Desfășurat pentru al cincilea an consecutiv de Fundația Mereu Aproape și partenerul său RURIS, proiectul „Educație pentru România” sprijină 5.000 de copii din mediul rural cu ghiozdane complet echipate la începutul noului an școlar.
Comisia Europeană a aprobat luni Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României, care valorează 29,2 miliarde de euro, împărțiți în două părți aproape egale ce reprezintă granturi, respectiv împrumuturi.
CEO -ul Terapia, Dragoș Damian, atrage atenția liderilor PNL ca prețul energiei electrice s-a dublat.
Se fac ultimele pregătiri pentru lansarea “Wings” – proiect rezidențial devenit emblematic pentru Cluj Napoca datorită designului unic și tehnologiilor moderne de proiectare și execuție.
Consiliul de administrație al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu Senatul UBB, a decis că modalitatea de organizare a anului universitar 2021-2022 va fi stabilită de către fiecare facultate în parte, ținând cont de specificul edu
Accident tragic în Mureș. Un bărbat de 54 de ani a fost spulberat de un motociclist. Omul se afla pe șosea, iar motociclistul nu a reușit să îl vadă la timp. O ambulanță a ajuns la fața locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe
Cercetătorii UBB Cluj au făcut o previziune a cazurilor de COVID cu trei săptămâni înainte de începerea anului universitar 2021-2022, iar, în cel mai optimist caz, vom avea în municipiu 6,1 cazuri la mie, în data de 27 septembrie.
Banca Transilvania, Fundația Conservation Carpathia şi Asociaţia Casa Bună construiesc în Nucşoara (judeţul Argeş) un centru de zi, Casa Bună, pentru a da şansa unui viitor mai bun copiilor din zonă. Va fi un loc în care, anual, circa 200 de copiii din me
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, medicul RAed Arafat, a declarat, vineri seară, că vârful valului 4 de COVID-19 în România ar putea fi atins la finalul lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Potrivit acestuia, în următoarea perioadă
Fiecare plan de antrenament ar trebui să includă și antrenamente de forță - iar mușchii mai mari sunt doar unul dintre beneficiile pentru sănătatea dvs. pe care le veți obține. Antrenamentul de forță este extrem de benefic în ceea ce privește sprijinirea
Din ce in ce mai multe doamne si domnisoare adopta ideea purtarii unui rucsac in tinutele lor de zi cu zi, inlocuind astfel cu succes gentutele mici sau borsetele intr-un mod cat se poate de util si de elegant. Obiceiurile cotidiene isi pun ampreta asupra
Mai multe lăzi de bere au căzut și s-au făcut praf pe strada Cantonului, din Cluj-Napoca.
Care este obiectul norocos al fiecărei zodii. Fiecare zodie are câte unul sau mai multe obiecte ce pot atrage norocul de partea lor. Dacă nativii Leu sunt atrași de bijuterii în acest sens, alte zodii ar trebui să aibă mai degrabă anumite obiecte sau plan
Bianca Drăgușanu a ajuns la spital după ce a leșinat în baie. Vedeta, dintr-o dată, a acuzat o stare de rău, după care a leșinat. De asemenea, evenimentul nefericit a avut loc după ce Bianca Drăgușanu tocmai ce se întorsese dintr-un sejur la malul Mării N
Imagini cu puternic impact emoțional au fost surprinse duminică în localitatea Bistreț, județul Dolj. O fetiță de șapte ani a fost pur și simplu spulberată de pe bicicletă de un șofer care gonea nebunește, cu mult peste limita legală.
Cu siguranță, nu există român care să nu o cunoască pe Andra. Fiind una dintre cele mai îndrăgite și apreciate artiste din România, jurata de la „Românii au talent” încasează bani frumoși din muzică. Câți bani cere Andra pentru un concert? Vedeta câștigă
Marcel Pavel a fost infectat cu COVID-19 și a rămas marcat.
Accident rutier pe Calea Turzii, din Cluj-napoca. Au rezultate 3 victime, dintre care una încarcerată.
CBD, sau cannabidiol, este un compus al canabisului care are multe beneficii pentru sănătate, dar nu îi face pe oameni să se simtă "drogați". Sportivii și pasionații de fitness încep să încorporeze suplimentele CBD în rutina lor zilnică.
Un accident rutier a avut loc luni dimineață, în localitatea Nima. În urma impactului au rezultat 2 victime, un bărbat și o femeie, care au fost transportați la spital în vederea îngrijirilor de specialitate.
Un doctor american susține că antivacciniștii devin speriați de varianta Delta, astfel că merg pe ascuns la spital pentru a se imuniza anti-COVID.
Primul card din România prietenos cu mediul este cardul de debit Visa Classic, emis de BT şi produs de IDEMIA.
Climatologul Roxana Bojariu a explicat că fenomenele extreme din ultimele săptămâni sunt din cauza unui ”blocaj” al maselor de aer din emisfera nordică.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, anunță că va rezolva problema cailor lăsați liberi pe străzi. De asemenea, în următoarea ședință a Consiliului Local Florești se va vota proiectul prin care familiile care nu prind loc la creșă să primească compe
Cătălin Botezatu condamnă vedetele care-și fac intervenții estetice, tot mai numeroase în ultima vreme.
Orașele românești, la fel ca majoritatea zonelor urbane din întreaga lume, resimt creșterea temperaturilor mai tare decât zonele rurale, scrie dr. Lorena Axinte, expertă în planificarea urbană și regională.
Acapararea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), pentru a avea o prezență parlamentară, dar și transferul unor filiale din PMP, Pro România și chiar PSD, sau preluarea formațiunilor PNȚCD, Partidul Ecologist sunt pașii pe care Liviu Dragnea și apropiați
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va avea o bază științifică/ academică la malul Mării Negre, în urma adjudecării unei clădiri situate în localitatea Neptun, județul Constanța.
Platforma de facturare online SmartBill și Visa susțin digitalizarea IMM-urilor din România prin acceptarea plăților cu cardul direct pe factură.
Festivalierii pot dona sânge pentru a merge la Untold. Campaniile sunt lansate în mai multe orașe mari din țară.