Pompierii au intervenit la Dej, duminică seară, după ce un bărbat a vrut să își incendieze propriul apartament.
După ce clujenii s-au mobilizat într-un ritm extrem de rapid și au reușit să îi ofere lui Robi căruciorul mult dori și o locuință, acesta s-a internat acum pentru câteva zile la Clinica de Neurologie.
Chirurgul clujean Marcel Tanțău a operat în premieră pentru Europa de Sud-Est un copil de 4 ani care suferea de o boală gravă.
Dănuţ Lupu a fost internat cu dublă pneumonie la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş”.
Poliţiştii clujeni au reţinut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de comiterea unor tâlhării. Pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un tânăr de 28 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut după ce s-a urcat cu un cuțit într-un autobuz.
O clujeancă a fost trimisă în judecată de DIICOT Cluj pentru că a retras pe furiș o mică avere din contul soțului.
La mai bine de o lună și jumătate de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv, numărul morților a ajuns, luni seară, la 63, după ce un pacient internat în Marea Britanie a decedat.
Două femei, mamă şi fiică, au fost găsite moarte în locuința lor de pe strada Oaşului. Femeile erau întinse în pat, în pijamale, când au intrat polițiștii.
Încă o persoană și-a pierdut viața, duminică, la un spital din Viena, unde era internat pentru a primi îngrijiri după ce a fost rănit grav în urma tragediei de la clubul Colectiv.
Bilanțul persoanelor decedate în urma tragediei de la Colectiv a ajuns vineri la 55, după ce o persoană a decedat în Germania.
Liderul formației Goodbye to Gravity, Alex Pascu, internat la spitalul Floreasca, din Capitală, i-a șocat pe medici, ieri dimineață.
Numărul victimelor de la clubul Colectiv a ajuns la 47, ultimul deces fiind al unui tânăr fotograf din Brașov.
Numărul persoanelor decedate în urma tragediei de săptămâna trecută de la Club Colectiv este în creștere, bilanțul ajungând duminică la 44.
Un român stabilit în Olanda a povestit pe Facebook, singurul loc în care a putut, cum a încercat să ajute după incendiul de la Colectiv și cum i s-a răspuns.
Emilian Roșca, directorul adjunct al ITM Cluj, a fugit dezbrăcat prin clădirea care găzduiește piscina UBB Cluj și apoi prin parcul Babeș.
Avocatul Poporului s-a autosesizat după reportajul difuzat de Știri de Cluj în data de 9 octombrie și preluat de toate televiziunile importante din România.
Un bătrân de 87 de ani a fost purtat între spitalele clujene, pe un traseu deja binecunoscut UPU - Neurologie - Infecțioase, și a stat în comă în ambulanță, timp de 3 ore, pentru că medicii l-au refuzat.
Avocatul lui Sorin Oprescu a anunțat că cererea acestuia de transfer la un spital din București pentru o serie de investigații medicale a fost aprobată.
O creatoare de modă a murit în accidentul de la Gilău, din noaptea de luni spre marți. Lavinia Bososchi era în mașină cu logodnicul ei, un polițist din Oradea.
O femeie a murit în noaptea de luni spre marți, în urma unui accident de circulație produs în comuna Gilău. Mașina era condusă de un polițist.
Un bărbat de 47 de ani, din Nireș, cunoscut cu probleme psihice, a stârnit panică, luni seara, după ce a încercat să își incendieze locuința.
Corneliu Vadim Tudor, 65 de ani, a murit la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei.
Un clujean a căzut într-un canal adânc de 2 metri, lăsat nesemnalizată. A reușit să iasă de unul singur, dar ajuns acasă a căzut la pat, grav bolnav.
Un bărbat de 44 de ani a murit la Clinica de Ortopedie Cluj, din cauza unei fracturi la picior. Familia acuză medicii că nu și-au făcut treaba și nu au verificat care este starea lui Petru Păcurar, pe durata tratamentului.
Polițiștii clujeni vor ține, sâmbătă, un moment de reculegere pentru polițistul Gheorghe Ionescu, care a murit după ce a fost lovit cu mașina de un afacerist turc.
Chirurgul Constantin Ciuce, cel care nu a fost lăsat să opereze un bebeluș care suferea de o malformație gravă pe motiv că nu are specializare pediatrică... ATENȚIE IMAGINI CU IMPACT EMOȚIONAL
Premierul Victor Ponta va reveni din Turcia, numai după ce se va recupera în urma operaţiei de la genunchi.
Un bărbat din comuna Sic a produs un accident soldat cu 6 mașini avariate, pe strada Clujului, din Gherla. Șoferul a ajuns la Clinica de Psihiatrie.
Gabriel Cotabiță i-a surprins pe medici cu pofta lui de viață.