Senatorul Marius Nicoară a avea o alcoolemie mare în seara zilei de vineri, 28 noiembrie, când a produs accidentul de circulație de pe strada Eugen Ionesco.
Un bărbat de 50 de ani a fost găsit spânzurat într-un apartament de pe strada Florilor din Florești.
Un șofer a fost găsit fără suflare pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, în apropiere de ștrandul și discoteca SUN, din cartierul Grigorescu.
Doctorul Costel Siserman numit printr-o decizie a Curții de Apel Cluj director al IML Cluj peste capul Ministerului Sănătății, care s-a opus.
Curea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) obligă România că continue cercetările în dosarul Mineriadei și să îi tragă la răspundere pe vinovați.
O clujeancă susține că a fost agresată de paznicul de la Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj, care nu a lăsat-o să intre în spital sâmbătă, 31 mai, la ora 20.50.
IML Cluj a cerut o nouă autopsie în cazul studentei Aura Ion, care a murit în accidentul aviatic de la Cluj.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă dimineața, în urma unei explozii în comuna Moldovenești. Acestuia i-a explodat butelia de gaz în față.
Judecătoria Cluj-Napoca a dispus urmărirea penală a fostului şef al Insititutului de Medicină Legală Cluj, doctorul legist Costel Siserman, în scandalul decapitării mai multor cadavre aflate în frigiderele Institutului.
Medicii de la IML Cluj au realizat autopsia taximetristului găsit mort, vineri seara, într-o clădire abandonată de pe Calea Dezmirului.
O șoferiță de 29 de ani, sub influența băuturilor alcoolice, a fugit de Poliție azi-noapte, fiind urmărită din centrul orașului și până pe Calea Moților, unde a lovit un taximetru.
O tragedie fără margini a lovit o familie din Dej, într-o zi care ar fi trebuit să fie una a bucuriei. Fetița familiei, care avea umai șapte săptămâni, s-a stins după ce a fost botezată.
Un accident feroviar soldat cu moartea unui bărbat s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.20.
Conferențiarul Andrei Cucuianu, Şef de secţie la Institutul de Oncologie din Cluj, a fost reținut pentru 24 de ore cu o alcoolemie ce i-a speriat și pe polițiști.
Accidentul mortal de la Bonțida, din după-amiaza zilei de 31 decembrie, ridică unele semne de întrebare. Rudele bărbatului călcat de mașină susțin că a victima a fost lovită și de un X6, despre care poliția susține că nu a existat.
Un tânăr clujean a fost lovit de un ofițer de poliție, chiar în secție. Acesta i-a cerut polițistului să îi spună cum îl cheamă, susținând că îl lovise și în prealabil. ATENȚIE Imagini VIOLENTE!
Scrisoarea prin care cinci medici de la IML Cluj cer demisia directorului instituției ascunde o luptă a intereselor și a mafiei.
Mai mulți medici de la IML Cluj cer demisia directorului Marius Vartic, considerat a fi ”dăunător” pentru Institut.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca investighează dispatiția unui cadavru de la Instititul de Medicină Legală IML Cluj. Cazul este foarte grav, sesizarea fiind făcută de directorul IML Cluj.
Un italian, proprietarul unei mașini parcate pe strada Teodor Mihali, a găsit un cadavru când a vrut să urce să schimbe cauciucurile.
Incredibilul caz de la Spitalul Turda, în care o mămică a născut un copil cu grave probleme medicale, după ce un medic ginecolog i-a administrat un medicament interzis a ajuns la final.
Procurorii nu au găsit niciun vinovat în cazul scandalului cadavrelor decapitate de la IML Cluj.
Unul dintre protestatarii anti Roșia Montană, care pretinde că a fost agresat de jandarmi, și-a scos certificat medico-legal și va depune plângere.
Un asistent social de 32 de ani, angajat ca asistent social într-o casă de tip familial din Turda, judeţul Cluj, a fost arestat pentu 29 de zile după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o fetiţă de 11 ani din centru, cu acordul acesteia.
Şeful Ocolului Silvic Beliş, Nicolae Goga, reţinut pentru 24 de ore, după ce a accidentat o persoană, conducând autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice a reușit să scape de o parte din probleme, alcoolemia i-a scăzut peste noapte.
Milionarul Ioan Ghiran, patronul Hotel Napoca, a fost dat în judecată de o fostă angajată, cu care a avut o relație timp de 14 ani, și cu care are un copil. Ghiran este acuzat de Gina Jeler că nu vrea să îi dea pensie alimentară copilului.
Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 20.20, pe strada Fabricii, în apropiere de fabrica Terapia. În accident au fost implicaț un motociclist și un autoturism.
Un tânăr de 35 de ani a murit la Clinica de Neurochirurgie din Cluj, stârnind un val de uluire în rândul apropiaților. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că medicii l-au declarat scăpat de probleme, dar apoi a murit subit.
Un schelet a fost descoperit în spatele Colegiului Național George Coșbuc, în timpul lucrărilor la sala de sport.
Poliția a reușit să-l aresteze pe Radu Horincă, zis ”Flash -ul”, interlopul care l-a bătut cu bestialitate pe antrenorul de înot de la Olimpic. Andrei Pop a primit 70 de zile de îngrijiri medicale.