Fostul judecător clujean Cristi Danileț avertizează că dacă nici data viitoare nu va ieși cine trebuie, poporul român va fi nevoit să fie părtaș cum președintele intră din nou în „prelungiri”.
Un bărbat din Iași, poștaș de meserie a ajuns în fața judecătorilor după ce nu a livrat pensiile mai multor cetățeni.
Adrian Oros, președintele Forța Dreptei Cluj, a transmis un mesaj dur pentru hoții de subvenții și piața neagră, precizând că sunt „cancerul agriculturii românești.”
Spitalul „George Emil Palade” din Târgu Mureș va fi primul „smart hospital" din România, pregătindu-se să schimbe complet felul în care pacienții primesc îngrijire medicală! Guvernul a aprobat un memorandum prin care acest spital va fi unitatea-pilo
Strada David Prodan din Cluj-Napoca a devenit, de câteva săptămâni bune, o „toaletă publică” pentru unii clujeni.
Metroul din Cluj va fi finanțat prin intermediul surselor verzi după ce Comisia Europeană a anunțat retragerea celor 300 de milioane de euro din PNRR.
Candidații la alegerile prezidențiale din 2024, potrivit declarațiilor de avere, se prezintă în fața alegătorilor cu mașini vechi, dar în același timp și cu bani mulți în conturi.
Harta Șpăgii arată că procentul cazurilor în care pacienții clujeni au fost nevoiți să dea șpagă a crescut de la 2.86% în mai la 3.74% în iunie. harta este ralizată de Dragoș Vana, pe baza datelor colectate de Ministerul Sănătății prin Mecanismul de feedb
ANM a emis, duminică, un cod galben de ploi torenţiale şi vijelii pentru mai multe judeţe din ţară, inclusiv pentru județul Cluj.
Aproape tot Clujul este colorat în roșu și portocaliu vineri după-amiaza.
”Adevărul este că, la Cluj, proiectele mari de infrastructură, pur și simplu, nu ies!”, susține consilierul local USR Alexandra Oană, .
Vineri, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului care vizează aproape o treime din țară, inclusiv Clujul
Un medic clujean a primit o amendă de 6000 de lei pentru eliberarea unui concediu medical.
Civicii clujeni se plâng de felul în care arată unul dintre cele mai circulate drumuri pietonale din Municipiul Cluj-Napoca.
Transylvania Steakhouse, localul cu prețuri exagerate din Cluj-Napoca, se vinde, dar nu pentru că nu e profitabil.
Primarul Emil Boc a scos din tolbă o nouă promisiune că traficul din Cluj-Napoca va fi rezolvat. Cu Metroul și Centura Metropolitană la fază de licitații, edilul Clujului promite că drumul expres de la DN1 spre Autostrada Transilvania va rezolva problema
Nu există o zodie considerată în mod universal ca fiind cea mai puternică sau cea mai slabă. Caracteristicile zodiilor sunt variate și complexe, iar influența astrologică este interpretată diferit de către diverse tradiții și astrologi. În plus, o persoan
La începutul lunii octombrie studenții revin la facultățile din Cluj-Napoca. Cererea pentru cămine este mare și locuri sunt insuficiente, așa că studenții sunt nevoiți să își caute chirie în orașul de pe Someș.
Miruna Pascu l-a sfătuit pe fiul său, Vlad Pascu, tânărul drogat care a provocat accidentul din 2 Mai, în care au murit două persoane și alte trei au fost rănite, să toarne tot ce știe la procurori, pentru a beneficia de o anumită clemență.
Ministerul Sănătății a transmis o adresă în atenția Consiliului Județean Cluj prin care se solicită identificarea unui spațiu în care să fie relocat Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca.
Părintele Jan Nicolae, din Alba Iulia, unul dintre cei mai apreciați preoți din Ardeal, a fost suspendat de Arhiepiscopul Irineu de la predică pentru 30 de zile, iar motivul este absurd.
Guvernul are, de vineri, în transparență decizională, un proiect de hotărâre pentru simplificarea procesului de decontare a serviciilor pentru recuperarea medicală a pacienților
Un clujean cere un loc de parcare de ani de zile de la Primăria Cluj-Napoca, acuză funcționarii de ”incompetență, indolență, obrăznicie, mă iau la bășcălie, încalcă legea informațiilor publice, etc”.
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj au desfășurat 63 de acțiuni de control la firmele care au comercializat mâncare și băuturi la festivalul Untold.
O clujeancă i-a prins „în flagrant” pe gunoierii de la Supercom în timp ce aruncau la comun deșeurile colectate chiar de către ea, selectiv.
Pe parcursul zilei de luni, până la ora 21:00, sunt prognozate descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii și grindină în unele zone ale județului Cluj.
Un bărbat din Turda îi acuză pe polițiștii locali de abuz, după ce l-au amendat pentru că a aruncat cartonul în tomberonul cu plastic și sticlă.
UEFA a acceptat cererea Federației Ungare de Fotbal de a afișa steguri cu simbolul Ungariei Mari la meciurile internaționale.
De ani de zile, clujenii așteaptă Centura Metropolitană a Clujului, soluția „magică” propusă de administrația Boc pentru decongestionarea traficului care ne sufocă orașul.