Legislația rutieră actuală prevede că „folosirea de afișe, reclame, inscripții sau atașamente pe parbriz, geamuri din spate sau laterale care îngrădesc sau obturează vizibilitatea" constituie contravenție în cadrul celei de-a patra categorii de sancțiuni.
Livrările la domiciliu au explodat în România, implicit și în Cluj-Napoca, în pandemie, dar puțini mai știu că se făceau și pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Luminile din centrul Clujului au creat un fenomen spectaculos sâmbătă seara. Turla și crucea bisericii Sfântul Mihail au fost reflectate pe cerul înorat, efectul creat fiind unul special.
Șeful grupului de mercenari ruși Wagner, Evgheni Prigojin, poreclit „Bucătarul lui Putin”, le transmite celor care nu vor ca în război să fie trimiși mercenari sau deținuți să își trimită proprii copii.
Spectacol în apele din Delta Dunării.
Imagini cu un urs fac înconjurul internetului. Dar, contrar așteptărilor internauților, animalul a devenit „vedetă” nu pentru fapte grave, ci pentru felul manierat în care se „comportă”. Ursul a fost filmat în timp ce este rugat să închidă o ușă.
Călătorii uimitoare prin spațiu și timp, pentru curioşi de toate vârstele, vor avea loc la Iulius Mall Cluj.
Vor fi făcute publice numele agenților economici unde au fost găite nereguli de către ANPC, atunci când constatările comisarilor pot afecta sănătatea, viața sau interesele economice ale consumatorilor.
Gigi Becali a spus că dacă Bilel Omrani va juca bine îi dă el de băut. Fostul atacant al CFR Cluj a fost filmat mort de beat într-un taxi, iar imaginile au fost prezentate acum de Știri de Cluj.
Povestea tragică a unei familii din Canada a ajuns în presa din toată lumea. După ce medicii au diagnosticat trei dintre cei patru copii cu retinită pigmentară, doi soţi canadieni au decis să plece în jurul lumii şi să-i facă să se simtă „norocoşi”, în ci
Polițiștii au ajuns să se perfecționeze pentru a-i prinde pe vitezomanii de pe Autostrada Transilvania. Șoferii calcă accelerația la maxim și își pun viața în pericol, iar polițiștii nu pot sta la ”vedere”, pentru că așa toți reduc viteza.
Cea mai mare umilință din istoria recentă a CFR Cluj a fost în meciul cu Dudelange, din 2018, în manşa a doua a play-off-ului Ligii Europa.
O femeie din Florești critică starea drumului din zona în care locuiește, pe strada Urușagului. ”No words needed!”, scrie Andreea, prezentând și câteva imagini.
Un floreștean a surprins imagini cu inundația de pe strada Eroilor din localitatea Florești, cauzată de ploaia zdravănă de vineri, 9 septembrie. Acesta l-a luat la rost pe Bogdan Pivariu, primarul Floreștiului.
Publicația americană The New York Times a scris într-un reportaj publicat pe 7 septembrie că „Europa își sacrifică pădurile seculare pentru energie”, iar România este unul dintre exemplele unde jurnaliștii au documentat defrișări.
Un clujean a postat o fotografie cu un castor care înoată liniștit în bazinul microhidrocentralei din cartierul Grigorescu. Imaginea adună multe reacții pozitive din partea clujenilor.
O clujeancă a lansat o colectă publică pentru a cumpăra jucării pentru copiii din Petrindu, un sat în comuna Cuzăplac din județul Sălaj, dar situat aproape de Aghireș, județul Cluj.
Vlăduța Lupău a fost acuzată că a apelat la o mamă surogat pentru fiul său Iair, iar vedeta a oferit unele explicații.
NASA a publicat o serie de noi imagini surprinse de telescopul James Webb, în care apar mii de stele ce nu au mai fost văzute până acum.
Compania Gazprom a dat publicității un videoclip de propagandă, în care arată ce consecințe va avea pentru Europa tăierea gazelor rusești.
Școala Gimnazială din comuna Perieți, județul Ialomița, a devenit virală, fiind amenajată cu extrem de mult bun gust. Totul a fost posibil ca urmare a unei donații.
Începutul de an școlar a venit cu cheltuieli mari pentru părinți. „Unele produse costă și de două-trei ori mai mult. Am dat peste 200 de lei pentru o nimica toată…”, s-au plâns părinții.
La începutul anului școlar, o unitate de învățământ a devenit virală pe rețelele sociale după ce a postat imagini cu sălile de clasă proaspăt renovate.
Lacul Tarnița, bijuteria Munților Apuseni, este locul unde în ultimii ani a pornit o cursă a pescarilor, după captura păstrăvilor gigantici, cu care se laudă unii norocoși.
Noi informații ies la iveală în cazul gemenilor pedofili din Timiș. Două dintre victime sunt bebeluși, iar iubita unuia dintre agresori este cea care a filmat ororile.
O expediţie a filmat epava celebrului vas Titanic, cu un nivel de precizie impresionant.
Masacrul din Baciu putea fi evitat dacă autoritățile își făceau treaba. Bărbatul care și-a ucis mama și bunica avea de executat o condamnare de un an de închisoare, înainte să comită cele două crime odioase, însă era în libertate, datorită procedurilor bi
Imagini de-a dreptul şocante au fost surprinse într-un tren CFR ce mergea pe ruta Cluj-Timişoara. Inventivitatea românilor nu cunoaște limite!
Brânză infestată cu gândaci, vândută oamenilor în mai multe magazine. În timpul unei inspecţii ANPC, echipele de control au descoperit produse alimentare vândute în condiţii necorespunzătoare.
Noi detalii șocante ies la iveală în cazul dublei crime din Baciu, care a șocat clujenii.