Un șofer drogat care a omorât doi pietoni care încercau să se urce într-un taxi după ce a intrat într-o intersecție cu 100 de kilometri la oră, sub influența cocainei, a fost condamnat la închisoare cu executare de instanța Judecătoriei Dej.
Un turdean este cercetat după ce i-a furat mașina unui pensionar, care și-a lăsat cheile în portieră.
Scandalul privind controlul făcut de inspectorii de la Protecția Consumatorilor Cluj la Carmangeria Moldovan nu s-a terminat.
Un brașovean dă în judecată Spitalul Regina Maria, după ce asistentele îl pregăteau pentru o operație de apendicită, deși era acolo pentru a asista la nașterea fetiței.
Arpad Paszkany, fost patron la CFR Cluj, a renunțat la cetățenia română și și-a schimbat domiciliul. Omul de afaceri ar putea fi audiat într-un dosar de corupție, potrivit evz.ro.
Ce a pățit un interlop din Cluj după ce l-a abuzat sexual, în plină stradă, pe partenerul fostei sale iubite. Reacția victimei la proces.
Un bărbat din Iași a reușit să scape de o amendă de 580 de lei și de suspendarea permisului de conducere după ce a depășit pe linie continuă o autospecială de Poliție.
Cazul tulburător al violului comis în hotelul Victoria, din centrul municipiului Cluj-Napoca. Un tânăr care nu era cazat la hotelul Victoria, din centrul Clujului, a intrat, în jurul orei 21.00, în camera unei cliente, a violat-o şi a plecat nestingherit.
Familiile celor morți de COVID-19 cu credite nu sunt despăgubite de asiguratori: „Există clauză de excludere"
Pantofarul de lângă Casa Matei are de achitat o chirie de 65 de euro pe metru pătrat proprietarei care deține jumătate din spațiu. 30% mai deține Primăria Cluj-Napoca și restul este în proprietatea pantofarului.
Primarul din Timișoara, Dominic Fritz, a chemat DNA -ul după ce a dat peste o rețea care frauda posturile din instituție.
Un student de la Facultatea de Geografie din Cluj a dat în judecată universitatea şi cere despăgubiri de 15 milioane de euro.
O tânără din Spania cere despăgubiri în valoare de 3 milioane de euro autorităților locale, după ce a descoperit că a fost schimbată din greșeală la naștere cu un alt copil.
Constructorul care a săpat groapa de pe strada Victor Papilian, din cartierul Europa, și care a dus la alunecarea terenului din jur, interzice executorului să pună în aplicare deciziile instanței.
Primarul Emil Boc l-a acuzat pe constructorul de pe strada Victor Papilian că este un infractor.
Direcția Națională Anticorupție îi dă târcoale lui Liviu Dragnea. Procurorii au cerut acum documente de la Partidul Social Democrat, al cărui lider a fost Liviu Dragnea, până când a fost trimis la închisoare în dosarul angajărilor fictive. Și partenera de
Un proiect imobiliar cu șase duplexuri distruge casele oamenilor de pe strada Victor Papilian, după ce zona s-a surpat și casele au crăpat în lanț.
Cinci doctorițe din Alba Iulia și Cluj-Napoca au fost hărțuite de un tânăr de 27 de ani pe motiv că nu îi dat tratamentul de care ar avea nevoie. Acesta le-a trimis sute de mesaje de amenințare de pe cartele diferite.
Autoritățile se întrec în controale pe strada Victor Papilian, din cartierul Europa, unde un constructor a făcut săpături și toată zona o ia la vale, cu tot cu case.
Dorinel Munteanu are mari probleme în viața personală, după ce Simona, femeia cu care a fost căsătorit 28 de ani, îl execută pe toate planurile.
Au apărut noi imagini cu lucrările din Europa, de pe strada Victor Papilian, unde casele se duc la vale din pricina unui şantier imobiliar.
Primarul Emil Boc spune că este îngrijorat și că a fost atent încă de la început la problemele create de constructorul de pe strada Victor Papilian, din cartierul Europa.
Primarul Emil Boc îi amenință cu lista rușinii pe cei de la asocierea care a câștigat licitația pentru refacerea Turnului Croitorilor.
Dezvoltatorul imobiliar Sile Pușcaș somează Primăria Cluj-Napoca, pe Emil Boc și consilierii locali să restituie terenul din cartierul Zorilor, de pe strada Observatorului, expropriat pentru a se face parc. În caz contrar, Pușcaș susține că orașul va plăt
Constructorul, care a demarat lucrările în cartierul Europa și a dus la surparea drumului și a crăpat casele oamenilor din zonă, s-a ales cu dosar penal.
Băile Someșeni ar trebui să rivalizeze cu marele strand Apollo, de la Băile Felix, dar se zbate în ruină. Clujenii fug pe unde pot pentru a se răcori vara, dar în marele Cluj-Napoca nu se poate face nimic cu acele băi.
Vânzarea unui copil nu constituie infracțiune în România. Este concluzia șocantă a Curții de Apel Cluj, care l-a achitat pe un bărbat din Huedin după ce a cumpărat un bebeluș. Individul a fost pedepsit pentru fals în declarații, dar nu pentru trafic de mi
Un bărbat a fost lovit mortal de un motociclist, în iulie 2019, în satul Berindu, dar sentința Tribunalului Cluj arată că nimeni nu e de vină.
Furtuna de duminică seara a distrus câteva apartamente în Dej, pe strada Orizont, locuințele fiind situate la mansardă.
Spărgătorii care au furat 600.000 de lei din casa patronului firmei Elis Pavaje, Elisiu Goța, supranumit ”regele pavelelor” au fost condamnați.