Elevii clujeni sunt invitați la Báthory IT & Print Days, prima conferință de IT & Print din România care se adresează elevilor de liceu.
Un număr de 100 de autoturisme abandonate pe străzile municipiului Cluj-Napoca au fost ridicate, de la începutul acestui an, de către Poliția Locală.
La meciul disputat de Simona Halep în finala de la Rogers Cup mai mulţi spectatori români au scandat împotriva PSD.
Compania feroviară CFR Călători anunță că toate trenurile care vor trece prin Bonțida, vor opri și în gara din localitate, în perioada desfășurării festivalului Electric Castle.
Aplicația BT Pay a fost descărcată de peste 150.000 de ori în cinci luni, iar acum anunță trei noi opțiuni.
Compania Facebook a anunțat implementarea unei noi funcții pentru platforma de mesagerie instant Messenger, prin care aplicația de mobil va traduce în timp real schimburile de mesaje.
O tara intreaga se ”cauta” pe Google atunci cand se imbolnaveste in loc sa mearga la doctor, pe paginile de Facebook ale grupurilor de mamici e plin de "sfaturi"care mai de care mai exotice, iar acesta este un obice
Compania Google va lansa la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) un atelier digital pentru programatori.
Clienții Bancpost pot folosi cardurile de debit Bancpost inclusiv la bancomatele Băncii Transilvania, cu aceleaşi comisioane de ridicare de numerar pe care le au în prezent la ATM-urile Bancpost.
Compania Avast, care oferă servicii de securitate (antivirus), a descoperit mai multe smartphone-uri ieftine cu Android ce vin cu programe malware preinstalate.
Companiile Google și Facebook riscă acum amenzi usturătoare, acestea fiind date în judecată chiar din prima zi de la intrarea în vigoare a noilor reguli de protecție a datelor personale.
A opta ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, începe mâine, joi, 17 mai 2018.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca a lansat aplicația CTP Cluj, care oferă detalii despre mijloacele de transport în comun.
Compania Google vine cu noi schimbări importante pentru serviciul de email Gmail.
Aplicatia BT Pay a fost descarcata pana acum de peste 50.000 de ori, ceea ce inseamna circa 1.000 de descarcari/zi de la finalul lunii ianuarie a.c., cand a fost lansata, si pana in prezent.
Compania Google anunță că, începând de azi, browserul Chrome va afisa mai putine reclame si le va interzice complet pe cele care incalca anumite reguli, stabilite de Coalitia pentru Reclame mai bune (Coalition for Better Ads).
Polițiștii locali, din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, au identificat, pe parcursul anului 2017, un număr de 689 autovehicule din categoria fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al statului.
Serviciul de asistență gratuită Peditel 1791, la care părinții pot apela pentru a primi sfaturi medicale pentru copii lor, este acum în pericol de a se închide, din cauza modificărilor făcute de Guvern la Codul fiscal.
Google se luptă constant cu aplicațiile neconforme sau care încearcă să păcălească utilizatorii Android, însă destul de puține dintre ele reușesc să păcălească filtrele de securitate și să ajungă în Play Store.
Banca Transilvania a lansat BT Pay, aplicație de tip wallet pentru cumpărături şi transfer de bani cu telefonul.
Doi foști angajați ai Google au dat în judecată compania pentru discriminarea bărbaţilor albi, cu opinii coservatoare.
Compania Google a publicat raportul privind căutările din acest an, iar conform datelor, anul acesta au fost mai multe cautari pentru gadgeturi in general, comparativ cu anul trecut.
Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat prin care informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Franța că, în conformitate cu datele oferite de autoritățile locale
Un blocaj uriaș de trafic s-a produs vineri dimineața pe ruta Florești - Cluj-Napoca.
Clujenii sunt chemați să doneze sânge și să conștientizeze importanța acestui gest în cadrul unei campanii ce se va desfășura în perioada 20 - 24 noiembrie.
Compania Google lucrează la o nouă aplicație, numită Files Go, care faciliteaza eliberarea spatiului de stocare pe telefoane.si transferul de fisiere.
Clujenii reclamă în continuare haosul de pe strada Câmpului, unde nicicum nu se găsește o soluție pentru a împăca toate părțile.
Peste un milion de utilizatori ai platformei Android au fost păcăliți, zilele trecute, să instaleze o aplicație WhatsApp falsă, numită ”‘Update WhatsApp Messenger” care a fost, ulterior, eliminată din Google Play Store, potrivit The Registe
Compania Facebook a lansat de curând o nouă aplicație, numită Bonfire, destinată apelurilor video între mai multe persoane simultan, perrmițându-ți astfel să discuți cu mai mulți prieteni sau membri de familie în același timp.
Ministerul Afacerilor Externe a emis, joi, o atenționare de călătorie pentru românii care vor să călătorească în Italia sai care se află acolo.