Peste 167.000 de persoane au generat până miercuri la ora 10.00 formulare PLF pentru intrarea în România, potrivit datelor furnizate de STS, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.
Mulţi dintre românii care muncesc în străinătate se întorc acasă de sărbători, astfel că până luni, la ora 10:00, peste 40.000 de persoane au generat noile formulare digitale de intrare în România (PLF).
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni din 2021, cu 30,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 6,11 milioane pasageri la 7,992 milioane pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Conform ultimelor informații furnizate de Inspectoratul Școlar Cluj, personalul din școlile clujene este vaccinați în proporție de 77%, reprezentând 9.150 de persoane.
David Popovici, după ce s-a întors de la Campionatul European din Kazan, unde a obținut medalia de aur: „Adevăratul meu obiectiv este să fiu cel mai bun din lume şi în următorii ani cu siguranţă se va întâmpla asta”.
46 de școli și grădinițe din Cluj rămân în online de luni, 8 noiembrie, pentru că mai puțin de 60% din personal este vaccinat.
Peste 200 de unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj au mai mult de 50% din cadrele didactice vaccinate.
Bacalaureat 2021. În 42 de licee din țară, niciun elev nu a luat examenul de Bacalaureat 2021 în sesiunea iunie-iulie.
Ministrul Proiectelor Europene spune că România a cerut prea mulți bani pentru proiectele de infrastructură rutieră.
Drumul expres Bistrița - Dej - Cluj a fost tăiat din Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) și nu mai are finanțare.
Copiii din Câmpia Turzii și Turda merg la școală de luni, 8 februarie, pentru că în cele două orașe sunt foarte puține cazuri de COVID-19.
A fost aprobată Hotărârea scenariilor de funcționare a școlilor din județul Cluj. Astfel, copii află dacă vor merge fizic la școală din 8 februarie sau vor continua orele în mediul online.
În Gherla și Dej merg foarte mulți elevi la școală, cele două orașe fiind în scenariul doi.
Lista școli și grădinițe din Cluj-Napoca care încep luni, 8 februarie, cursurile.
România a primit miercuri dimineață încă 150.000 de doze de vaccin anti-Covid, din cota pe care pe care o are repartizată, pentru luna ianuarie, prin mecanismul comun al Uniunii Europene.
România va primi marți, 29 decembrie, 140.400 doze de vaccin anti COVID-19, care va fi împărțit în toată țara centrelor regionale.
Un tânăr a ajuns la spital, joi, după ce a căzut de la înălțime pe strada Henri Coandă, din Dej.
Expoziție de fotografii și machete ”Pionieri ai Aviației Române”, la Aeroportul Cluj
Cum se poate aduce COVID 19 în România, iar autoritățile încă întreabă ”Ce simptome aveți!”. Nu se fac testări!!!
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, marți seară, că zborurile către Spania vor fi suspendate în această perioadă.
Pasagerul unei curse Ryanair care venea de la Tel Aviv la București a fost preluat de echipaje medicale de la Aeroportul Henri Coandă și dus direct la spita. Bărbatul a fost și în China în urmă cu câteva luni.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță că a fost autorizat pentru introducerea pe teritoriul României a animalelor de companie provenite din țări terțe, în scopul circulației necomerciale.
Eveniment VIRAL pe Facebook: Emigrare în masă dacă Vasilica iese președinte
Un bărbat din Giurgiu a fost pus sub arest preventiv după ce a drogat și a violat o minoră de 16 ani, în cadrul unui presupus ritual satanic.
Accident cu cinci răniți la Dej, pe strada Vâlcele - FOTO
Un accident feroviar a avut loc, miercuri dimineață, la Dej, unde o mașină a fost lovită de tren.
O nou firmă de ridesharing întră pe piața românească
Simona Halep a declarat, marţi, pe Aeroportul Henri Coandă, înainte de a pleca spre Paris, că îşi doreşte din tot sufletul să câştige pentru a doua oară consecutiv turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, dar a precizat că de data aceasta e puţin mai d
Program / Vizita - Papa Francisc va fi în România între 31 mai – 2 iunie
Noul Duty Free / Travel Retail de la Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a fost inaugurat marți, 4 decembrie. Magazinul BestValue a suferit modificări totale, iar investiția a fost de 800.000 de euro.