Accident surprins live de o cameră de bord în Cluj-Napoca, în dimineața zilei de vineri, 28 martie
Zborurile întârziate sau anulate sunt o realitate frustrantă pentru orice pasager. Fie că ai pierdut o conexiune importantă, ai fost nevoit să îți reprogramezi călătoria sau ai fost blocat ore întregi într-un aeroport fără explicații clare, disconfortul e
Anulările și întârzierile zborurilor sunt o realitate frecventă pentru pasagerii din întreaga Europă. Deși legislația europeană prevede despăgubiri de până la 600 de euro pentru astfel de situații, majoritatea pasagerilor renunță la acest drept din lipsă
Banca Transilvania, în colaborare cu Visa, a lansat astăzi cardul BT Visa Platinum Debit, destinat clienților Premium Banking. Acest card inovator, disponibil atât în variantă fizică din metal, cât și digitală cu design holografic
Un fost reprezentant al României la Comandamentul NATO, generalul Virgil Bălăceanu, trage un semnal de alarmă asupra faptului că, în cazul în care ,,problema legislativă” nu va fi rezolvată
Lucrările la aquaparkul din Salonta, județul Bihor, o investiție de 98 de milioane de lei, avansează conform planului, anunță autoritățile din Bihor. Complexul, care se va întinde pe o suprafață de 2,8 hectare și va avea o suprafață construită de peste 10
Dilema unui „clujean-vinitură”, care vrea să cumpere un apartament, dar constructorii vor clauze de reziliere unilaterală: „Face credit cu dobândă ZERO de la un fraier!”
Întârzierile salariale nejustificate vor fi sancționate prin lege, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care introduce sancțiuni dure
Zborurile pe ruta Cluj-Bergamo de marți au fost anulate sau au întârzieri din cauza unui accident care a avut loc pe aeroportul din Italia.
IPJ Cluj transmite șoferilor o serie de recomandări privind conducerea auto pe vremea nefavorabilă prognozată pentru zilele următoare
Directorul Ryanair spune că introducerea limitelor de alcool în aeroporturi ar ajuta la combaterea incidentelor care au loc în timpul zborurilor între pasageri.
Clujenii care urmau să plece în vacanțe de pe aeroportul Cluj, azi 19 iulie, au rămas cu ochii în soare. Începând cu ora 1 anulările s-au ținut lanț, mai ales în cazul companiei WizzAir.
Într-o perioadă în care mulți pornesc în vacanță, dăm piept cu un val de zboruri anulate sau întârziate.
Două curse anulate! Nu mai puțin de 10 curse care trebuiau să sosească la Cluj au fost întârziate cu mai multe ore. Cursa de la Londra Luton a avut o întârziere de 6 ore !
Wizz Air pare să aibă din nou probleme cu zborurile de și pe Aeroportul Cluj-Napoca. Reprogramează zborurile de Bologna de pe o zi pe alta.
Este haos total la CFR Călători, după ce pasagerii din întreaga țară au fost nevoiți să aștepte zeci sau sute de minute în gări și chiar și pe câmpuri din cauza trenurilor stricate sau întârziate.
La fiecare tur de alegeri, administrația Boc promite aceleași mari proiecte de infrastructură.
Uniunea Salvați România (USR) îl ironizează pe primarul Clujului, Emil Boc, într-un comunicat de presă, acuzându-l că devine "din ce în ce mai ridicol în campania electorală pentru alegerile locale".
Vremea a făcut ravagii duminică seara în Cluj-Napoca. Din cauza vremii nefavorabile, mai multe avioane ce trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” au fost redirecționate spre alte aeroporturi din țară și străinătate.
Directorul general al ANPC, Paul Anghel, spune că un pasager poate primi compensaţii din partea transportatorului aerian doar dacă solicită în scris şi/sau dacă depune o reclamaţie la ANPC.
În perioada 1 iunie – 15 august, circa 40% din zborurile care au aterizat sau decolat de pe aeroporturile locale au avut întârzieri, iar 2% din zborurile programate au fost anulate în aceeaşi perioadă.
Întârzieri între jumătate de oră și peste 6 ore pe calea ferată au înregistrat unele trenuri în noaptea de miercuri spre joi. Lista garniturilor CFR afectate.
Primarul Emil Boc, sau persoanele care îi administrează contul, au postat un clip cu gunoaiele pe stradă din Paris, spunând că și la ”case mai mari” sunt astfel de situații.
Mănășturul a fost blocat în trafic, după lucrările întârziate de pe Calea Mănăștur.
Un hotdog și un energizant. Așa arată în ziua de astăzi un pachet „la modă” în rândul elevilor.
O scrisoare deschisă adresată primarului Emil Boc vorbeșțe despre drepturile celor 1.500 de clujeni de la Pata Rât și despre pericolul de a fi evacuați ”la cererea investitorilor imobiliari cu capital străin și local”.
„În primii cinci ani, copiii dobândesc, în medie, două treimi din capacitatea lor de învățare”, spune specialista în educație Helen O’Donoghue, într-un interviu pentru Școala 9. Aceasta dă sfaturi părinților români despre folosirea gadgeturilor, dar și de
Experți internaționali în sănătate avertizează că Europa se va confrunta cu o „epidemie de cancer” în următorul deceniu, dacă nu se iau măsuri urgente pentru a stimula tratamentul și cercetarea.
De regulă toamna, la finalul lunii octombrie, Clujul rămâne cufundat în ceață, dar deasupra norilor imaginile sunt de o frumusețe răpitoare.
Laurențiu Urluescu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), a declarat că un un mare furnizor de energie din România a fost la un pas de a intra în incapacitate de plată, iar consumatorii au fost în pericol să rămână fără cure