Un accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, 3 iunie, în localitatea Șaula, udețul Cluj.
Un incendiu devastator a distrus un atelier mecanic din Suceava, după ce acesta a fost lovit de un fulger. Pompierii au intervenit de urgenţă pentru a stinge focul, însă nu au mai putut salva nimic din clădire. Aceştia au reuşit să oprească flăcările care
Zece persoane, între care șapte copii cu vârste între 5 şi 14 ani, au fost rănite în urma unui accident produs în Botoşani.
ISU Cluj a anunțat că pentru județul Cluj a fost emis un Cod Galben de furtună.
Manelistul Tzancă Uraganu a fost amendat la un concert dintr-un club din comuna Budureasa, pentru muncă la negru.
Luni, 30 mai, a izbucnit un incendiu la Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca.
Pompierii din Cadrul Detașamentului Huedin au fost chemați pentru a ajuta un mototciclist car e s-a răsturnat luni, 30 mai, într-o râpă din localitatea Răchițele, județul Cluj.
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin acordă sprijin unui motociclist care a căzut într-o râpă în localitatea Răchițele.
Pompierii clujeni intervin în aceste momente cu trei autospeciale la un incendiu pe strada Cantonului. Intervenția este în dinamică.
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un eveniment rutier, petrecut într-o benzinărie din Dej. Din fericire, nu există risc de explozie, întrucât pompele de alimentare nu au fost afectate de accident.
ISU Cluj a intervenit sâmbătă seara la un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, la ieșirea din Dej spre Cuzdrioara. Un minor a fost transportat la spital, din fericire băiatul prezenta doar afecțiuni ușoare.
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în comuna Apahida. Un autoturism și un autotren au fost implicate în incident.
A văzut o grenadă într-un șanț, a luat-o și a dus-o la bar să le-o arate și „tovarășilor”. „A pus viața celor prezenți în pericol”
Pompierii clujeni intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe autostrada A3, la kilometrul 20.
Un sergent de la ISU Cluj nu a stat pe gânduri în trafic și a sărit să ajute un pieton, care a căzut pe carosabil la trecerea de pietoni.
Un accident rutier a avut loc joi, 26 mai, în zona Gării Cluj-Napoca, la intersecția străzilor Decebal u Căii Ferate.
Furtuna declanșată azi noapte în Cluj-Napoca a doborât un copac peste o mașină aflată într-o parcare. Vântul puternic a făcut ravagii în mai multe cartiere ale municipiului.
Imagini de coșmar surprinse, noaptea trecută, pe autostrada A1, sensul Deva-Timișoara, după ce un șofer din Constanța, în vârstă de 49 de ani, a intrat cu mașina sub un TIR oprit pe banda de urgență. Accidentul s-a produs în apropierea localității Ilia di
Clujul este vizat de un Cod Galben de furtună, valabil timp de 24 de ore, în Nord - Vestul țării.
Un autoturism a luat foc pe strada Observatorului, din Cluj-Napoca, anunță ISU Cluj.
Pompierii clujeni au intervenit la un accident rutier petrecut în Piața Flora. Un bărbat a ajuns la spital cu suspiciunea de ruptură a membrelor inferioare și superioare stângi.
O mașină a luat foc în Piața Mihai Viteazu din municipiul Cluj-Napoca.
Patru mașini s-au tamponat duminică, 22 mai, pe centura Vâlcele - Apahida.
Un accident între un autoturism și o motocicletă s-a produs duminică, 22 mai, în jurul orei 12.50, în Florești.
Un accident de circulație s-a produs sambata, in cartierul Someșeni.
Pompierii clujeni au intervenit joi, la un accident rutier grav, în localitatea Căpușu Mare, județul Cluj. La fața locului a fost găsit un autoturism avariat, în care se afla încarcerată o tânără în stare gravă, precum și o autocisternă răsturnată.
Pompierii clujeni au intervenit pentru stingerea flăcărilor ce au cuprins o magazie cu o suprafață de circa 200 de metri pătrați, din cadrul unui operator economic, din localitatea Borșa.
Un accident între doua autoturisme s-a produs miercuri dimineața in Tăuți, comuna Florești.
O echipă de pirotehniști a ISU Cluj intervine astăzi, marți 17 mai, în comuna Feleacu, unde a fost găsită o bombă neexplodată.