Dacă în ultima perioadă multe dintre vedetele trustului Media Pro au plecat la concurență, una dintre vedetele postului de televiziune Antena 1 se pare că este interesată de un show de la Pro TV.
Cel de-al patrulea sezon al megashow-ului X Factor aduce surprize de anvergură pentru români. Juriul, în acest an, va fi format din trei artişti celebri, iubiţi de marele public.
Plecările vedetelor de la Pro TV nu se opresc, iar acum trustul Media Pro rămâne și fără una dintre vedetele de bază.
Conducerea postului de televiziune Pro Tv a anunțat începerea preselecțiilor pentru concursul ”Vocea României”, însă nu a fost anunșat și noua componență a juriului.
Concertul Forza ZU de pe Cluj Arena, organizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, va începe sâmbătă, 17 mai, de la ora 17.00.
Valul plecărilor de la Pro TV nu pare să se oprească, iar acum o altă serie de vedete ale postului de televiziune și-au dat demisia pentru a pleca la un post concurent.
Concertul Forza Zu are loc pe Cluj Arena, sâmbătă, 17 mai. Artiștii care vor cânta vor urca pe sceă după ora 17.00.
După ce s-a anunțat că, începând cu acest an, emisiunea Vocea României va fi realizată într-o variantă pentru copii, conducerea Pro TV se pare că a luat o altă decizie.
Monica Anghel, Pepe și Andrei Aradits nu vor să se mai așeze la masa juriului, în emisiunea ”Te cunosc de undeva!”, până ce Horia Brenciu nu îndeplinește câte o poruncă din partea fiecăruia.
Dan Bittman a vorbit despre plecarea sa din juriul X-Factor.
Horia Brenciu a comentat despre plecarea lui de la Pro TV și despre Marius Moga, cel cu care s-a contrat la ”Vocea României”.
Fostul jurat al concursului X factor, an Bittman, a făcut lumină în privința zvonurilor care spuneau că acesta a fost dat afară de la emisiune din cauza unui serial în care joacă, la postul concurent Kanal D.
După migrările în masă de la Pro TV, o nouă schimbare lovește lumea showbiz-ului autohton. Îndrăgitul jurat de la X factor, Dan Bittman, nu va mai face parte din proiect.
Șefii ProTV se gândesc să reducă și bugetul show -ului ”Dansez pentru tine”, iar o dată cu aceasta și salariul lui Ștefan Bănică Jr.
Pro TV renunță la show -ul ”Vocea României” și schimbă formatul.
Horia Brenciu a plecat de la Pro TV și va face parte din juriul unei emisiuni de la Antena 1.
O vedetă pleacă de la PRO TV, după ce s-a înțeles cu Antena 1.
Mihai Chițu este câștigătorul sezonului al treilea al show -ului Vocea României. Horia Brenciu a fost atât de emoționat că a plâns.
Finaliștii de la VOCEA ROMÂNIEI au fost desemnați în show -ul de sâmbătă seara.
Un nou scandal a izbuncnit la concursul Vocea României, fostul concurent Aurel Niamțu jignindu-l grav pe juratul Horia Brenciu în culise
Clujeanul Arpad Torok a fost eliminat în cea de-a doua ediție de live-uri din cadrul concursului Vocea României.
Clujeanul Arpi Torok merge mai departe în etapa live-urilor la Vocea României, în echipa Brenciu.
În ediția de sâmbătă seară a show-ului Vocea României a fost ultima rundă a confruntărilor, iar antrenorii și-au ales concurenții care vor merge mai departe în epata live.
Clujeanul Dudu Isabel a fost eliminat de la Vocea României, după ce în prima fază a concursului a făcut senzație.
Horia Brenciu are o avere frumoasă adunată din muzică.
Anamaria Mirică și Adrian Nour au făcut show la ”Vocea României” cu o piesă cântată în anii 80 de Corina Chiriac.
Noua ediție a emisiunii ”Vocea României”, ce va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, vine cu o schimbare majoră. După șase ediții de preselecții vor avea loc confruntările, însă de această dată soarta concurenților eliminați va fi alta.
Clujeanul Dudu Isabel a reușit să ”rupă” tot la Vocea României. Smiley a spus că e cea mai bună voce din toate cele 3 sezoane.
Clujul a fost reprezentat de două talente la show -ul Vocea României. Dacă Arpi Torok a făcut senzație, o tânără din Dej, Cătălina Săplăcan, a dat-o serios în bară.
Clujeanul Arpi Torok a cântat I feel good în audițiile de la Vocea României și a impresionat juriul.