Compania Farmec din Cluj-Napoca este cel mai mare producător de cosmetice din România și una dintre cele mai importante companii din industria din țară. Este, de asemenea, un exemplu de rezistență la dificultăţile economice inerente trecerii de
Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică Cluj, a anunțat că ancheta făcută la IML Cluj a aratat că manipularea cadavrelor umane a fost confom legii.
Conducerea IML Cluj s-a panicat în momentul în care Știri de Cluj a dezvăluit faptul că cinci cadavre au fost decapitate de chiurgi esteticieni din Italia și Germania. Atenție IMAGINI ȘOCANTE!!!
Ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, a fost filmat cu camera ascunsă la cabana fostului ministru de Interne, Ioan Rus, la o întâlnire de taină cu rectorii clujeni. Ministrul le explică acestora cum se fură milioanele, cel mai probabil de euro.
Circa 300 de posturi vor fi scoase la concurs de universitățile clujene, în urma unui ordin emis de Ministerul Educaţiei de deblocare a 1500 de posturi în învățământul universitar.
Căminul UBB din Parcul ”Iuliu Hațieganu” a fost inaugurat de rectorul Ioan Aurel Pop, alături de primarul Emil Boc și de alte oficialități și studenți.
O petiție semnată de aproape 4.000 de clujeni își propune să ”forțeze” mâna Primăriei și a Consiliului Local Cluj-Napoca, foruri chemate să salveze U Cluj.
Suporterii U Cluj au dat cu bota în baltă, după coregrafia frumoasă din minutul 19, și au afișat două bannere prin care atacă CFR Cluj și pe iubita lui Paszkany, Ana Maria Feher.
Suporterii U Cluj au pus la cale o coregrafie magică în minutul 19 al meciului cu CFR Cluj, după ce Viorel Dinu a înscris din penalty.
Primarul Emil Boc a discutat, marți dimineața, cu ambasadorul Tunisiei în România, Mahbouba CHEBBI GUIGA, problema prelungirii vizelor de studiu pentru studenții tunisieni care învață la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, îi acuză pe aleșii PDL că se opun cu rea voință trecerii amfitreatrelor studențești din subordinea CJ Cluj, în cea a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai, profesorul Ioan Aurel Pop, a semnat astăzi contractul de finanțare a proiectului de reabilitare a Parcului Iuliu Hațieganu.
Parcul Babeș va fi reabilitat din fonduri europene, anunță Universitatea Babeș-Baolyai.
UMF ”Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca și Universitatea ”Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca sunt printre universitățile cele mai căutate de studenții străini.
La început de an universitar, între 1 şi 6 octombrie 2012, Universitatea Babeş-Bolyai aniversează 140 de ani de învăţământ în limba maghiară la Cluj-Napoca.
Candidaţii care și-au depus dosarele pentru examenul de admitere organizat anul acesta de către Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj sunt aşteptaţi în perioada 8-9 septembrie.
Clujul este unul dintre cele mai frumoase orașe din România, dacă nu chiar cel mai frumos, fiind la mare concurență cu Sibiul, Iașiul, Timișoara și capitala, București.
Primarul Emil Boc s-a întâlnit luni dimineață cu patronul din acte al U Cluj, Ioan Mărginean, cu care a tranșat revenirea echipei în Cluj-Napoca, evitând mutarea la Buzău.
Ediția a 58-a a duelului dintre Rutina și Elanul a fost câștigată de această data de echipa mai experimentată, Rutina, cu scorul de 2-1.
Clujul găzduiește sâmbătă, 25 august, primul meci internațional de fotbal american din istoria sa.
Peste 18.000 de studenţi, aproape 5.000 de cadre didactice, dar şi angajaţi ai partenerilor sociali, părinţi vor beneficia, în următorii ani, de proiectele finanţate din fonduri europene nerambursabile.
Admiterea la Școala de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj va avea loc în perioada 10 - 15 septembrie. Au fost scoase la concurs mult mai puține locuri față de anul trecut, așa că și concurența este una uriașă.
Participanţii la Zilele Culturale Maghiare din Cluj se pot bucura marţi de o mulţime de evenimente.
Rezultatele la testul grilă susţinut miercuri de tinerii absolvenţi vor fi afişate online diseară.
Zi plină de emoții atât pentru tinerii, cât și pentru părinții celor care au susținut astăzi examenul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Candidații la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca vor susține miercuri testul grilă de admitere.
Aproape 1900 de candidași s-au înscris la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, a declarat luni la Cluj că speră să deblocheze aproximativ 2.500 de posturi în sistemul sanitar, la nivel naţional, în urma unei noi evaluări făcute de FMI.
Festivitatea de absolvire a promoției 2012 a UMF Cluj, va avea loc de la ora 19.00, pe stadionul Cluj Arena.
Proiectului educaţional "Junior Summer University” va avea loc la Cluj-Napoca între 12-26 iulie 2012 şi se află la cea de-a 5-a ediţie. Şcoala de vară se adresează absolvenţilor de clasa a 11-a.