Președintele Traian Băsescu condamnă guvernul Ponta pentru măsurile luate privind creșterea accizei la combustibili și ”electorata”. Șeful statului susține că dacă va fi nevoie îi va îndemna pe oameni să iasă și în stradă.
Renault nu va pleca din România, dar are nevoie de investiții în autostrăzi pentru a putea continua proiectele.
VICTOR PONTA a anunțat că negocierile din USL au eșuat, după ce el a propus o formulă cu 4 vicepremieri - PSD, PC, PNL, UNPR.
Președintele Traian Băsescu a anunțat la Cluj, într-o emisiune televizată, că Dacia va pleca de la Pitești în Maroc, pentru că în România nu sunt autostrăzi.
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că a acceptat invitația de a intra în Fundația Mișcarea Populară, fondatorul Partidului Mișcarea Populară.
Premierul Victor Ponta a anunţat că cei care nu își mai pot plăti ratele la bancă vor primi un ajutor, iar ratele vor fi înjumătăţite pe o perioadă de doi ani.
PSD Cluj sprijină decizia Guvernului Ponta de a acorda ajutor de plată a creditelor pentru persoanele cu un salariu mai mic de 1.600 de lei.
Noii documente arată că NSA extrăgea informații personale din smartphone-uri și tablete prin intermediul unor aplicații foarte comune.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că importante sunt măsurile de prevenire în cazul accidentului aviatic din Apuseni, nu găsirea vinovaților..
Potrivit unui proiect de ordonanță obținut de Mediafax, Guvernul dorește interzicerea plății în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o am
Ciprian Marica a reacționat în urma accidentului aviatic de la Cluj, din 20 ianuarie, soldat cu 2 morți, postând un mesaj dur pe Facebook.
Europarlamentarul din partea PSD Corina Crețu a vorbit la Cluj despre alegerile europarlamentare. Aceasta susține că una dintre cea mai mare problemă o constituie colegii din partea PDL
Intervenția stângace a autorităților în cazul accidentului aviatic de la Cluj i-a revoltat pe români. Prin SMS circulă un mesaj ironic.
Noi tensiuni par să apară în USL, după ce PNL a anunțat că nu mai susține introducere accizei la carburanţi, care urma să intre în vigoare de la 1 aprilie.
Traian Băsescu face primele declarații din 2014 și afirmă că România este cu un pas în prăpastie.
Antreprenorii din Cluj pot depune cereri de finanţare nerambursabilă MINIMIS de până la 100.000 de euro din 15 ianuarie în baza Programului de finanţare neramburasabilă MINIMIS, al Guvernului României.
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, crede că anunțul făcut de un oficial maghiar privind intenția de a cumpăra pământ românesc este ”complet inacceptabilă”.
De la 1 ianuarie 2014, statul român a renunțat la restricţiile impuse cetăţenilor străini care vor să cumpere terenuri agricole.
Prețul la combustibili a crescut odată cu începerea noului an, de la 1 ianuarie Petrom adăugând 9 bani pe litru la prețul din 31 decembrie 2013, în ciuda faptului că Guvernul a amânat creșterea accizelor la carburabți până pe 1 aprilie.
Nouă dintre cele 12 sărbători legale vor fi în acest an în timpul săptămânii, iar celelalte trei în weekend.
Guvernul anunță că din 2015 se va construi o autostradă care să lege Clujul de Republica Moldova.
Notele din liceu au fost scoase de la admiterea la facultate, din 2014, fiind luate în calcul numai rezultatele de la bacalaureat, a anunţat ministrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu.
Stelian Tănase a fost numit director general interimar la TVR și anunță că va face ”foarte repede şi chirurgical” restructurări.
Trei tronsoane din autostrada Sibiu - Orăștie, loturile I, II și IV, au fost inaugurate, după ce în luna mai a fost inaugurată autostrada Deva - Orăștie de 32.5 km.
Consiliul Județean Cluj va lua un credit de 130 de milioane de lei pentru confinanțarea unor proiecte europene.
Un nou proiect de-a dreptul ridicol a fost trimis la Guvern, iar în cazul în care acesta va fi aprobat, autostopiștii vor fi ridicați de Poliție și amendați.
Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a spus că cei care au criticat acciza la carburanți nu au viziune.
Victor Ponta l-a acuzat pe Crin Antonescu că și-a mințit colegii, dacă se dovedește că stenogramele privind legea amnistiei apărute, recent, în presă, sunt adevărate.
Fostul președinte al PDL, Emil Boc, susține că PDL ar trebui să refacă parteneriatul cu preşedintele Traian Băsescu.
Noul Ambasador al Ungariei, Zakonyi Botond, a sosit în prima sa vizită oficială la Cluj-Napoca, însoțit de Consulul general al Ungariei la Cluj, Magdo Janos, şi Secretarul general al Ambasadei, Pal Andras, unde a avut o întrevedere cu prefectul Cl