”Rapsodia Copiilor” - primul concert din lume pentru copii, orchestră și tuburi de percuție - are loc în Piața Unirii în cadrul Zilelor Clujului, vineri, 18 mai, de la ora 18.00.
Polițiștii din Harghita au demarat o anchetă după ce un elev de clasa a noua din comuna Corbu s-a închis, marţi, în toaleta şcolii şi a ameninţat că va da foc instituţiei de învăţământ. Asupra lui s-au găsit, apoi, şase cuţite.
Consiliul Județean Cluj a aprobat alocarea unei sume importante pentru organizarea Olimpiadei Internaționale de Matematică de la Cluj.
Un elev de gimnaziu din Constanța a trăit momente traumatizante, acesta fiind bătut cu bestialitate de trei femei, chiar în holul unității de învățământ.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu derulează o anchetă în comun cu Mitropolia Ardealului, după ce un preot din Copșa Mică ar fi fost filmat în timp ce se masturba în fața elevilor cărora le predă religie la Liceul Tehnologic din localitate
Elevii de la un liceu clujean au mimat în grup o partidă de sex oral la Balul Bobocilor Telecom 2017.
Școlile din municipiul Cluj-Napoca sunt dotate cu butoane de panică, amplasate în locuri accesibile cadrelor didactice, paznicilor și elevilor.
Primarul Emil Boc a verificat dacă funcționează butoanele de panică din școlile din municipiul Cluj-Napoca.
Prourorii DIICOT au efectuat, miercuri, o serie de percheziții într-un dosar ce vizează doi adolescenţi, de 17 şi 18 ani, care au accesat ilegal mai multe sisteme informatice ale unor instituţii publice.
Gala Operelor clujene va avea loc sâmbătă, 27 mai, în Piața Unirii, evenimentul fiind unul deja de tradiție și reunind Opera Națională Română Cluj-Napoca și Opera Maghiară din Cluj.
Compania de Transport Public, alături de Primăria municipiului Cluj-Napoca şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, anunţă lansarea ediţiei a doua a deja îndrăgitului concurs pentru copii şi elevi, Mascota Zâmbăreaţă a CTP.
Elevii clujeni au parte de tururi ghitate în cadrul programului ”Școala Altfel”, din perioada 15 mai – 9 iunie.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj va crește numărul claselor profesionale, în anul şcolar 2017-2018, de la 32 la 41.
Părinții de la Liceul Apáczai Csere János acuză conducerea Inspectoratul Școlar Cluj că nu a aprobat o clasă maghiară de artă.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță că, marți, 10 ianuarie, la nivelul județului Cluj sunt închise șase unități de învățământ, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Inspectoratul Școlar județean Cluj a transmis situația privind suspendarea activității în mai multe instituții de învățământ din județ, cauzată condițiile meteo nefavorabile, pentru ziua de marți, 10 ianuarie.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță că mai multe unități de învățământ vor fi închise din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, în colaborare cu Consiliul Judeţean Cluj şi cu sindicatele din învăţământul clujean au premiat cei mai buni profesori clujeni, cu ocazia Zilei Educaţiei, sărbătorită în 5 octombrie.
Cei mai buni profesori ai Clujului, dar și cele mai bune școli au fost premiați în cadrul Galei de Excelență, care a avut loc miercuri, 5 octombrie.
Un elev din clasa a XII-a de la Liceul de Informatică ”Tiberiu Popoviciu” Cluj-Napoca a primit Premiul de Excelenţă în Educaţie acordat celui mai bun elev din județ.
Elevii și profesorii din Cluj, cu rezultate remarcabile, vor fi premiați la Gala Excelenţei Clujene 2016.
BAC 2016: Aproape 300 de contestații depuse de de elevii clujeni. Care este procentul final de promovabilitate la CLuj
Peste 130 de profesori clujeni au contestat rezultatele obținute la examenul de titularizare, anunță Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
Reuzlatele examenului de Titularizare au fost făcute publice, miercuri, iar la nivelul județului Cluj, mai bine de jumătate dintre candidați au reușit obținerea unui post.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj avertizează părinții elevilor care au susținut examenul de Evaluare Națională să fie atenți, alături de copiii lor, la procesul de admitere în clasa a IX-a.
Elevii din Cluj au luat cele mai multe premii la Festivalul Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Elevi.
Compania de Transport Public Cluj Napoca (CTP) are, începînd de astăzi, o mascotă oficială, odată cu anunțarea câștigătorilor concursului de desene pentru copii "
Compania de Transport Public dorește să ofere copiilor Clujului bucuria de a stabili viitoarea mascotă a CTP.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca organizează un concurs prin care copiii pot stabili care va fi noua mascotă a CTP.
Zilele Clujului, cel mai mare eveniment al orașului, va avea sâmbătă seara o serie de evenimennte speciale, care vor culmina cu un foc de artificii.