Poliția municipiului Cluj-Napoca solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea unei femei în vârstă de 90 de ani, dispărută din localitate.
Polițiștii clujeni, pe urmele șoferului de TIR care a blocat centrul orașului. Se efectuează verificări ample
Un accident a avut loc în această seară chiar în centrul orașului, în Piața Unirii, la intersecția cu strada Iuliu Maniu.
La data de 5 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție pentru Centrul Universitar au reținut pentru 24 de ore doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Superman challenge, un trend care a băgat zeci de copiii în spital, ia amploare și în școlile din România.
Un incendiu a izbucnit joi dimineața, în jurul orei 09.00 la un imobil din comuna Bonțida.
Tânărul care a târât un polițist cu mașina pe strada Blajului a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Zeci de elevi chiulangii au fost prinși de polițiștii clujeni, în doar două ore. Adolescenții au fost trimiși înapoi la cursuri.
Un șofer din Cluj a fost prins de polițiști în timp ce circula bat cu mașina pe drumurile din Cluj.
Patru persoane, în fața polițiștilor, după ce s-a dat alarma la căminele studențești. Ce au transmis oamenii legii
Panică la căminele studențești! Polițiștii caută o persoană care poartă o mască și urmărește studenți
In această seară, în jurul orei 20:45, un accident rutier spectaculos a avut loc în comuna Feleacu, județul Cluj, pe DN 1. Un bărbat de 56 de ani, aflat sub influența alcoolului, s-a răsturnat complet cu mașina după ce a acroșat un parapet.
În această seară, în jurul orei 20:30, un accident spectaculos a avut loc în zona unei treceri de pietoni din comuna Feleacu, județul Cluj. O mașină s-a răsturnat,complet într-un mod spectaculos.
Poliția municipiului Cluj-Napoca solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea minorei Rostaș Francesca Andra, în vârstă de 14 ani, care a plecat voluntar dintr-un centru de plasament situat în municipiu pe data de 3 decembrie 2024, în jurul orei 16:00.
Un tânăr a făcut prăpăd în cartierul clujean Între Lacuri în noaptea de 1 spre 2 decembrie. I
Tragedie pe șosea! Un tânăr de 20 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident rutier
Un traficant de droguri din Cluj care își creștea singur marfa, chiar în locuință, a fost reținut de polițiști.
Un bărbat de 56 de ani a fost rănit de un tren Regio care circula pe relația Bistrița Nord – Cluj-Napoca.
Accident grav între un camion și un microbuz. Șase persoane au fost implicate. Echipajele SMURD au intervenit de urgență.
O femeie și-a pierdut viața în această diminața, după ce a fost spulberată de un șofer pe trecerea de pietoni.
Drumul European Cluj-Napoca – Dej, blocat pe ambele sensuri din cauza unui accident rutier. Circulația pe DN 1C – E576, în zona localității Fundătura, județul Cluj, este complet blocată în urma unui accident rutier grav
Pompierii din cadrul Detașamentelor Dej și 1 Cluj-Napoca au fost solicitați să intervină, astăzi, la un accident rutier grav produs pe raza localității Fundătura. Potrivit informațiilor preliminare, coliziunea s-a produs între un autoturism și un autocami
Un bărbat cu afecțiuni psihologice din comuna clujeană Săcuieu a amenințat polițiștii chemați la domiciuliul său.
Incidentul a fost semnalat duminică, 1 decembrie, în jurul orei 12:00, când preşedintele secţiei de votare a observat grozăvia în momentul în care femeia a încercat să introducă ambele buletine de vot pentru Senat în urnă.
Doi polițiști au fost găsiți împușcați în cap duminică, 1 decembrie. Unul a fost găsit mort în secția de poliție din comuna Dumești, județul Iași, iar celălat a fost găsit împușcat în zona capului, în sediul Poliţiei Oraşului Abrud.
Polițiștii clujeni au fost sesizați în seara de 30 noiembrie, în jurul orei 21:00, cu privire la o posibilă fraudă la secția de votare din localitatea Cornești, comuna Mihai Viteazu.
Poliția Cluj a demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rupere de sigilii, după ce un membru al Biroului Electoral Județean Cluj a reclamat că mai mulți saci cu voturi aduși pentru renumărare la BT Arena erau desigilați.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Cluj au anunțat că au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de rupere de sigilii, după ce Emanuel Cioacă, membru în Biroul Electoral Județean din Circumscripția Electorală 13, din Județul Cluj, a sesiz
Un bărbat de 54 de ani, funcționar public și pădurar cu atribuții de pază a fondului forestier din zona municipiului Dej, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni.
Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut, iar alte 8 persoane au fost amendate, în urma unui scandal între mai multe persoane ce a avut loc pe o stradă din municipiul Gherla, judeţul Cluj. În urma incidentului, un bărbat de 46 de ani a fost transportat la spi