O altercație bizară a avut loc noaptea trecută în localitatea Iveşti din Galaţi. Două clanuri s-au confruntat cu săbii şi cuţite chiar în mijlocul străzii. Şapte oameni au ajuns la spital, doi dintre ei în stare gravă. Poliţia şi jandarmii au intervenit c
Polițiștii clujeni au găsit-o pe minora plecată voluntar de acasă la data de 28 aprilie, pe raza comunei Mihai Viteazu din județul Cluj. La momentul intervenției, adolescenta se afla la o stână de oi din extravilanul comunei cu un bărbat, în vârstă de 42
Polițiștii clujeni au venit cu o precizare, în urma comunicatului transmis în cursul dimineții de astăzi, 29 aprilie, privind plecarea voluntară a unei minore, în vârstă de 15 ani, din localitatea Aghireșu, județul Cluj.
O femeie din Botoșani, în vârstă de 69 de ani s-a ales cu o traumă teribilă, după ce a avut încredere într-un bărbat cunoscut pe rețelele de socializare. Acesta a păcălit-o pentru a-i da adresa locuinţei sale. Ajuns la adresă, omul a ameninţat-o cu bătaia
O tânără de 15 ani, din județul Cluj, a plecat de acasă voluntar, joi, 28 aprilie, și nu a mai revenit.
Cadavrul unui bărbat, a fost descoperit, joi, în jurul orei 15:15, în localitatea Negreni. Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați prin intermediul unui apel la 112 despre faptul că a fost găsit cadavrul unei persoane.
Un traficant de droguri, urmărit național, a fost depistat în municipiul Cluj-Napoca, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. Individul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 4 luni, însă a decis să nu respecte decizia autorităților.
Polițiștii clujeni au depistat în flagrant și reținut pentru furt calificat o femeie în vârstă de 45 de ani, din județul Cluj. Aceasta a pătruns în curtea unui imobil din municipiul Câmpia Turzii, de unde ar fi sustras suma de 305 euro. Individa a încerca
Polițiștii și pompierii clujeni au intervenit în această dimineață la un accident rutier produs în afara localității Bonțida, din județul Cluj. În urma accidentului o familie a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale. În automobil erau prezenți
Incendiul care a făcut scrum o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda, în data de 10 aprilie, și a provocat moartea a șase persoane rămâne cu multe semne de întrebare. Cauza probabilă a incendiului nu este cunoscută nici după
Polițiștii clujeni au fost sesizați luni seara, după ce mai multe persoane s-au luat la bătaie în în localitatea Soporu de Câmpie, județul Cluj. Bătăușii au fost identificați și conduși la sediul poliției, unde sunt derulate audieri.
Un tânăr din localitatea ieșeană Deleni este cercetat penal după ce a fost prins de proprietarul unei vaci făcând sex cu aceasta, urcat pe două găleți, în spatele animalului.
Un bărbat din comuna Poieni, județul Cluj, a fost amendat cu suma de 5.000 d elei după ce polițiștii au descoperit că deținea ilegal arme. Polițiștii Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit patru ținte improvizate în curtea u
Un bărbat de 36 de ani din comuna Sascut, județul Bacău, care nu are permis de conducere, a fost prins de polițiștii din Vrancea la volan de trei într-o singură zi.
O femeie de 51 de ani a murit, joi, 21 aprilie, lovită de un tren, în localitatea Bucea, județul Cluj.
Un accident rutier a avut loc marți, 19 aprilie, chiar la primele ore ale dimineții, pe strada Oașului din cartierul Iris, municipiul Cluj-Napoca.
Un tânăr de 16 ani a furat un autoturism dintr-o parcare situată pe raza municipiului Turda și a plecat la plimbare. Adolescentul s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost prins de poliție cu mașina furată.
Un eveniment rutier neobişnuit s-a întâmplat în Râmnicu Vâlcea, miercuri, 13 aprilie, în plină zi. Cântăreţul Dani Mocanu, a iesit pe strazi intr-un transportor blindat si a lovit mai multe maşini. Unul dintre martorii fascinati de spectacol a fost la un
Doi tineri din Sălaj au spart două cabane din localitatea Negreini, județul Cluj, printr-o metodă „ingenioasă”. Cei doi tâlhari au văzut că în cabane sunt montate camere de supraveghere și pentru a nu fi identificați au întrerupt curentul electric din cel
Pompierii clujeni au intervenit joi, de urgență, pentru a stinge flăcările declanșate de o centrală termică, la o biserică din localitatea Rogojel. Din fericire, nu au fost persoane care să solicite sprijin medical. Cauza probabilă a incendiului fiind un
Un bărbat de 28 de ani, din orașul Jibou, județul Sălaj a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat. Bărbatul a încercat să sustragă din magazinul situat într-un centru comercial, haine în val
Doi tineri au ridicat o mașină parcată pe o stradă mai lăturalnică și au dus-o pe o platformă specială la un centru de colectare a fierului vechi pentru a încasa bani. Cei doi tineri au susținut în fața polițiștilor că au crezut că autoturismul este aband
Un autovehicul de tip militar a lovit mașinile care circula pe Splaiul Independenţei din municipiul Râmnicu Vâlcea, a lovit două autoturisme parcate pe marginea drumului.
Polițiștii clujeni au intervenit la un accident rutier violent produs pe DN1C, în localitatea Răscruci din județul Cluj. Microbuzul condus de un bărbat a intrat într-un gard, în urma coliziunii, șoferul a decedat.
Un accident rutier a avut loc pe raza localității Braniștea. O șoferiță a pierdut controlul volanului, ajungând cu mașina în afara carosabilului, pe plafon. A fost transportată la spital.
Șeful Poliției Cluj, comisar șef Mircea Rus, a fost sancționat disciplinar cu ”mustrare scrisă”, pentru că nu a raportat Bucureștiului incidentul din localul Papahida, unde a murit bucătarul Adrian Pop și unde au fost prezenți doi polițiști.
Un incident bizar a avut loc în Dej, unde un șofer în vârstă de 44 de ani din Ucraina a acroșat un pieton care traversa drumul într-un loc nepermis. Martorii evenimentului au aruncat cu pietre în direcția autoturismului, deteriorând parbrizul.
O femeie de 28 de ani a fost accidentată de o mașină în timp ce încerca să treacă neregulamentar, duminică seara, în afara localității Mihai Viteazu.
Polițiștii clujeni au intervenit duminică la un accident rutier produs pe DN1 E60, comuna Poieni. Într-o curbă la dreapta, un șofer din Câmpia Turzii a părăsit partea carosabilă, întrând în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers.
Scene violente au avut loc într-un local din județul Cluj, după ce un soldat american de la baza militară de la Câmpia Turzii a avut un conflict cu iubita sa italiancă, venită la el în vizită. Cuplul era foarte beat, astfel că în urma altercației femeia a