Premierul Marii Britanii, David Cameron, susține că Rusia ar putea destabiliza ţări precum România și că Uniunea Europeană şi Statele Unite trebuie să adopte o poziţie fermă împotriva Rusiei.
Guvernul a suplimentat la rectificarea bugetară fondurile alocate SGG, Ministerului de Interne, Ministerului de Externe, STS şi Autorităţii Eelectorale Permanente pentru organizarea alegerilor prezidețiale.
Redactorii ziarului New York Times au publicat, sâmbătă, un editorial prin care susțin că marijuana ar trebui legalizată, comparând incrinarea acesteia cu perioada prohibiției.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a spus că Autostrada Transilvania are ”un viitor luminos”.
Primăria Cluj-Napoca va implementa în curând un sistem de iluminat modern şi ecologic, prin intermediul căruia se preconizează reduceri importante la consumul de energie electrică.
Președintele Traian Băsescu a explicat, miercuri, la Palatul Cotroceni, motivul pentru care a retrimias legea privind reducerea CAS cu 5 procente în Parlament.
Sam Cel Român, un american mare admirator al lui Ștefan cel Mare și care s-a stabilit la Cluj-Napoca, a fost expulzat de statul român.
Bancherii s-au întâlnit cu președintele Traian Băsescu pe tema reducerii CAS.
PSD Cluj i-a răspuns lui Emil Boc, după ce primarul a vorbit miercuri, la coferința de presă, despre faptul că Victor Ponta s-a dus nepregătit la consultările cu Traian Băsescu.
Toți cei zece elevi care au reușit să ia BAC -ul cu media zece vor studia la univeristăți din Cluj-Napoca.
Militarii români se plâng de modul în care se efectuează retragerea din Afganistan. Soldații susțin că zborurile au fost decalate zile în șir și că au fost înghesuiți în avioane.
Ministerul Finanţelor a retras proiectul noului Cod Fiscal şi al Codului de procedură fiscală, care măreşte mai multe taxe, de pe site-ul instituției.
Guvernul a mărit impozitele, iar de acum, persoanele fizice care au clădiri a căror menire este alta decât cea de locuință vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă.
Kelemen Hunor va demisiona din Guvern, dar UDMR nu îl va urma.
Guvernul acordă de joi, 10 iulie, 10.000 de euro debutanţilor în afaceri pentru a-şi pune în practică planurile.
Guvernul a decis să închidă patru universități și 135 de programe de studiu.
Armata americană nu ține secret faptul că este interesată de realizarea costumului lui Iron Man, iar vineri, The Wall Street Journal, a publicat mai multe detalii despre lucrările la acest proiect.
Guvernul Ponta schimbă prea des conducerea Ministerului Transporturilor, a declarat marţi Radu Merica, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană - AHK România.
Guvernul a aprobat forma finală a schemei pentru restructurarea creditelor, care se va aplica pentru persoanele cu venituri brute de cel mult 2.200 de lei/lună, dar cu o reducere a plafonului cu care banca poate diminua rata lunară de plată, de la 5
Clujeanul Ioan Rus , propus de Victor Ponta pentru funcția de ministru al Transporturilor, va depune jurământul miercuri seara, de la ora 20.00.
Ioan Rus, propus ministru al Transporturilor, a mai deţinut portofoliul Internelor în Cabinetele Năstase şi Ponta. Rus a mai fost prefect și președinte al Consiliului Județean Cluj.
Aeroportul Cluj s-ar putea închide din cauza datoriilor, iar Clujul să rămână cu o pistă nouă, dar fără zboruri.
Am aterizat în Hurghada, miercuri seara, în data de 11 iunie, la o oră târzie din noapte, într-un infotrip organizat de Agenția Kartago.
După ce a declarat, joi, că președintele Traian Băsescu ar trebui să își dea demisia, drept urmare a scandalului în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu, premierul Victor Ponta își întărește poziția, precizând că ”eu și Guv
Reînființarea școlilor profesionale de 3 ani a adus o concurență mare pentru meserii precum bucătar, mecanic sau mașini cu prelucrare numerică.
Guvernul a majorat sporurile ce sunt încasate de personalul militar, din serviciile de informaţii, din apărare şi penitenciare.
Guvernul chinez a semnat, marți, un momorandum de colaborare cu universitpțile de stat clujene, prin care le sun oferite studenților burse pentru a învăța limba chineză în universitpțile din proincia Shandong.
Daniel Cioabă, autointitulat regele țiganilor de pretutindeni, a declarat, miercuri, că rromii din 37 de tari, de pe trei continente - Europa, Australia, America - vor avea propria moneda virtuala, numita "lov", de la "lovele".
Premierul Victor Ponta a anunțat că vor fi reduse contribuţiile de asigurări sociale la angajator cu cinci puncte procentuale de la 1 octombrie, cu un impact bugetar de 850 milioane lei, fără majorarea deficitului bugetar, însă acesta a precizat
Taxa de 7 eurocenţi pe litrul de carburant, care a fost impusă de Guvernul Ponta, nu a dus la creșterea banilor atrași la bugetul de stat.