Un taximetrist a fost bătut de șoferul unui Mercedes pe Bulevardul Muncii.
Ilie Năstase, primul număr 1 din clasamentul ATP, a fost prezent la Sofia, unde Simona Halep a câștigat Turneul Campioanelor. Fostul tenismen s-a evidențiat printr-un gest care nu este demn de statutul lui.
Noul flagship al brașovenilor de la Allview este cel mai impresionant smartphone românesc la ora actuală, din punct de vedere al design-ului și al tehnologiilor integrate.
Hoții care au jefuit o femeie în vârstă de 83 de ani din Dej s-au dat de gol singuri și au ajuns pe mâna poliției în această dimineață.
Un clujean a reușit să surprindă o serie de fotografii în care apar siluete între copaci, care au fostă umană.
Un șofer cu un Mercedes de lux și-a parcat mașina pe pista de bicicliști, de pe 21 Decembrie 1989. A pus o adeverință de handicap în geam și a plecat.
O tânără a fost spulberată pe o trecere de pietoni de ps strada Frunișului (varinta Zorilor - Mănăștur), miercuri dimineața. Știri de Cluj prezintă acum imagini de pe o cameră de supraveghere cu acest accident.
Mai sunt trei zile până la mitingul aviatic din 26 octombrie, care va inaugura și pista de 2.100 de metri de la Aeroportul Internațional Cluj.
Europarlamentarul Dan Dumitru Zamfirescu, urmașul lui Gigi Becali în Parlamentul European, aprobă toate legile care sunt votate în parlament, chiar dacă acestea se contrazic între ele. Potrivit Deer Spiegle, colegii cred că fostul ofiţer de Secur
O nouă formă de artă stradală poate fi întâlnită în Cluj-Napoca, de această dată la semafor.
Un clujean a surprins în acțiune o echipă de muncitori care lucra la reabilitarea străzii Donath.
Conducerea rețelei de socializare Facebook a luat o decizie destul de controversată, astfel că de acum vor putea fi publicate imagini care erau interzise până acum.
Un motociclist, care a intrat în forță de pe strada Câmpului pe Calea Mănăștur, a pierdut controlul asupra ”motorului” și s-a răsturnat.
Noua pistă de 2.100 de metri a Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj a fost testată cu un avion ușor, de către președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu.
Un clujean de pe strada Soporului ne-a trimis câteva fotografii pentru a demonstra starea jalnică a drumului.
Compania de Apa Somes deruleaza o campanie in cadrul careia doreste sa constientizeze populatia sa nu mai arunce in chiuvete, wc-uri sau direct in canalizare alte obiecte decat hartie igienica.
Robert Iger, CEO Walt Disney, a anunțat în 2011 pentru prima dată despre planurile de a coonstrui o zonă cu tema Avatar la Disney World's Animal Kingdom, iar acum, la doi ani de la acest anunţ, compania a publicat primele imagini conceptuale ale pro
Florin Costea, jucătorul CFR Cluj, conduce numai de câteva zile un Audi negru superb și deja își arată mușchii. A parcat pe două locuri la LIDL, ca din topor.
O serie de imagini care demonstrează bătaia dintre avocații Rareș Lăpușan și Victor Rusa, pe holurile Tribunalului Cluj, au fost postate pe un site de video sharing.
Un accident rutier a avut loc luni seara, în jurul orei 20.30, lângă Fabrica de bere Ursus, când un șofer neatent i-a tăiat calea unui taximetru.
O clujeancă a suprins mai multe mașini parcate cu nesimțire pe pista de bicicliști exact în centrul orașului, pe Bulevardul Eroilor.
Doi avocați din Cluj s-au luat de gât, pe holurile Tribunalului, în urma unei dispute care a avut loc în sala de judecată. Cazul este în atenția conducerii Tribunalului Cluj și a Jandarmeriei.
Un bărbat din Florești reclamă circulația infernală din Florești și recunoaște că nu știa unde s-a mutat.
Mai multe străzi din comuna Florești au fost inundate în urma ploii de luni seara.
Un incident șocant a avut loc pe străzile din Brazilia, unde problema siguranței în public este foarte mare.
O femeie din Filipine a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care stă într-o cadă plină cu bani, pentru a se lăuda cu luxul în care trăiește.
Un șofer și-a parcat mașina exact la ieșirea din curtea unui bloc de pe strada Horea, blocându-i pe cei care voiau să iasă.
Cea de-a doua ediție a festivalului ”Zilele Centrului Istoric” v aîncepe vineri la Cluj, pe strada Baba Novac și la Turnul Croitorilor.
Un clujean a surprins, miercuri, mai multe mașinu parcate pe trotuar si chiar pe pista de bicicliști de pe str. Dorobanților, iar spre marea lui surpriză, un polițist era prezent la fața locului, însă ignora complet aceste abateri, fiind mai preo
Firma Alin Grup, cea care are autorizație pentru a face transportul pe rutele Cluj - Turda - Câmpia Turzii, este acuzată că transportă pasagerii ca și când ar fi saci de cartofi.