Un tribunal din Londra a condamnat-o miercuri la cinci ani şi jumătate de închisoare pe o femeie de 60 de ani de origine română, dar care este stabilită în Franța, care a furat diamante în valoare de 4,2 milioane de lire sterline, adică aproape 5 milioane
Proiectul de asfaltare și modernizare a străzii Eroilor a fost blocat, după ce constructorul a renunțat la proiect. Primarul comunei, Bogdan Pivariu, spune că a primit acceptul Ministerului Dezvoltării pentru a lărgi drumul cu încă o bandă. Astfel că stra
Comitetul Patrimoniului Cultural UNESCO a decis, marți, înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul cultural imaterial al umanității.
Patru tineri, reținuți în weekend în Vama Veche pentru trafic de droguri de mare risc. Trei dintre ei au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
O femeie a fost condamnată de Curtea de Apel Cluj pentru violare de domiciliu, lovire ți amenințare, după ce a intrat în casă peste amanta soțului și i-a aplicat o bătaie.
Acapararea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), pentru a avea o prezență parlamentară, dar și transferul unor filiale din PMP, Pro România și chiar PSD, sau preluarea formațiunilor PNȚCD, Partidul Ecologist sunt pașii pe care Liviu Dragnea și apropiați
CEO -u Terapia, Dragoș Damian, a relatat cum i s-a oferit un comision de un milion de euro, dacă intermediază vânzarea terenului de 20 de hectare pe care fabrica Terapia îl ocupă pe strada Fabricii 124.
Liviu Dragnea a fost eliberat și a făcut o serie de declarații halucinante.
Fostul președinte al PSD Liviu Dragnea va fi eliberat din închisoare, pe baza unei decizii a Tribunalului Giurgiu.
Grupul de Iniţiativă pentru Teatrul de Păpuşi Maghiar din Cluj, format din artiștii secției maghiare care vor ruperea Teatrului PUCK, contestat decizia Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, care a precizat că resursele instituției nu sunt
Pia Furdui, fetița unei familii de români care locuiește în Germania, a fost luată de stat, măsura fiind considerată abuzivă.
Primarul Emil Boc promite că nimeni din ghetoul de la Pata Rât nu va fi evacuat. Scandalul a început după ce Primăria le-a cerut unora să plătească sume restante.
O construcție de pe strada Laterală, din Cluj-Napoca, urmează să fie demolată după 7 ani de la decizia instanței.
Femeia care a atacat-o cu pietre pe Mirela Vaida, în platoul emisiunii Acces Direct, a fost trimisă în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri, şi nu pentru tentativă de omor, aşa cum a cerut victima.
Persoanele care nu au încheiat contracte de furnizare a energiei pe piața liberă riscă să plătească, de la 1 iulie, facturi mult mai mari decât acum.
Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare
Omul de afaceri Sile Pușcaș, patronul firmei Florisal, care a ridicat ansamblul Platinia, de pe Calea Mănăștur, colț cu strada Oțetului, a oferit unele explicații despre ”retragerea donației” de teren făcută către Primăria Cluj-Napoca ”În vederea prelungi
Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi a câştigat definitiv procesul deschis de Liga Studenţilor din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi, alături de cinci studente ale UMF.
Primarul Emil Boc susține că a câștigat 15 procese contra milionarului Sile Pușcaș, care era proprietarul terenului de 1,2 hectare, din Zorilor, suprafață expropriată pentru a se face parc.
Construirea parcului Zorilor este blocată, după ce instanța a suspendare executare act administrativ HCL ADOPTATĂ LA DATA DE 24.03.2021.
Primarul Emil Boc este în război cu dezvoltatorul imobiliar care a făcut apartamente în locul garajelor și a scăpat o înjurătură la emisiunea Napoca Live.
Un bărbat din Suceava a ajuns la spital și cu 3 amenzi de plătit, după ce a încercat să-și salveze sora care era agresată de câțiva consăteni de-ai săi.
Un polițist din Alba a dat în judecată Inspectoratul la care lucrează după ce colegii săi i-au luat permisul de conducere.
Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare.
Condamnare la închisoare pe viață pentru cetățeanul algerian Mohamed Mustafa Iman Mohamed, care, în 24 august 2020, a ucis-o, în Ghoergheni, pe Ioana Catargiu, 30 de ani, o asistentă medicală care lucra în Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc este supărat pe mogulii imobiliari din Cluj, care și-au făcut milioanele pe spatele orașului, iar acum își bat jos de clujeni.
Milionarul Sile Pușcaș, proprietarul blocului Platinia de pe Calea Mănăștur, și-a retras o donație de teren făcută Primăriei, pentru lărgirea drumului.
Primăria Cluj-Napoca urmează să demoleze garsonierele amnajate în Mărăști în garajeșe de la subsolul unui bloc. Procesul a fost câștigat după 2 ani.
Primarul Emil Boc nu este de acord cu amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Borhanciului, Romul Ladea și Constantin Brâncuși.
Primarul Emil Boc a declarat război constructorilor care desființează garajele aprobate, pentru a face mici garsoniere. Vor numai profit și sunt criminali urbanistici, a spus Emil Boc.