Fostul premier, Emil Boc, le-a transmis ardelenilor să voteze la alegerile din 9 decembrie dreapta, pentru că USL nu va trimite niciun ban în Transilvania pentru investițiile mari.
Consiliul Județean Cluj a avizat vineri, 7 decembrie, Planul Urbanistic Zonal aferent viitoarei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești.
Numărul românilor care pot vota, duminică, la alegerile parlamentare, a scăzut cu 60.000 faţă de numărul votanţilor de la referendumul din iulie, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Crin Antonescu a declarat că liderii USL nu caută "cu lumânarea" suspendarea din funţie a şefului statului.
Reprezentanţii USL Cluj consideră că liderii PDL Cluj, fiind speriaţi de valul de antipatie cu care sunt întâmpinaţi de clujeni, au decis să inunde oraşul cu fluturaşi în care prezintă eşecurile guvernării PDL, ca "realizări" ale guvernului
Guvernul le acordă zi liberă studenților în data de 10 decembrie, pentru a putea vota.
Premierul Victor Ponta a recunoscut că a suferit din cauza dosarului Plagiatul, dar că nu l-a omorât.
Preşedintele Traian Băsescu l-a atacat dur pe Victor Ponta, în cadrul unei conferințe de presă.
Deputatul PDL Cluj, Petru Călian, transmite un semnal de alarmă referitor la situația studenților din provincie care, deși au viză de flotant, nu pot vota în localitatea în care își desfășoară studiile.
Sam, un american stabilit la Cluj-Napoca și îndrăgostit de Ștefan cel Mare, lansează de 1 decembrie un volum cu 27 de povestiri ale unui american naufragiat în România.
Un deputat clujean îl acuză pe premierul Victor Ponta că i-a plagiat un proiect de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) atrage atenția că studenții care au plecat la studii în altă localitate, decât cea în care au domiciliul stabil, nu vor putea vota acolo unde studiază, chiar dacă au viză
Până la data de 21 decembrie, pensiile vor fi plătite în avans.
În şedinţa de marţi, Guvernul va lua hotărârea prin care zilele de 24 şi 31 decembrie sunt declarate zile libere.
Parohia Reformată din Cluj a anunțat că va da în judecată Guvernul, Ministerul Educației, Prefectura și Consiliul Județean Cluj în cazul proiectului de construire a viitorului sediu al Inspectoratului Școlar Cluj pe strada Argeș.
Premierul Victor Ponta a anuţat, luni, 19 noiembrie, că POSDRU va fi deblocat în această săptămână. Drept urmare a acesteia, vor reîncepe transmiterile de cereri de decontare către Comisia Europeană.
Celebrul speaker international Jim Bagnola revine la Cluj-Napoca, în perioada 26 - 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment organizat de Transylvania College si Human Performance Development International.
Ponta îl acuză pe Băsescu de dezimformare şi îi cere să se oprească din campania electorală şi să reprezinte interesele României în Consiliul European.
Preşedintele Traian Băsescu a atacat dur poziţia premierului Victor Ponta privind utilizarea dreptului de veto la Consiliul European dacă bugetul Uniunii Europene nu va fi favorabil pentru România.
Premierul Victor Ponta a anunţat că la reuniunea Consiliului European din luna noiembrie va participa preşedintele Traian Băsescu.
Traian Băsescu le-a spus, miercuri, membrilor delegaţiei FMI, BM şi CE, la începutul întâlnirii de la Cotroceni, că după alegerile parlamentare din 9 decembrie autorităţile de la Bucureşti trebuie să lucreze la reforme.
Ecaterina Andronescu a declarat la Cluj că ordonanța prinvind BAC -ul profesional va ajunge miercuri, pentru dezbatere, în Guvernul României.
USL Cluj consideră că Guvernul Ponta a reuşit să se ţină de angajamentele luate în numele USL, în primele şase luni de guvernare dar a avut şi curajul de a lua decizii grele.
Spitalul Regional de Urgență Cluj bate pasul pe loc pentru că șeful Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, susține că depozitul de muniție de la unitatea din Florești nu a fost dezafectat. Știri de Cluj a vizitat locația și a constatat con
Candidatul PDL, Adrian Papahagi, candidat în Colegiul 1 Grigorescu - Mănăștur, a făcut coșul zilnic al românilor, precizând că din mai și până acum totul s-a scumpit.
Consilierii locali au aprobat constituirea unei comisii de patru persoane care va monitoriza activitatea regiilor din subordinea Primăriei Cluj-Napoca.
Universitatea ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca nu a primit încă fondurile pentru plata burselor pentru studenți.
La multele scandaluri iscate de gigantul american Apple acum se adaugă o nouă dispută teritorială între două țări din cauza Apple Maps.
Guvernul vrea să reducă TVA pentru alimente la 9% și are nevoie de avizul Fondului Monetar Internaţional (FMI). Înainte, Ministerul Agriculturii se va consulta cu Ministerul Finanţelor, a anunţat premierul Victor Ponta.
Deputatul clujean, Petru Călian, acuză Guvernul Ponta că nu alocă bani UBB Cluj pentru plata bursele de merit, de studiu şi de ajutor social.