Clujul va face din luna mai 2024 transplanturi hepatice la Cluj-Napoca, după includerea Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie (IRGH) „Octavian Fodor” în Programul Național de Transplant Hepatic. Deja, instituția medicală a fost deja acreditată
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, rămâne singura universitate de profil care figurează în clasamentul internațional QS World University Rankings by Subject 2024.
Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină, profesorul William Kaelin, cadru didactic la prestigioasa Universitate Harvard din Boston își va împărtăși cunoștințele în cadrul unei conferințe organizate în Cluj.
Biserica de lemn din Parcul ”Victor Babeș”, supranumită și biserica lui Iuliu Hațieganu, era un monument impresionat vizitat de foarte mulți credincioși.
Vești bune pentru viitorii medici! Un centru de simulare, training și cercetare va fi construit la Cluj.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va reabilita Căminul 10, aflat în campusul studențesc Hașdeu.
UMF Cluj a reușit să obțină o finanțare de 11 milioane de euro pentru reabilitatea clădirie Anatomie, din curtea Spitalului Clinic Județean Cluj.
Cantina Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj continuă și în 2024 să aibă meniul care costă numai 7 lei. Este vorba despre ”Meniul Student”, un concept introdus în 2023.
Tinerii care se pregătesc pentru admiterea la UMF ”Iuliu Hațieganu” pot urma cursuri de pregătire și pot da un examen de simulare a admiterii.
Universitatea de Medicină și Farmacie ”luliu Hațieganu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea din Reykjavik, Islanda și Alianța Națională pentru Boli Rare din România, anunță finalizarea proiectului pilot de screening neonatal extins METABOMS. Prin
Medicul Gabriel Traian Scridon, unul dintre pionierii chirurgiei cardiovasculare din România și unul dintre fondatorii actualului Institut al Inimii Cluj-Napoca, a murit.
Senatul universității a validat vineri, 9 februarie, numirea decanilor facultăților și a directorului extensiei universitare de la Baia Mare, din cadrul UMF ”Iuliu Hatieganu”, ca urmare a concursului desfășurat în data de 7 februarie.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” a publicat aseară, în 1 februarie 2024, metodologia de admitere valabilă pentru sesiunea iulie 2024. Cu mai puțin de 6 luni înainte de examen, conducerea UMF Cluj anunță o schimbare majoră: biologia
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a anunțat intenția de a dezvolta o nouă extensie într-un județ din Ardeal.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca își exprimă regretul și tristețea la plecarea dintre noi a Profesorului Nicolae Miu.
Din anul 2024 serviciile stomatologice vor fi gratuite pentru copiii și adulții cu nevoi speciale!
Autoritățile locale au amplasat 64 de mese pentru tenis de masă în 29 de locații Cluj-Napoca.
Ministerul Sănătății a finalizat analiza rezultatelor obținute de candidații la examenul național de intrare în rezidențiat din 19 noiembrie 2023.
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” este în doliu, după ce Profesorul Sandu Bologa, o personalitate emblematică a instituției a trecut la cele veșnice.
Echipa „Donează sânge, fii erou!” Cluj-Napoca, membră a organizației studențești din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, organizează în perioada 4-15 decembrie o campanie de donare de sânge
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță faptul că începând de azi, 5.12.2023, s-au instituit sensuri unice de circulație pe Aleea Padin, în jurul Pieței Flora din cartierul Mănăștur.
Sute de clujeni au asistat la parada de 1 Decembrie, din Piața Avram Iancu. Au fost foarte mulți copii care s-au înghesuit în primele rânduri pentru a saluta soldații, jandarmii, polițiștii și pompierii, care au defilat.
Prof. dr. Anca Buzoianu a fost realeasă în funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
După finalizarea studiilor, absolvenții de medicină trebuie să aleagă specialitatea pe care o vor urma de-a lungul rezidențiatului.
Universitatea Cluj a împlinit 104 de existență, clubul fiind fondat în 23 noiembrie 1919.
Clujenii cu venituri reduse pot beneficia în continuare de servicii stomatologice gratuite.
Ministerul Sănătății a organizat duminică, 19 noiembrie 2023, concurs național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. La Cluj, circa 1.350 de candidați au susținut examenul național de rezidențiat, organizat de UMF
Duminică 19 octombrie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca alături de celelalte 5 centre universitare din țară vor organiza examenul național de rezidențiat.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca propune publicului clujean expoziția de fotografie cu titlul „Școala medicală clujeană. Istorie și actualitate”, o incursiune în evoluția învățământului universitar medical și farmace
Echipa „Donează sânge, fii erou!” Cluj-Napoca, membră a organizației studențești din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”, organizează în perioada 6-10 noiembrie o campanie de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină C