Patronul Transferoviar și Remarul 16 Februarie, Mitică Călin, se chinuie în aceste luni să strămute procesul în care este cercetat pentru infracţiunea de spălare de bani.
Clujul va avea prefect PNL, iar actualul prefect UDMR, Tasnadi Szilard, va fi schimbat.
Zeci de percheziții au fost făcute în toată țara, fiind căutare arme introduse ilegal în România.
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni din 2021, cu 30,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut, de la 6,11 milioane pasageri la 7,992 milioane pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Un pompier de la ISU Vaslui este acuzat că a bătut crunt un adolescent care l-a fi înjurat. Asistentul maternal care îl are în grijă pe băiat spune că acesta a fost târât pe jos și umilit.
Corina Crețu: „Cred că autoritățile locale au o capacitate mult mai mare de a gestiona fondurile europene destinate Spitalelor Regionale. Ar trebui analizat dacă mai e fezabil ca Ministerul Sănătății să rămână beneficiar.”
Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei, cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu. Va fi prima bancnotă în circulație pe care este reprezentată o personalitate feminină.
Gabriel Toma, fost sportiv de performanță, a relatat traumele prin care a trecut după infectarea cu COVID, dar și suferințele ulterioare.
Examenul național de rezidențiat din centrul universitar Cluj-Napoca va avea loc duminică, 21 noiembrie.
Primarul Emil Boc spus că nu petrecerile din vară au dus la explozia cazurilor COVID, ci lipsa vaccinării.
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, i-a vizitat, miercuri, pe bolnavii cu COVID19 de pe secția ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Senatoarea Diana Șoșoacă este cercetată penal de procurorii DIICOT pentru zădărnicirea combaterii pandemiei COVID-19. Ea a blocat activitatea unui centru de vaccinare, potrivit G4Media.ro.
După primarul liberal care a făcut sex în Primărie cu două minore, victime ale unor traficanți de persoane, un alt membru PNL Iași a fost arestat pentru proxenetism.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.128 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 75 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 37 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Cercetătorii români au creat un test PCR ce poate indica tulpina virusului SARS-CoV-2, dar și în ce stadiu este boala. Reușita medicală vine de la Iași. Acest lucru îi ajută pe medici să stabilească ce tratament este mai bun pentru bolnavi.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.006 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 56 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 82 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
5.416 cazuri și 303 decese au avut loc în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost raportate alte 15 decese anterioare. Din totalul de 318 pacienți decedați, 291 erau nevaccinați și 27 vaccinați.
Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, pentru susținerea obiectivului de investiții Spitalul Regional de Urgență Cluj, a fost semnat joi, 11 noiembrie.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.291 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 93 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj este la coada clasamentului național în privința angajaților vaccinați. DSP Cluj dirijează lupta împotriva COVID, dar nici măcar proprii angajați nu sunt imunizați.
Cazul elevei de 11 ani, însărcinată în 5 luni, nu este o excepție în România. Datele oficiale arată că mamele care n-au împlinit 15 ani sunt un fenomen îngrijorător. Oficial, una din patru mame din UE care nu a împlinit vârsta majoratului e din România.
Bihorul a votat împotriva unei alianțe de guvernare cu PSD, prin liderii Ilie Bolojan și Florin Birta. Emil Boc a votat pentru Cluj în favoarea unei alianțe, dar a lipsit.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.589 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 120 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Primarul Clujului, Emil Boc, a votat în favoarea unei alianțe de guvernare cu PSD, printr-o scrisoare, ce a fost citită de deputatul Sorin Moldovan. Momentul a fost huiduit.
Drumul Județean 108C, învăluit într-un întreg scandal de corupție, a fost recepționat după 12 ani de la începerea lucrărilor. Drumul Răchițele – Prislop – Ic Ponor are importanță pentru zona turistică, dar a fost ”jefuit” în fel și chip de firmele care au
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.268 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 110 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
37 de tineri din peste 900 de aplicanţi au participat, în perioada august – octombrie 2021, la programul de internship „Rising Stars at IULIUS”, pe care compania IULIUS îl organizează anual, din 2014. Timp de trei luni, tinerii, studenţi în an terminal sa
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.971 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 125 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.