștii clujeni au depistat, duminică, un spărgător de locuințe, la scurt timp după ce acesta a dat o lovitură la o locuință din Gherla.
Polițiști clujeni au depistat, ieri, un bărbat dar în urmărire pentru executarea unei pedepse cu închisoarea.
Un accident rutier grav, soldat cu moartea unei persoane, a avut loc, sâmbătă seară. la ieșire din Cluj-Napoca, pe Bulevardul Muncii.
Politia Locala Cluj-Napoca a reusit sa ii prinda in noaptea de vineri spre sambata pe cei trei tineri care l-au atacat si jefuit pe un clujean in fata localului O'Peter's Irish Pub.
Şaisprezece persoane au fost rănite, vineri dimineaţă, pe DN1C intre Cluj-Napoca si Gherla, dupa ce un microbuz şi un TIR s-au ciocnit.
Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Clujulu a realizat bilanțul activității pe anul 2016.
Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, o femeie surprinsă în timp ce încerca să sustragă bunuri într-un mijloc de transport în comun.
Meteorologii de la ANM au emis un avertisment de tip cod galben de ceață pentru județul Cluj, marți dimineață.
Un incendiu a avut loc, luni dimineață, în jurul orei 03,30, într-o parcare din municipiul Gherla.
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un magazin de mobilă din Gherla. În urma incidentului două persoane au ajuns la spital.
Un incendiu violent a izbucnit, vineri seară, la un imobil din Gherla.
Condițiile meteorologice nefavorabile au cauzat două incidente rutiere, petrecute într-un interval de câteva minute, soldate cu avarierea a treo autoturisme, a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 10.00, la Fizeșu Gherlii.