Comuna Florești continuă proiectul de suprailuminare a trecerilor de pietoni, început în vara anului 2022.
Cu ocazia meciului CFR Cluj-Ballkani, Primăria Cluj-Napoca anunță o serie restricții de circulație pe mai multe străzi din zona stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”.
După 14 ani de promisiuni, Consiliul Județean Cluj a aprobat luni, indicatorii tehnico-economici în vederea realizării pasajului de legătură între DN1C și Parcul Industrial Tetarom III, peste calea ferată, în scopul asigurării unui acces facil și sigur.
Studiul de fezabilitate pentru proiectul centurii metropolitane a Clujului ajunge astăzi pe masa Guvernului. Executivul dă undă verde proiectului cu o valoare totală de 920 de milioane euro.
Meciul dintre U Cluj și CFR Cluj nu s-a soldat cu scandaluri, galeriile fiind responsabile. Cu toate acestea, doi suporteri U Cluj s-a filmat la intersecția 7 străzi, în timp ce îi provocat pe cei de la CFR Cluj.
Cel mai bogat om de afaceri din Oltenia a făcut un accident, băut la volan, iar Poliţia a fost anunţată fără ca el şi victima să ştie.
Primăria Florești anunță că traficul va fi restricționat timp ce patru zile la intersecția Dumitru Mocanu cu Eroilor, pentru a putea fi continuate lucrările.
Trafic infernal pe Tăietura Turcului, luni dimineață, după ce un TIR a rămas blocat în sens, la intersecția cu strada G-ral Eremia Grigorescu.
Un accident grav a avut loc în cursul nopții trecute în Dej!
Un clip de câteva secunde în care apar doi agenţi ai Poliţiei Române, în timp ce împing o autospecială în mijlocul unui bulevard din București a stârnit un val de reacţii în mediul online.
Un trotinetist a fost filmat în timp ce zbura cu prietena pe trecerea de pietoni, de la intersecția străzilor Emil Isac cu Memorandumului.
Un clujean, sătul de situația mașinilor parcate pe trotuarele din municipiul Cluj-Napoca, ne-a contactat în speranța că cerințele și sesizările locatarilor din zona afectată să fie rezolvate.
Un NOU-SENS UNIC pe o porțiune din strada Răzoare, pe direcția Cluj-Napoca - Florești, începând de joi 13 octombrie.
Centura Metropolitană a Clujului se va face pe etape, pentru că e prea scump să se facă totul o dată.
Primarul Emil Boc se laudă cu un nou pasaj cu sens giratoriu suspendat, de această dată în Baciu, la intersecția Tudor Vladimirescu și Calea Baciului. Problema este că traficul se ”sugrumă” mai sus, la Petrom.
Cabana Babele situată chiar sub Vârful Babele, pe platoul Bucegi, este scoasă la vânzare.
Un accident în care au fost implicate patru mașini s-a produs lângă Teatrul Național din Cluj-Napoca.
Un accident rutier s-a produs vineri, 30 septembrie, în jurul orei orei 06.40, pe DJ172F, la intersecția cu DJ 161D, în localitatea Mănăstirea, comuna Mica.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a declarat că a discutat cu reprezentanții Companiei de Transport Public (CTP) Cluj pentru eficientizarea anumitor rute.
Raliul Clujului se va desfășura pe asfaltul ce șerpuiește Munții Apuseni urmând să se desfășoare în perioada 7-9 octombrie 2022.
Echinocţiul de toamnă 2022 va avea loc pe 23 septembrie, la ora 4:04, moment care reprezintă debutul toamnei din punct de vedere astronomic.
O bătaie generală între romi a izbucnit în Gherla, vineri, 16 septembrie, în jurul orei 12.00.
Compania de Transport Public Cluj a anunțat că suplimentează de luni, 19 septembrie, autobuzele pentru a decongestiona traficul.
În intersecția de pe Calea Mănăștur cu strada Mărginașe, în dreptul Platinia, va apărea o piațetă, iar circulația va fi schimbată. Pe lângă Platinia, spre Sala Polivalentă va apărea o nouă stradă.
Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație cu ocazia desfășurării evenimentului ”Zilele Recoltei”, între 16 și 18 septembrie.
Străzile Clujului au devenit de câteva luni gazda unor acrobați, care profită de timpul de la semafor pentru a oferi mini reprezentanții.
Din cauza unor lucrări care se desfășoară la infrastructura rutieră din Florești, au apărut dereglări în orarul circulației mijloacelor de transport metropolitane.
CTP a explicat că autobuzele din Florești sunt supraaglomerate din cauza unor lucrări vitale care se fac în comună.
Un semafor nou a fost pus în funcțiune la intersecția Oașului cu Valea Fânațelor.
Un tânăr de 16 ani, din Huedin, aflat la volan, a refuzat în noaptea de sâmbătă spre duminică să oprească la semnalele polițiștilor.