Chiar și polițiștii parchează pe trotuar, deși parkingul cu barieră din Piața Unirii era la doi pași. Comisarul Toma Rus, fostul șef de la Crima Organizată, și-a parcat Mercedesul pe trotuar.
Asteroidul Apophis a fost descoperit în decembrie 2004 şi este considerat unul dintre cele mai periculoase obiecte spaţiale.
O fotografie postată pe Facebook de un utilizator demonstrează încă o dată războiul exclusivităților care se duce între televiziunile de știri.
O frumoasă bunetă și-a parcat superbul bolid BMW X6, direct pe strada Memorandumului, cu avariile pornite, pentru a intrat într-un magazin.
GOOGLE Now, Google Translate şi serviciul Google text-to-speech au fost infectate cu un virus care a reuşit să treacă neobservat aproape trei luni de zile.
Cei trei clujeni morți în accidentul din noaptea de Revelion, în comuna Florești, pe strada Horea, au fost conduși pe ultimul drum.
După sărbători, multe persoane au acumulat câteva kilograme în plus și vor să scape de ele. Partea dificilă este că nu toată lumea se poate supune atât de ușor regulilor stricte ale unei diete.
Bărbatul care a tâlhărit în 25 decembrie o benzinărie de lângă Turda, din comuna Mihai Viteazu, a fost reținut. Acesta a fost ajutat de un complice, care a nu a intrat în benznărie.
Un american a filmat prin geamul unui avion un OZN, iar imaginile sunt analizate de experții din aviație.
Rata infracţiunilor propagate prin intermediul reţelelor de socializare a crescut semnificativ în ultimii ani a crescut semni, principalele reţele vizate fiind Facebook şi Twitter.
Rușii bat noi recorduri în materie de fotografii trăznite postate pe reţelele de socializare.
CFR Cluj și-a rebranduit autocarul pentru a corespunde ”imaginii unei echipe campioane”.
Abuzul de alcool este una din fațetele negative ale Crăciunului. Zeci de clujeni au apelat la ajutorul medicilor de la Ambulanță, dar au fost alții care s-au descurcat cumva să ajungă acasă, deci erau aproape în comă.
Dacă unii postează pe rețelele de socializare fotografii penibile, sunt și unele imagini care stârnesc râsul utilizatorilor.
Pe reţelele de socializare se publică zilnic milioane de fotografii, unele dintre ele cât se poate de penibile.
Masturbarea este considerată un păcat mare de Biserica Ortodoxă, iar pe mai multe site-uri de profil preoţii oferă sfaturi celor care vor să renunţe la acest obicei.
Imagini șocante au apărut de la Azilul ”Sfântul Kamil” din cartierul Zorilor. O bătrână a fost filmată în timp ce era închisă într-o cușcă improvizată de angajați. ATENȚIE IMAGINILE SUNT ȘOCANTE ȘI NUDITATE.
Un șofer clujean a demonstrat ca este mai abil decât ceilalți ”colegi” de trafic și nu a mai așteptat eliberarea unui loc în parcarea cu barieră din Piața Cipariu.
Unii șoferi din Cluj-Napoca nu respectă nici minimele reguli de circulație nici măcar când ninge și traficul este mult îngreunat.
Un crater de-a dreptul uriaș a fost filmat de un cititor Știri de Cluj, pe Bulevardul Muncii, în dreptul sediului Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Calea Mănăștur, una dintre cele mai circulate artere din Cluj-Napoca, a fost spartă de una dintre firmele furnizoare de utilități, dar reparația drumului lasă de dorit.
Un clujean a fost filmat în timp ce curăța țurțurii de la o clădire de pe Bulevardul Eroilor cu bâta, punându-și viața în pericol.
Ochiul uman este la fel de unic precum amprentele, iar privit în detaliu arată ca un crater de pe Marte.
Un șofer clujean a făcut slalom pe pietonala de pe Eroilor pentru ca în cele din urmă să staționeze în fața hotelului Meteor.
Din inconştienţă sau prostie, o tânără a devenit "vedetă" pe internet prin intermediul unor imagini postate pe Youtube.
Internetul ne pregăteşte de Apocalipsă iar următoarele 3 site-uri ne pot învăţa cum să trăim sau cum să ne amuzăm pe seama Sfârşitului lumii.
Gore, pe numele lui adevărat Marius David, a fost condamnat definitiv la 12 ani de închisoare cu executare.
Primăria Cluj-Napoca a primit multe reclamații din partea clujenilor care locuiesc în cartierul Mărăști, zona Kaufland, nemulțumiți că pe străzi nu s-a făcut deszăpezirea.
Ninsoare ca în povești în tot județul Cluj. Zăpada cade necontenit încă de sâmbătă, de la ora 17.00, iar meteorologii anunță că nu se va opri.