Matei Corvin a fost considerat unul dintre marii regi ai Ungariei, iar de numele lui se leagă o serie de legende. Una dintre ele, relatată de cronicarul Heltai Gáspár, vorbește despre intrarea majestatii sale costumat în student în Cluj.
Pe 9 iulie, cu câteva zile înainte de Electric Castle festival, peste 1.500 de angajați, colaboratori și Alumni (foști angajați) ai Cognizant Softvision s-au întâlnit la Castelul Banffy din Bonțida, România, pentru un eveniment memorabil de team-building.
WhatsApp pregăteşte o schimbare importantă pentru aplicaţia folosită în toată lumea.
Fostul director al Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, Emanuel Petran, continuă, marți, la Palatul Parlamentului din București, greva foamei începută în Piața Unirii în urmă cu trei săptămâni.
Pasagerul cu numărul 2 milioane de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj a fost întâmpinat pe ritmurile trupei Incognito.
Clujul depășește orice limită în privința ofertelor imobiliare. După apartamentul de 11 mp cu 20.000 de euro, acum a apărut casa de 24 de mp cu 40.000 de euro.
Clujenii cu inimă au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru renovarea Spitalului de Copii de pe strada Moților.
U Cluj a rămas fără antrenor, după ce a reziliat contractul cu Marius Popescu.
Cea de-a 7 -a ediție a Zilelor Clujului a adunat un total de 250.000 de participanți la cele peste 100 de evenimente în peste 30 de locuri din oraș.
Duminică este ultima zi din cadul ”Zilelor Clujului” din acest an, iar municipalitatea a pregătit o mulțime de manifestații și spectacole pentru a celebra cea de-a patra zi a evenimentului.
Zilele Clujului 2017 încep joi, 25 mai, fiind programate patru zile de distracție, cu evenimente de neratat.
Fără doar și poate cel mai discret milionar din România, Zoltán Teszári a reușit să creeze un adevărat mister în privința persoanei sale. În arhivele publicațiilor există numai 4 fotografii cu Teszari, ultima fiind din 2011.
Noul update al serviciului de mesagerie Facebook Messenger vine cu o nouă funcție foarte interesantă.
Ediția din acest an a Zilelor Clujului s eîncheie astăzi, duminică, 22 mai, însă în oraș au loc numeroase evenimente pentru clujeni.
Cea de-a VI-a ediţie a Zilelor Clujului va avea loc în perioada 19-22 mai 2016.
Inna a avut parte de o experiență marcantă de curând, când șa mers în vizită la la spitalul Marie Curie
Andra va cânta la Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca, în 14 decembrie, în cadrul unui concert special.
Târgul de Craciun va începe la Cluj-Napoca în 2 decembrie, în Piața Unirii, cu concerte și distracție. Patinoarul se va deschide în aceeași zi.
Trupa Incognito a lansat o melodie care sa ilustreze situatia de la Roșia Montană, ilustrată și cu imagini de la protestele din centrul Clujului.
Transylvania International Music and Art Festival TiMAF debutează pe 27 septembrie la Cluj-Napoca.
Tinerii PSD Cluj au făcut o donație Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, vineri 31 mai, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Clujenii au parte de concerte marți seara, de la ora 19.00, în Piața Unirii, în cadrul Zilelor Clujului. Vor cânta Mircea Baniciu și Zdob şi Zdub.
Tineretul Social Democrat Cluj împreună cu echipa DeputatdeCluj.ro a organizat, marți, 14 mai 2013, la Casa de Cultură a Studenților, un concert caritabil în vederea strângerii de fonduri ce vor merge către Spitalul Clinic de Urgență pentru Cop
Zilele Clujului vor fi organizate în acest an în perioada 24 - 31 mai, având ca şi cap de afiş concertul Loreen.
Tinerii din familiile înstărite ale Clujului organizează joi, 20 decembrie, Gala ”Tineri pentru Tineri” pentru ajutorarea unor familii nevoiaşe, copii abandonaţi, tineri care suferă de cancer si tineri cu insuficienţă renală cronică, depende
Tinerii clujeni din trupa Incognito își vor lansa prima piesă, intitulată ”Clipe”, în deschiderea concertului Voltaj de vineri seara din Piața Unirii de la ora 18.30.
Trupa Voltaj va cânta în Piața Unirii, vineri, 7 decembrie, de la ora 19.00. Timp de ora artistii ii vor încânta pe clujeni.
Actorul Jon Voight este la Bucureşti de duminică seară într-o vizită privată în România.
Compania Real Cluj a fost amendata de inspectorii de la Protectia Consumatorilor cu 30.000 de lei pentru faptul ca nu a putut justifica disparitia produselor expirate de pe raft.
Trupa Akcent a facut senzatie la finalul primei zile din cadrul evenimentului Zilele Clujului. Cei trei baieti au adunat in Piata Unirii circa 4.000 de persoane care au aplaudat si au fredonat versurile melodiilor marca Akcent.