Conducerea Sălii Polivalente din Cluj-Napoca susține că își dorește organizarea unui meci între cei doi campioni mondiali de snooker Roonie O`Sullivan și Stuart Bingham, însă toate evenimentele desfășurate în sală sunt realizate pe baza un
Primarul Emil Boc a anunțat că Simona Halep va veni la Cluj, în februarie 2016, și va juca în Fed Cup, în Sala Polivalentă.
Echipele de Handbal ale Clubului Sportiv Universitatea dau startul împreună noului sezon competițional cu un meci demonstrativ.
Un arbitru a fost bătut la sfârşitul săptămânii trecute, după Memorialul ”Tiberiu Rusu”, când a urmat un turneu de amatori, CLUSIUM C.N, la care au participat 3 echipe.
Aventura Kids va avea loc în Parcul Central din Cluj-Napoca în perioada 24 - 26 iulie.
Cazul celor trei tineri handbaliști de la Clubul sportiv al Grupului Scolar ”Unirea” din Cluj-Napoca a șocat întreaga țară în 2006. Ei reveneau dintr-un cantonament de la mare, iar la Giurgeni, județul Ialomita, au fost decapitați într-un acc
Naţionala de handbal feminin a pierdut meciul cu Serbia, de sâmbătă seara, din Sala Polivalentă, și s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin.
Federația Română de Handbal aduce naționala la Cluj, în Sala Polivalentă, în drumul spre Campionatul Mondial din Danemarca, din luna decembrie.
Nu pot să nu ma enervez când văd că un eveniment frumos, un trofeu care în final se organizează și în această văgăună numită Cluj, e târât în rahat și împroșcat în fel și chip.
Nationala sub 17 ani a Romaniei s-a calificat en-fanfare la turneul final al Campionatului European 2015, dupa ce a invins aseara, la Turda, in meciul decisiv reprezentativa Turciei, scor 37-21.
Clujenii au demonstrat că iubesc sportul, după ce peste 7.200 de persoane au asistat, vineri seara, la victoria României în fața echipei naționale de handbal a Braziliei.
Echipa nationala de handbal se rebranduieste cu ocazia Trofeului Carpați, care are loc la Cluj-Napoca în acest weekend.
Simona Halep s-a clasat printre cei mai buni sportivi din Balcani în anul 2014, potrivit unui clasament realizat de agenția bulgară BTA.
În acest sfârșit de săptămână va avea loc primul meci de handbal din acest an disputat în noua Sală Polivalentă din Cluj-Napoca.
Mihai Neșu, analistul video al Universității Cluj, a participat în acest weekend la un meci caritabil organizat de steliștii Paul Papp și Claudiu Keșeru la Oradea.
Fanii Ungariei au făcut un gest urât la adresa României înaintea meciului dintre cele două reprezentative, din cadrul Campionatului European de handbal feminin.
Primăria Cluj-Napoca le-a premiat astăzi pe gimnasta Andrea Bogati și handbalista Cristina Laslo.
Primarul Emil Boc a spus că așteaptă echipele naționale de baschet, handbal sau volei să vină să joace la Sala Polivalentă.
Sala Polivalentă din Cluj a fost inaugurată de MARILE nume ale sportului clujean, Simona Richter, Ciprian Porumb, Mircea Barna, atleta Eva Zorgo și Remus Cîmpeanu.
Primarul Emil Boc a jucat baschet, handbal și tenis de masă la inaugurarea noii săli de sport de la Colegiul Național ”George Coșbuc” din Cluj-Napoca.
Clujul are cel mai frumos și performant complex sportiv din România, modernizat din fonduri europene.
Primarul Emil Boc a participat la inaugurarea lucrărilor de la Parcul Iuliu Hașieganu din Cluj-Napoca, unde a testat terenul sintetic de fotbal.
Campioana mondială la handbal la categoria U18, Cristina Laslo, va da startul in noul sezon de baschet.
Președintele Fundaţiei Alexandrion şi al Alexandrion Grup România, Nawaf Salameh, a fost prezent, vineri, 29 august, la Cluj-Napoca, și a precizat că echipa va avea un buget care să îi permită să facă performanță,
Sistemul Video Box de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca a fost montat.
Negocierile mult vehiculate în presă dintre conducerea Universității Cluj și Alexandrion Group au fost întrerupte, iar acum, conducerea clubului a anunțat și motivul.
Handbalista de la Universitatea, Cristina Laslo, va fi premiată la Cluj pentru câștigarea Campionatului Mondial din Macedonia. Cristina a fost căpitanul echipei nașionale.
Alexandion Group a renunțat recent la negocierile pentru cumpărarea echipei de fotbal ”U” Cluj, însă aceștia au decis totuși să finanțeze o altă divizie a Universității.
România a câștigat Campionatul Mondial de Handbal feminin sub 18 ani.
Lucrările de construcție ale Sălii Polivalente sunt în grafic, iar constructorii sunt încrezători că vor putea respecta termenul limită.