Jucătorul CFR-ului, Kamara l-a lovit cu cotul în gât pe fundașul Todorovski, lăsându-l fără aer.
Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, profesoară de limba engleză, se află la Paris pentru a participa la cea de-a XIX-a ediție a Summitului Francofoniei.
Când plouă și ai cumpărături de făcut nu mai respecți regulile de circulație.
O fotografie care exemplifică perfect una dintre problemele din traficul clujean a fost postată pe un grup destinat șoferilor din Cluj. Un șofer a decis să-și lase mașina pe un trotuar, fără a se gândi la trecători.
Peste 40 de copii care mergeau la școală pe un drum din Arad au avut parte de o întâmplare care se putea termina tragic. Autobuzul în care se aflau a luat foc din cauza unei defecțiuni tehnice.
Metroul din Cluj va fi finanțat prin intermediul surselor verzi după ce Comisia Europeană a anunțat retragerea celor 300 de milioane de euro din PNRR.
O întâmplare șocantă și care arată că unii oamenii nu au deloc empatie pentru animale a fost filmată pe un drum din localitatea Fizeşu Gherlii
Un moment neplăcut și șocant a avut loc în repriza a doua a partidei dintre Rapid și Oțelul, disputată în Giulești. Reporterul iAMsport.ro Cătălin Stroia a fost agresat
Magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca au dispus joi, 26 septembrie, încetarea procesului penal pornit împotriva a doi agenți de pază care au bătut mai mulți clienți într-un club din municipiu, pe motiv că s-a împlinit termenul de prescripție a răspund
Iancu Sterp, fostul concurent de la Survivor, s-a hotărât să facă pasul cel mare și să se însoare
Un turist aflat la volanul unei mașini a fost atacat de un urs după ce a încercat să-l hrănească. Totul s-a întâmplat pe celebrul drum Transfăgărășan.
Un șacal a fost surprins din nou, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 1:30, pe strada 1 Decembrie 1918 din Aiud, la numai câțiva pași de de centrul municipiului.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a publicat un videoclip cu șantierul Drumului Expres din comuna clujeană Tureni, ce va face legătura între Autostrada Transilvania (A3) și drumul național DN1.
Parcările nesimțite și lipsite de orice jenă sunt un lucru obișnuit în Cluj-Napoca. Aproape în fiecare zi, în spațiul virtual, apar imagini cu șoferi care nu își ,,pierd timpul” prea mult să găsească un loc de parcare adecvat.
O mașină parcată pe strada Dunării din Cluj-Napoca a fost agățată și târâtă câțiva metri buni de o autoutilitară. Șoferul vinovat s-a făcut nevăzut, însă incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere amplasate în zonă.
Scene halucinante au fost surprinse la Cluj, luni seara, chiar în centrul orașului.
Au apărut imagini de la un accident provocat de un medic din Caracal ce s-a urcat băut la volan. Bărbatul a intrat pe contrasens și a lovit în plin o altă mașină. Accidentul s-a produs în urmă cu câteva săptămâni, pe un drum județean din Dolj.
Un clujean care și-a postat iubita în ipostaze intime pe internet riscă ani grei de închisoare.
Rata căsătoriilor a înregistrat un declin constant, iar fotografii de nunți au fost nevoiți să își redirecționeze activitatea către un domeniu surprinzător: fotografia de divorțuri.
Emil Boc a efectuat plăți în valoare de 225 de milioane de euro pentru lucrările la metrou, chiar dacă proiectul a rămas fără finanțare.
Falezele din Budapesta, de obicei pline de turiști, sunt acum acoperite de apele revărsate ale Dunării.
Poliția din Cluj a reacționat după ce mai multe imagini, cu o cățelușă cu trei pui care a fost abandonată lângă o pădure, au apărut în spațiul virtual. Fapta a fost semnalată de un șofer care se afla în zonă întâmplător.
Siguranța în trafic este extrem de importantă pentru toți șoferii, indiferent de tipul de mașină sau experiența avută la volan. Însă, se pare că anumiți oameni nu își bat foarte mult capul cu astfel de probleme.
Poveste cu final fericit pentru un clujean care s-a trezit fără bicicletă.
Deși nu are studii formale în design vestimentar, Diandra Moga, ispita din Cluj care a cucerit total publicul cu apariția sa în „Insula Iubirii”, sezonul 8, are afaceri în fashion, ce par foarte profitabile.
O decizie curajoasă luată într-un mic oraș din Transilvania, completată de multă muncă și pasiune a transformat o afacere de familie într-un lider național în industria de cabluri.
Nelson Mondialu’ șochează din nou, la scurt timp după nunta „faraonică” a fiului său adoptiv, Livian.
Senatorul de Cluj, Adrian Oros, președintele Forța Dreptei Cluj, lansează acuzații dure la adresa conducerii PNL, pe care o acuză că se îndepărtează de realitate în timp ce România se confrunta cu inundații devastatoare.
Un bărbat din Oradea a încercat să scape de amendă, după ce a fost prins cu o viteză peste limita legală prin localitatea clujeană Mintiu Gherlii.
Imagini surprinse live pe o cameră de supraveghere arată impactul violent intre motocicleta pe care se aflau două persoane și autoturismul care a întors fără să se asigure.