Circa 800 de garaje din tablă din Mănăștur și Între Lacuri vor fi demolate de Primăria Cluj-Napoca.
Un apartament în blocul ”semilună”, din Plopilor, de lângă Parcul Rozelor, a ajuns să coste 200.000 de euro, cât o proprietate în Dubai.
România are deja două capitale, cea oficială, Bucureștiul, dar și cea a Transilvaniei, orașul inovării și al tinerilor, Cluj-Napoca, locul festivalurilor de răsunet și al celei mai mari universități din țară.
Primăria Cluj-Napoca anunță că au fost montate, în premieră pentru municipiu, noi containere securizate unde clujenii își pot lăsa bicicletele.
Primarul Emil Boc anunță că, miercuri, în prima zi a noului său mandat, a semnat somatiile pentru demolarea a aproape 800 de garaje de pe raza municipiului Cluj-Napoca.
După 7 ani, Boc a reușit să facă toată pista pietonală de la lacul Gheorgheni. A și inaugurat-o cu toată conducerea Primăriei - FOTO
Află în ce stadiu de dezvoltare sunt viitoarele parcuri ale Clujului
Clujul Verde perspectiva 2030: Parcuri noi în fiecare zonă a orașului și 100.000 de copaci plantați
Polițiștii clujeni au depistat, în cursul zilei de luni, un bărbat care a sustras un autoturism din cartierul Între Lacuri, cu care apoi s-a plimbat prin tot orașul.
Un clujean a lovit o fetiță de 8 ani cu bicicleta și a fugit ca un LAȘ - FOTO
Un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, a avut loc vineri seară, în cartierul Între Lacuri.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că de vineri, 15 mai, a fost deschis cel mai nou parc din oraș, Parcul „Între Lacuri”.
Emil Boc: Clujul are bani de funcționare până la finele lunii mai, dar nu s-au oprit șantierele
Primarul municipiului Cluj-Napoca anunță că, în cadrul ședinței Consiliului local de marți, a fost semnat contractul pentru realizarea Bazei sportive „La Terenuri” din Mănăștur, în valoare de 5,5 milioane euro fără TVA.
Plantările de arbori din această primăvară sunt aproape finalizate la Cluj-Napoca, anunță primăria, recent fiind plantați 30 de stejari auriiin Parcul Central si la Baza Sportivă Gheorgheni.
Primăria Cluj-Napoca anunță că lucrările la Parcul Între Lacuri sunt aproape finalizate.
În ce cartiere din Cluj-Napoca au scăzut mult prețul apartamentelor
Consiliul Local a votat, în cadrul ședinței de luni, 17 februarie, bugetul pentru 2020 al municipiului Cluj-Napoca.
Parcul de Est al Clujului va avea 54 de hectare. Dezbatere publică privind creionarea temei de concurs
Boc: Poluarea în Cluj-Napoca este sub limitele legii. Nivelul de depășiri nu este periculos
Un accident rutier, soldat cu rănirea unor persoane, a avut loc duminică seară pe strada Între Lacuri, din Cluj-Napoca.
Bugetul Clujului este de 353,2 milioane euro în 2020, dar suntem prea săraci pentru a demara un proiect mare
Polițiștii clujeni au desfășurat, azi-noapte, o serie de acțiuni de amploare pentru combaterea infracțiunilor stradale.
Polițiștii clujeni au desfășurat, în aceste zile, o serie de controale de amploare pe raza municipiului Cluj-Napoca.
Lucrările la execuția noului parc Între Lacuri se află în plină desfășurare, acestea fiind începute la sfârșitul lunii august, iar recent au fost plantați primii arbori.
Boc a plantat primii copaci din Parcul Între Lacuri - FOTO
Tânăr drogat dormea pe o mașină pe strada Jiului, în cartierul Între Lacuri - VIDEO
Evitați strada Cantonului! Un cablu de oțel întins peste stradă i-a avariat mașina unui clujean - FOTO